SJU Târgu-Jiu se dotează cu reanimare pediatrică

646

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a luat decizia de a înfiinţa o Secţie de reanimare pediatrică. Anunțul a fost făcut de managerul Tiberiu Tătaru, acesta precizând că va fi nevoie de amenajarea unui spațiu corespunzător, precum și de dotarea cu echipamente necesare pentru buna funcționare a activității medicale specifice.

Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu, susţine, că la unitatea medicală pe care o conduce sunt aduşi în mod frecvent copii în stare gravă, unii dintre ei fiind transferați la spitale din alte județe pentru că aici nu există o secţie de reanimare pediatrică. Pentru ca micuții să poată fi tratați la SJU Târgu-Jiu, reprezentanții unității medicale au luat decizia de a înfiinţa o Secţie de reanimare pediatrică. Potrivit conducerii Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, va fi necesară angajarea a patru medici specialişti, amenajarea unui spaţiu şi a echipamentelor necesare de resuscitare şi monitorizare şi a altor tipuri de aparate medicale.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here