“2 IUNIE – ZIUA NAŢIONALĂ PENTRU ADOPŢIE” – Etapele Adopţiei – Atestarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare

490

Să adopţi un copil este un act de o responsabilitate uriaşă, fiindcă nu-i deloc uşor să reuşeşti să-i oferi acestuia un cadru familial propice unei bune dezvoltări fizice şi psihice. Însă, chiar asumându-ne tot ce înseamnă riscuri şi greutăţi, până la adoptarea în sine e necesar să fie urmate câteva etape şi formalităţi.

Atestarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare
Familia care doreşte să adopte un copil trebuie să depună la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Gorj o cerere de evaluare în vederea eliberării atestatului de persoană ori, după caz, familie aptă să adopte. La această cerere se anexează actele prevăzute de lege, respectiv: copie legalizată după actele de stare civilă şi după titlul de proprietate al locuinţei; certificate de caziere judiciare pentru solicitanţi şi pentru persoanele cu care locuiesc; certificate medicale tip, adeverinţe de venit şi caracterizări de la ultimul loc de muncă; declaraţie pe propria răspundere a persoanei şi a fiecărui membru al cuplului conjugal, dată în faţa notarului public, că nu au fost decăzuţi din drepturile părinteşti, declaraţie pe propria răspundere a persoanei sau a fiecărui membru al cuplului conjugal, dată în faţa notarului public, cu privire la locuirea efectivă şi continuă pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de evaluare, neexistând absenţe temporare care cumulat să depăşească trei luni.
Evaluarea persoanei ori familiei potenţial adoptatoare este un proces complex, planificat, prin care se urmăreşte istoricul său, evoluţia, dinamica şi funcţionarea acesteia în timp, interacţiunile din cadrul familiei şi în comunitate, capacităţile parentale ale familiei care solicită obţinerea atestatului. Procesul de evaluare cuprinde trei etape: evaluarea socială, evaluarea psihologică şi pregătirea persoanelor sau familiilor adoptatoare.
Prima etapă, evaluarea socială, vizează date privind familia potenţial adoptatoare (date generale despre solicitanţi; informaţii despre alte persoane care locuiesc la acelaşi domiciliu; climatul intrafamilial; motivul adopţiei; situaţia financiară), date privind familia extinsă, date privind reţeaua de sprijin şi informaţii de la locul de muncă. Asistentul social din cadrul Serviciului Adopţii şi Postadopţii al D.G.A.S.P.C. responsabilul de caz va completa o fişă de evaluare iniţială şi o anchetă socială în urma vizitelor la domiciliul familiei solicitante.
Pentru evaluarea psihologică, psihologul va folosi metoda interviului în vederea obţinerii tuturor informaţiilor necesare completării fişei de evaluare psihologică a persoanei sau familiei potenţial adoptatoare, această etapă vizând aspecte precum: anamneza persoanei adoptatoare sau a fiecărui membru al cuplului conjugal; istoria maritală şi relaţia de cuplu; relaţia cu proprii părinţi; relaţiile cu ceilalţi; stilul de viaţă al familiei; motivaţia de a adopta; aşteptările în legătură cu familia şi capacităţile parentale.
Pregătirea persoanelor sau familiilor potenţial adoptatoare se structurează în trei întâlniri sau sesiuni.  Organizarea sesiunilor se realizează la un interval de minimum cinci zile pentru a le da posibilitatea participanţilor să reflecteze asupra subiectelor discutate în timpul întâlnirii şi să aibă timp suficient pentru a rezolva diverse teme pentru acasă. Sesiunile de pregătire se organizează chiar la sediul D.G.A.S.P.C. Gorj, în săli de curs corespunzătoare, pregătirea familiilor potenţial adoptatoare fiind organizată şi susţinută de către un profesionist (asistent social ori psiholog) sau doi specialişti angajaţi ai serviciului de adopţie, iar durata fiecărei sesiuni se încadrează între patru şi şase ore, în funcţie de numărul participanţilor şi de problematica abordată. Pregătirea familiilor potenţial adoptatoare are drept scop clarificarea percepţiei vizavi de procedura adopţiei, dezvoltarea capacităţilor parentale necesare creşterii şi îngrijirii unui „copil adoptabil”, sensibilizarea acestora în legătură cu particularităţile copiilor adoptabili şi înţelegerea importanţei acceptării copilului „real”.
Metodele de lucru folosite în cadrul sesiunilor sunt: prezentarea, brainstormingul, demonstraţia, exerciţii în grupuri mici, discuţii în plen, studii de caz. De menţionat faptul că la ultima sesiune de pregătire este invitată să participe o familie care a adoptat un copil, pentru a le împărtăşi participanţilor dificultăţile întâlnite pe parcursul procedurii de adopţie.

Toate familiile solicitante, atestate în 2014
În 2014, D.G.A.S.P.C. Gorj a atestat toate persoanele/familiile solicitante. De la începutul anului 2015 şi până în prezent, D.G.A.S.P.C. Gorj de asemenea a atestat toate persoanele/familiile solicitante.
În anul 2014, la D.G.A.S.P.C. Gorj au fost înregistrate 28 cereri de evaluare în vederea eliberării atestatului de persoană sau familie aptă să adopte, specialiştii în adopţii atestând toate cele 28 persoane/familii, iar la începutul anului 2015 şi până în prezent la D.G.A.S.P.C. Gorj au fost înregistrate opt cereri de evaluare în vederea eliberării atestatului de persoană sau familie aptă să adopte, specialiştii în adopţii atestând patru persoane/familii, patru persoane/familii fiind în faza de evaluare/pregătire.

Noutăţi legislative
Elementele de noutate prevăzute de Proiectul de modificare şi completare a Legii nr. 273/2004 (R2) în ceea ce priveşte obţinerea atestatului de persoană/familie aptă să adopte sunt următoarele: reglementarea obligativităţii pentru angajatorii adoptatorilor de a le acorda acestora timp liber pentru realizarea evaluărilor necesare în vederea obţinerii atestatului pentru adopţie şi pentru participarea la potrivirea cu copilul adoptabil, în limita a 40 de ore/an, fără afectarea drepturilor salariale; eliminarea etapei de pregătire în cazul persoanelor cărora le-a expirat atestatul;  prelungirea valabilităţii atestatului de persoană/familie adoptatoare de la un an la doi ani.
„Va urma …”
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here