Sindicalistul Măruță, indignat de nepăsarea primarului din Stănești: „Oamenii din Pârvulești și Vălari sunt izolați și ajung la serviciu epuizați după kilometri parcurși pe jos, prin zăpadă”

Situație deosebit de grea pentru zeci de familii din Stănești! Oamenii din satele Pârvulești și Vălari sunt izolați în nămeți, iar de sâmbătă nu au curent electric, apă și nici pâine. Mai mult decât atât, aceștia sunt nevoiți să meargă pe jos, câțiva kilometri, pe o potecă prin zăpadă, pentru a ajunge la locul de muncă; 20 dintre ei lucrează la Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu.

Ion Măruță, președintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj, este revoltat că aproximativ 20 de angajați ai Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu ajung la serviciu epuizați, din cauză că au locuințele izolate în nămeți, fiind nevoiți să meargă pe jos, pe o potecă. „Oamenii din satele Pârvulești și Vălari sunt izolați, nu au curent de sâmbătă, nici apă nu au; drumul nu a fost deszăpezit.
Este vorba, cu aproximație, despre 40 de familii din Pârvulești și 80 din Vălari; 20 dintre angajații de la spital de la noi sunt din Pârvulești și vin la serviciu epuizați, după o oră și jumătate de mers pe jos, prin nămeți, câțiva kilometri. Sunt indignat de nepăsarea primarului Blideanu!”, mărturisește sindicalistul Măruță.
Deocamdată nu se știe când se va remedia situația. Unii localnici au postat pe rețelele de socializare imagini de la fața locului, în poze putându-se observa că numai câinii mai merg pe drumul din satul Stănești.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here