Centenarul Marii Uniri ce se va sărbători în 2018, cu respect și cinstire pentru eroii neamului de către toată suflarea românească, ne dă și posibiltatea de a ne reaminti din veacuri lupta poporului nostru pentru emanciparea și afirmarea sa ca neam distinct și stabil pe aceste meleaguri, dar în același timp și pentru a contracara propaganda ungurească ofensatoare și sfidătoare la adresa statului unitar român, făurit la 1Decembrie 1918.
Or, în virtutea respectului pentru adevărul istoric, al afirmării neamului românesc și întregirii țării, am găsit de cuviință să ne folosim de relatările unuia dintre cei mai străluciți geografo-istorici români- Simion Mehedinți, care în urma intenselor sale investigații științifice, a pus punctul pe “i”, publicând între multe altele, în 1931, o lucrare- testament legată de nașterea și afirmarea neamului românesc de-a-lungul veacurilor și evident reîntregirea țării. Și din valoroasa sa lucrare ne vom opri aici doar la câteva aspecte, redând în tocmai și în limbajul vremurilor trecute afirmațiile marelui savant și anume: ”Cu întemeierea principatelor începe o nouă perioadă de întărire și sporire. Ca popor numeros și oțelit, legat de pământul străbunilor, romanii se revarsă ca “puhoiul apelor” dinspre dealuri, unde erau mai numeroși, până la malul mării. E faza eroică a poporului roman. Și era așa de bogată puterea lui, încât, când vine cel din urmă val Asiatic peste Europa-cel turcesc, străinii nu pot copesi vadul Dunării. Corvin în Banat, Mircea la Dunăre și Ștefan al Moldovei la mare țin tustrei stavila împotriva Otomanilor. Toți vecinii: Bulgarii, Sârbii și Ungurii cad. Țările lor sunt prefăcute în pașalâcuri. Singuri Romanii și-au păstrat Domnii lor și au încercat mereu să se scuture de vecinătatea turcească”.
“E drept că, în luptele acestea, Statul românesc ajunge de câteva ori la mare strâmtoare. Oltenia a fost câtva timp (1718-1738) ruptă de Austrieci. La sfârșitul aceluiași veac, marginea de sus a Moldovei(1774) a fost știrbită, iar Muscalii au ajuns (1792) lângă Nistru; apoi, după 20 ani, la 1812 au sfâșiat Moldova în două, luând toată jumătatea răsăriteană, pe care au botezat-o Basarabia!- deși chiar Ruși se opriseră la sfâșierea Moldovei”.
”Dar în veacul al XIX-lea, bucățile au început să se adune. La 1856 s-a alipit Basarabia (adică județele de lângă Mare și Dunăre) lângă Moldova. La 1859 s-a unit Moldova dintre Prut și Carpați cu Muntenia. La 1876 s-a adăugat Dobrogea (vechea țară a lui Mircea). Era vremea deci să se strângă tot neamul la un loc. Gambetta, încă de la 1870 spunea că România trebuia să-i alipească pe toți Romanii de la apus de Carpați, iar mai târziu generalul Kuropatkin, cel care a purtat războiul împotriva Japoniei, recunoștea că Rusia și-a atins hotarul sau firesc încă de la 1792 după pacea de la Iași, care i-a dat malul stâng al Nistrului. Așadar, se adună din toate părțile dovezi că România nu poate râma- cu hotarele ciuntite de vitregia vremurilor”.
