20 martie – data sentinței pentru Ponta!

636

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au stabilit pentru 20 martie data la care vor pronunța sentința în dosarul în care deputatul Victor Ponta este inculpat alături de fostul ministru al Transporturilor, Dan Șova, dar și de foștii șefi ai CE Turceni și CE Rovinari, Dumitru Cristea, Octavian Graure și Laurențiu Ciurel. Ultimele audieri în dosar s-au făcut marți, atunci procurorii DNA cerând o pedeapsă maximă pentru Șova și una „medie” pentru fostul prim-ministru. Inculparea acestora are legătură cu contractele de consultanță juridică pe care le-a derulat Casa de Avocatură Șova la Turceni și Rovinari în urmă cu mai bine de un deceniu. La ultimul termen din dosar procurorul DNA de ședință a cerut inclusiv confiscarea a peste 240.000 de lei de la deputatul de Gorj, bani pe care anchetatorii îi consideră ca încasați nelegal. Judecătorii de la instanța supremă au posibilitatea ca pe 20 martie să amâne pronunțarea unei sentințe cu încă o săptămână sau două, ceea ce ar duce termenul respectiv până în preajma Paștelui. Verdictul pe care aceștia oricum îl vor pronunța în această primăvară nu va fi unul definitiv, atât inculpații, cât și procurorii DNA având posibilitatea să îl conteste.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here