Simpozionul “Satul românesc – sat european”, la a XVI-a ediţie

496

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj organizează, în perioada 26-27 septembrie 2015, cea de a XVI-a ediţie a Simpozionului ,,Satul românesc – sat european”. Ediţia din acest an este dedicată unor mari personalităţi culturale a căror activitate a pus bazele cercetării şi promovării în ţară şi în lume a elementelor de cultură populară specifice Gorjului.

Prima parte a simpozionului se va desfăşura sâmbătă, 26 septembrie, începând cu orele 10.00, în sala de festivităţi a Primăriei Runcu, şi va fi dedicată împlinirii a 85 de ani de la prima înregistrare de cântece gorjeneşti pe fonograf de către muzicologul Constantin Brăiloiu, în tabăra de cercetare organizată la Runcu în 1930. Printre altele, participanţii vor avea prilejul să asculte trei variante ale ,,Zorilor” interpretate de localnice şi să le compare cu textele culese în urmă cu 85 ani de Constantin Brăiloiu. Cea de a doua parte a evenimentului, desfăşurată la sala de festivităţi a Primăriei Arcani, de la orele 10.00, va fi dedicată dascălului, animatorului cultural şi eminentului cercetător Grigore Pupăză, creatorul primului muzeu al satului din Gorj, de la a cărui naştere se împlinesc 100 de ani. Cu acest prilej vor fi lansate cărţile „Dascălii, averea României” şi „Contribuţii la monografia folclorică a Văii Jaleşului”, ambele semnate de Grigore Pupăză, apărute la Editura CJCPCT Gorj şi aduse în circuitul public prin grija şi truda profesorului Dan Pupăză, fiul celui sărbătorit, dar şi revistele ,,Crinul satelor”, nr. 27/2015, Editura CJCPCT Gorj, şi ,,Valea Jaleşului de la izvoare la vărsare”. CJCPCT Gorj are ca parteneri în organizarea acestui eveniment Liceul de arte ,,Constantin Brăiloiu”, Primăria Runcu, Grupul Şcolar Bâlta şi asociaţii culturale din Arcani.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here