“La 1913 s-a întregit România de peste Dunăre cu o fâșie între Silistra și Turtucaia, vechea stăpânire a lui Burebista. Iar în 1918 s-a adăugat Moldova dintre Prut și Nistru, apoi Bucovina, Ardealul, Maramureșul, Banatul și Țara-Crișurilor. Poporul roman a ieșit astfel din închisoarea politică în care îl ținuse sute de ani Turcia, Rusia și Austria. Astfel, începe acuma în viața poporului nostru o altă epocă: a bărbăției depline, în care el trebuie să arate lumii toată măsura puterilor sale, devenind o nație pe aceeași treaptă cu cele mai înaintate”. În continuare, marele nostru savant S. Mehedinți, nu a uitat să sublinieze că ”unul din semnele care arată că un popor a ajuns matur, o nație cu o menire deosebită e unitatea limbii sale…În sfârșit, când se șterge din toate colțurile unei țări deosebirile de limbă, adică toți scriu la fel, citesc la fel și grăiesc la fel, așa că toți de sus și până jos, și de la o margine a neamului până la cealaltă, se înțeleg deplin, fără nici o greutate, atunci se zice că limba a ajuns la deplina unitate, iar poporul s-a ridicat la treapta de nație…Mai trebuie aceeași simțire în tot neamul și același gând cu privire la viitor”.
Și mai spunea, S. Mehedinți că” nu numai ca întindere, dar și ca populație, România ia loc tot mai aproape de Statele mari ale Europei”, mai exact după statisticile vremii cele trei mari regiuni istorice-Moldova, Muntenia și Ardealul, însumau în prima jumătate a secolului XIX peste 16 milioane de locuitori, alături de populația majoritară românească mai trăiau aici sași și svabi, maghiari și secui, evrei, ruteni, bulgari și alte câteva rămășite etnice. Iar aici nu vom face referire la instituțiile și la organizarea statului roman, în schimb ne vom opri la împărțirea administrativă a țării, tocmai pentru a releva întinderea teritorială a României Mari, reamintind și cele 71 de județe după reîntregirea neamului: în Transilvania-județele Brașov, Făgăraș, Sibiu, Târnava-Mare, Trei-Scaune, Odorhei, Ciuc, Mureș, Năsăud, Someș, Cluj, Turda, Târnava-Mică, Alba, Hunedoara/ în Maramureș -județul Maramureș/ în Tara Crișurilor- județele Satu-Mare, Sălaj, Bihor, Arad, iar în Banat-județele Severin, Caraș și Timiș-Torontal. De aici se coboara spre sud-vest, în Oltenia, cu județele –Mehedinți, Gorj, Dolj, Romanați și Vâlcea. Urmează Muntenia, cu județele- Argeș, Olt, Teleorman, Vlasca, Muscel, Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Ialomița, Buzău, Râmnicul-Sărat și Brăila. Apoi în Dobrogea, erau județele Tulcea, Constanța, Durostor (Silistra) și Caliacra (Balcic). În fine, în Moldova-județele Covurlui, Tecuci, Putna, Bacău,Tutova, Vaslui, Falciu, Iași, Roman, Neamț, Baia, Botoșani, Dorohoi, Suceava, Câmpulung, Rădăuți, Storojinet și Cernăuți (ultimele două sunt astăzi în componența Ucrainei). Nu în ultimul rând, județele încorporate astăzi teritorial Ucrainei și Republicii Moldova-Ismail, Cahul, Cetatea-Alba, Tighina, Lapusna (Chișinău), Orhei, Balti, Soroca și Hotin.
Din păcate, România Mare (dodoloată) a dăinuit puțin după marea unire, pentru că odată cu declanșarea celui de al Doilea Război Mondial avea să fie sfâșiată iarăși de dușmani, prin notele ultimative sovietice (iunie 1940) și diktatul de la Viena (aug.1940), mai exact cedarea Basarabiei și Ardealului de N/V. Iar dacă, după terminarea războiului teritoriul transilvan va reveni la trupul țării-mamă, nu același lucru se va întâmpla cu celelalte provincii românești, Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței, Bugeacul, care prin tratate externe nedrepte, impuse prin voința și dictatele marilor puteri ale vremii, vor fi incluse în granițele URSS (RSS. Moldovenească și RSS Ucrainiană), în vreme ce Dobrogea de Sud (Cadrilaterul, cu jud.Durostor sș Caliacra) va fi cedată definitiv Bulgariei. Aceasta este din nefericire situația teritorială actuală a României, în condițiile în care hotarele sale legitime au fost sfârtecate și continuă să fie parte între granițele unor vecini, mai degrabă venetici sosiți de aiurea în preajma noastră, cu mult în urma nașterii și formării daco-românismului pe aceste meleaguri. Altfel spus, suntem înconjurați de popoare care s-au născut din “amestecătura”, din sâmbure slav și turanic, în vreme ce poporul roman este vechi de peste două mii de ani pe aceste locuri carpato- danubiano- pontice, dar, din păcate bătute din toate părțile de valuri de năvălitori de pradă și cruzime peste hotarele legitime și firești ale țării noastre.
