Sindicaliştii SANITAS aşteaptă creşterea salariilor, începând cu 1 noiembrie

529

Membrii SANITAS sunt hotărâţi să ia măsuri dacă nu le sunt respectate cerinţele. Ei aşteaptă creşterea salariilor cu 100 de lei brut pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar şi de asistenţă socială, începând cu 1 noiembrie 2014. În cazul în care nu se va ţine cont de cerinţele lor, sindicaliştii anunţă pichetări şi chiar un miting de amploare.

Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS din România, întrunit în şedinţa din 23.10.2014, a analizat rezultatele negocierilor cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice şi, nemulţumit de rezultate, solicită următoarele: creşterea salariilor cu 100 de lei brut pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar şi de asistenţă socială, începând cu 1 noiembrie 2014; aplicarea prevederilor Legii nr. 284/2010, începând cu 1 ianuarie 2015.
Pe pagina de internet a Federaţiei SANITAS se precizează că „atitudinea superficială a reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, Ministerului Finanţelor Publice şi a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, preocupate doar de politici bugetare prin care este desconsiderată activitatea din cel mai sensibil domeniu al societăţii româneşti, se constituie într-o provocare gravă şi nejustificată a salariaţilor din sectorul sanitar”.
Mai mult decât atât, în acelaşi comunicat al sindicaliştilor, „Federaţia SANITAS din România atrage atenţia Guvernului că, în situaţia în care până miercuri, 29.10.2014, nu vor fi găsite soluţii pentru creşterea salariilor întregului personal din sistemul sanitar şi de asistenţă socială, prin aprobarea unui act normativ, membrii Consiliului Naţional au decis pichetarea sediului Guvernului României în data de 29.10.2014 şi, ulterior, organizarea unui Miting de amploare în data de 12 noiembrie 2014”.
Reprezentanţii SANITAS menţionează că responsabilitatea pentru consecinţele acestor forme radicale de protest revine în întregime factorilor decizionali din fruntea ţării, care tratează cu indiferenţă criza generală din Sistemul Sanitar Românesc.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here