– Atunci, strigă, bă, şi la Cioacă! Să afle şi el, dă-l dracu, să nu mai stea cu puşca în mână!
– FĂSUI: (bucuros) Băăă! Bă Cioacă, bă! Plecară! Lasă dracu puşca! Scoal şi bea apă! Bă! Au, au, fi-ţi-ar urechile ale dracu! (se duce la Cioacă, îl mişcă, iar lui îi cade puşca de pe genunchi. Constată că e mort) Doamne, pupa-ţi-aş tălpile! Mă fraţilor, ăsta e ţeapăn! Nu mişcă, nu răspunde! (lângă cel mort, vin şi alţi săteni) … Mde! De inimă rea!
FĂSUI: (uimit) …Şi cu puşca în mână!
O FEMEIE: Moartea…Moartea e dată în paştele mă-sii, bă, a durut-o în cot de flinta lui.
FĂSUI: L-a iertat şi Dumnezeu că alfel… Păcatele ce o fi avut?!… Dar vorba lungă, sărăcia omului! Hai să-l punem în pat, până îi facem cumva un tron (coşciug)! Gata, şi-a făcut stagiu! Să-i dăm de veste şi ăluia cu goarna! Mâine, poimâine, să-l îngropăm!
O FEMEIE: Noi?!
FĂSUI: Păi cine, femeie? Chemăm pe ăia cu?… Apoi, o fi şi fapta noastră un fel de pomană pe lumea cealaltă!
O FEMEIE: O fi, dacă o mai fi?!… Păcatele noastre!
Scena 3
Cercelaru îşi intrase repede în pielea activistului. Veşnic aştepta să fie chemat la partid, să fie lăudat şi să primească sarcini, asemeni celor ce veniseră în satul său pentru a expropia ţăranii. Diploma, primită de la ei, îl făcea să se creadă un fel de stăpân peste sufletele celor din jur. Imediat ce se zvonise prin sat că murise Cioacă, jandarmul îi bate la uşă. Cercelaru nu-i răspunde. Scoate carnetul de partid şi îl sărută.
CERCELARU: (în timp ce duce pumnul spre inimă) Totul pentru partid şi pentru propăşirea pe cele mai înalte culmi! Mai dă-i în mă-sa de moroi! Ei deja au fost, acum, musai noi! …Moroi am zis?! A, nu, nu, ciocoi… Moroii sunt de-aici, de-ai noştri. Fac naveta între un răsărit şi un apus… De altfel, paşnici. (îşi toarnă într-un pahar băutură) Mai bea, uneori, pe furişi, din paharele puse, în fereastră, morţilor. Ptiu, drace, să nu mă trezesc aci, cu careva! Trag la mirosul de ţuică. Parcă-l văd pe Ghioace, într-una din nopţi. Pe aci, pe la Gorici, pe la fântâna cu cumpănă:,,Prună, fi-ţi-ar pălăria a dracu, bem, mă, şi noi o litră?!’’ Mă confundase. Cum de n-am pus eu mâna pe el?… Moroi, aşa cum era, dacă îl înscriam la colectiv, eram cineva! ,,Bă, poate te pocea ală! – mi-a zis femeia. …Şi, musai, te săturai să tot baţi câmpii cu colectivizarea. Muierea, tot muiere! A mea, la fel! Să stea la coada cârpătorului, cu ochii beliţi la tăciunii din foc, până ce se coace turta acoperită în spuză. Ce ştie ea ce e schimbarea? (jandarmul insistă, bate mai tare în uşă. Cercelarul, tresărind, uşor deranjat) Intră!
JANDARMUL: (respirând greu, în timp ce îşi şterge transpiraţia) Tov Cercelar… Iertaţi, vă rog, tov primar… Mă trec fiorii…
CERCELARU: (râzînd) Mă copile, că nu ai fi fată mare?! …Mă rog, neîncercat!
JANDARMUL: Tov primar!…
CERCELARU: Bă, băiete, păi, dacă e aşa, să te duc eu la aia de pe Bisa, cu bucile ca piatra… Şi cât ai zice peşte, ţi-a şi rupt aţa.
JANDARMUL: (cu mâna la inimă) A murit Cioacă!
CERCELARU: (sare ca ars cu ceară încinsă): Ce-ai zis?
JANDARMUL: (aproape încremenit) A murit Cioacă!
CERCELARU: (foarte nervos) Bă, tu şii ce e asta? Verifică! Urgent! Ai plecat? …N-ai venit?
JANDARMUL: (convins) L-am văzut cu ochii mei!
CERCELARU: (turbat de mânie) Nu se poate! N-avea dreptul! Păi tu crezi că face fiecare ce vrea?! S-a schimbat politica! Orânduirea e alta! Ţi-am dat eu voie, ca organ al partidului, să respiri, respiri, altfel… Partidul întâi de toate, că de-aia ,,e în toate ce sunt.’’
JANDARMUL: …Şi mâine o să-l plângă babele.
CERCELARU: Află! O să-l plângă! Înseamnă că şi-au dat seama de puterea lui şi de propăşirea pe cele mai înalte culmi! Oricum, am să verific şi celor ce au luat-o pe acest drum, le voi mulţumi public.