Și iată-ne în anul de grație 2017, când ne pregătim să aniversăm centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, dar în condițiile în care teritorii însemnate românești, cu o suprafață totală de peste 70.000 km/pătrați se găsesc în granițele altor state. Cu atât mai grav cu cât prin semnarea tratatelor privind regimul frontierelor de stat romano-sovietice (1991) și romano-ucrainiene (1997) se recunoștea de fapt un alt tratat romano-sovietic din 1961, care stabilea delimitarea granițelor actuale și inviolabilitatea frontierelor. Mai exact, de ce oare nu s-a cerut de către România nulitatea Pactului Molotov- Ribbentrop, dar în schimb am semnat prostește tratatele, pierzând “pe mâna noastră” în a accepta cedarea teritoriilor românești, conform notelor ultimative sovietice din iunie 1940? Sau altfel, am putea spune că avem de a face aici cu o ticăloșie a celor care au preluat frâiele puterii în România după dec ’89, ceea ce va fi foarte greu, dacă nu imposibil, a mai reuni la patria-mamă provinciile Bucovina de Nord și Ținutul Hertei, Basarabia, fostele județe Cahul, Ismail, Bolgrad și Cadrilaterul (Dobrogea de Sud- pe linia Ostrov/ Vama Veche. După cum, o situație extrem de neplăcută persistă de multă vreme în relațiile româno-maghiare, pentru faptul că Ungaria și liderii maghiari din Transilvania continuă să desfășoare o intensă propagandă ofensatoare și sfidătoare la adresa statului național unitar roman, însoțită de ample acțiuni și manifestări antiromânești. Din ce motive, este simplu de înțeles, deși tratatul de la Trianon (iunie 1920) consființește de drept și de fapt readucerea Transilvaniei-străvechi pământ românesc la țara-mamă. Mai mult, iredentismul revizionist maghiar caută prin toate căile și mijloacele să boicoteze Centenarul Marii Uniri, dezlănțuind cu isterie atacuri mârșave împotriva României, ceea ce nu pot duce decât la o exacerbare a disputelor, cu grave consecințe în relatiile bilatereale româno-maghiare.
Or, într-o situație internațională răvășită de tot felul de confruntări și conflicte, de complicații economice, istorice, interetnice și demografice, inclusiv în țara noastră, românii, indiferent unde s-ar afla au datoria sacră de a fi uniți mai mult ca oricând, slujindu-și cu credință țara și neamul, iar readucerea la trupul României a provinciilor sale înstrăinate, chiar dacă este un proces anevoios și complex în actualul context internațional, este nu doar necesar, ci și o datorie istorică a tuturor românilor, un jurământ de credință în memoria și pentru cinstirea bravilor noștri înaintași. Și e bine să ne aducem aminte de cuvintele marelui nostru cronicar Miron Costin, care adresându-se lui Duca-Vodă într-un moment greu, spunea: ”Ce drept au ei să vie asupra măriei-tale? Să nu dăm locul, că pământul acesta este frământat cu sângele moșilor și strămoșilor noștri…”. Iar istoria poporului nostru este un izvor de pilde izbăvitoare ce-i cheamă iarăși pe toți românii a-și servi cu credință patria comună și a contribui cu toată puterea ființei lor la apărarea unității și suveranității naționale, a statului român modern făurit la 1918, prin voința comună de neam și țară a bravilor noștri înaintași…
Prof. Vasile Irod
