17 arbuşti, plantaţi de angajaţii APM

652

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Gorj a marcat Săptămâna Mobilității Europene 2014  printr-o acțiune de refacere a unei zone verzi aflată în apropierea sediului instituției. Conform Cristinei Merfu, purtător de cuvânt al APM Gorj, acțiunea s-a desfăşurat vineri dimineaţa, în parteneriat cu Primăria municipiului Târgu-Jiu, şi a constat în plantarea unui număr de 17 arbuști ornamentali, într-o zonă neamenajată peisagistic, din apropierea instituţiei judeţene a APM Gorj. La acţiunea de amenajare prin plantarea de pomişori ornamentali a participat şi şeful APM Gorj, Nicolae Giorgi, alături de alţi angajaţi ai instituţiei.
plantare2Săptămâna Mobilității Europene, celebrată anual în perioada 16 – 22 septembrie, a ajuns la cea de-a 13-a ediție, iar sloganul din acest an a fost  „Străzile noastre, alegerea noastră”. “Inițiativa APM Gorj vine în întâmpinarea unui curent la nivel global care îndeamnă locuitorii orașelor să recupereze zonele urbane: locurile de parcare să fie transformate în mini-parcuri, iar realocarea și reproiectarea străzilor să se facă în favoarea oamenilor. Săptămâna Mobilității Europene are ca punct culminant ziua de mâine (n.r. azi), 22 septembrie, desemnată oficial ca Zi fără autovehicule, zi în care orașele și municipiile participante delimitează zone utilizate numai de pietoni, de cicliști si de transporturile în comun. Din anul 2007, de când municipiul Târgu-Jiu a aderat la acest eveniment, locuitorii sunt îndemnaţi să renunţe la maşină pentru drumurile scurte pe care le au de făcut, cu speranţa că inițiativa va avea tot mai mulți adepți de la un an la altul”, a precizat reprezentanta APM Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here