JANDARMUL: Tov. primar, o să-l plângă femeile din sat pe Cioacă! …Că mâine îl îngroapă, iar `mneata, în situaţia asta, nu mai poţi să-ţi împlineşti misia. Şi, doar ştii, ai jurat în faţa to`ăşilor, pe carnetul de partid.
CERCELARU: Paştele mă-si! Ce a făcut, mă? I-a trecut glonţul cumva prin cap? Vezi, poate mai mişcă… Fugi!… Şi vii să-mi spui! (după ce pleacă jandarmul şi închide uşa) Ca să vezi, al dracu pocit! A murit doar ca să mă dea pe mine în gât. Să ştie tot partidul că nu mi-am împlinit… A, şi asta nu ar fi nimic! Să vezi sancţiuni, ponegreli… Se duce pe apa sâmbetei casa de la oraş, maşina, chiar şi femeia aia ce avea să-mi poarte de griji. Să fi apucat şi eu măcar o zi, două, cât s-o caut de chiloţi, la buci. Să văd cum tremură pe ea, că tot m-au făcut to`arăşii de la partid, curios. De când au plecat, noapte de noapte, numai la asta mă gândesc. Fir-ar al dracu să fie! …Şi muierea mea sforăie! Ce-i pasă ei că pe mine carnea se zgâlţâie? …Că-mi vine să-i ard una şi să-i zic: fă, scoal de te culcă şi nu mai mârâi aci, ca scroafa! Fir-ar al dracu să fie! (privind spre un anume loc în public, în sală) Auzi, tovule, să-mi facă mie Cioacă una ca asta?! Ori o vrea să mă facă iar slugă. Slugă la dârloagă?! Ă? Ce ziceţi? (aude cum iarăşi cineva bate la uşă. Se repede şi deschide. La uşă Spătaru, fierarul satului, cu patru copii după el, toţi mânjiţi cu funingină, până în albul ochilor. Nervos, în scârbă) Ţata arde în foc şi Spătaru la mine la uşă! (privind către cei ce îl însoţeau) Cu ăştia ce e, bă? Ori crezi că aici se dă de pomană?
SPĂTARU: Poate că da, poate că nu… Dar vreau şi eu să fiu în rândul lumii. Să fiu înscris. (arătând către copii) Să trec averea mea la colectiv. Că pământ n-am, vite nu, bojdeuca s-a lăsat pe o parte. Dacă nu o să i pun nişte propte în căpriori, până la toamnă, cade. Nu mai e mult ! Se duce dracului de râpă tot! Ai să vezi!
CERCELARU: Auuu! Drace! Numai de voi aveam eu acum şi timp, şi chef!
SPĂTARU: (insistent, convins de faptul că find înscris la colectiv, statul va avea grijă de familia lui) Dacă e cazul, venim şi mai târziu, numai să nu ne uiţi, domn` primar! Că ai mei, din neam, de când se ştiu ei, au fost slugi la boieri şi n-au murit. Ne-am dat de ceasul morţii, de când ne-au lăsat pe drumuri alţii… Cică am fi fost prea mulţi şi nerentabili. Eu nu am de unde şti ce e aia rentabilitate. Dumneata mă cunoşti, fac potcoave, chestii, socoteli… Fac ce pot.
CERCELARU: Ho, că mi-ai împuiat capul! Şi până una, alta, află că boierii s-au dus dacu!
SPĂTARU: Eu am auzit că pe ciocoi i-aţi cam beli… Boierii au fost cu milă. Cu ţigăncile ce mai aveau câte una, alta, dar în rest… Dar şi ele… fâţ, fâţ, din şolduri. Cum să nu-l apuce dracii şi pe boier?!
CERCELARU: Taci, că boieri, ciocoi şi alţii ca ei, tot una sunt. To`arăşii ştiu şi vor lua măsuri.
SPĂTARU: (supus) Dumneata ştii mai bine… Hai, ce zici, ne înscrii?
CERCELARU: Ho! Că…
SPĂTARU: Aşa a zis şi ţiganca mea. Nu a putut veni că i s-a pus la lingurea, dar de înscris o înscriu şi pe ea. Ori ce ziceam? Aşa, că uitasem! A zis că mai e un bob zăbavă. Asta înseamnă o săptămână, o lună, poate un veac şi s-alege praful. Peste tot, o apă şi un pământ. Care moare să-i fie ţărâna uşoară, care nu, vai şi amar! Iadul se va muta aici, pe pământ ! A dat în bobi, a dat cu ghiocul, da` cu ce nu a dat… Tot jaf i-a ieşit. Apoca… Apocalipsu! Sau cum i-o zice…
CERCELARU: Bă, vezi că te ia dracu! Păi noi, ăştia noi, care cu partidul, spre binele nostru şi spre cele mai înalte culmi…
SPĂTARU: Ai dreptate şi dumneata, o să mă ia! …Că pe cine nu a luat?! Mai ales când Cel de Sus s-a culcat. Cică ar fi tras şi el la o ţuică şi… Domn` primar, înscrie-ne, pupa-ţi-aş coadele matale şi o să-ţi fac toată viaţa potcoave şi iar potcoave… (Va urma)
Nicolae Bălaşa
