Social-democratele din Motru susțin proiectele de dezvoltare ale localității, promovate de Cosmin Morega

518

Peste 150 de femei, membre ale OFSD Motru, au participat, joi, la o întâlnire cu cel care se bucură de cea mai mare susținere a filialei pentru alegerile locale, candidatul Cosmin Morega, la aceasta luând parte și președintele PSD Motru, Dorin Hanu, dar și președinta OFSD Gorj, Elvira Șarapatin. Femeile social-democrate din Motru, conduse de către Niculina Chițulescu, au venit la discuțiile cu liderii de partid pentru a-și arăta interesul față de proiectele candidatului PSD la Primăria Motru, Cosmin Morega, implicarea în realizarea acestora, dar și susținerea totală în campania electorală, aflată în desfășurare.
În acest cadru s-au abordat problemele comunității, discutându-se și despre rolul femeii în societate și în viața activă a municipiului Motru. Dorin Hanu și-a exprimat, din nou, și în fața colegelor de partid susținerea sa totală pentru candidatul PSD la primăria orașului, subliniind faptul că acesta are proiecte clare și realizabile pentru municipiu.
psd motru (2)O parte a femeilor prezente i-au pus întrebări candidatului PSD Motru, Cosmin Morega, interesate de progresul municipiului, în viitorii patru ani de zile.
“A fost o întâlnire constructivă la care au participat peste 150 dintre colegele noastre de la Organizația de Femei Social-Democrate Motru, dar și președinta OFSD Gorj, Elvira Șarapatin. Am discutat, astfel, în prezența echipei mele, a primarului Dorin Hanu, și a președintei Niculina Chițulescu, despre problemele comunității, dar și despre dezvoltarea orașului, femeile PSD fiind implicate în viața acestuia și dornice ca viitorul localității să fie unul foarte bun. Am arătat, în acest cadru, că suntem uniți și că ne susținem unul pe celălalt, în ciuda faptului că toți contracandidații mei și ai partidului și-ar dori altceva. PSD Motru este o forță!”, a declarat candidatul PSD, Cosmin Morega.
psd motru (3)De altfel, în cursul acestei săptămâni, la Motru a fost prezent și șeful de campanie al PSD Gorj, Ion Călinoiu, președinte al Consiliului Județean. Călinoiu a fost, cu câteva zile în urmă, la sediul PSD Motru, a discutat cu candidatul și echipa sa, după care s-a alăturat staff-ului de campanie al lui Cosmin Morega, la întâlnirile cu cetățenii orașului. Călinoiu le-a spus tuturor motrenilor întâlniți cu această ocazie că Morega este un tânăr de perspectivă, cu soluții concrete pentru oraș și foarte determinat să lupte pentru binele acestora.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here