Societate

7 milioane euro pentru Gorj – Bani europeni pentru îmbunătățirea accesului la apă potabilă

 | 10 noiembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Mai multe proiecte de infrastructură pentru gestionarea și distribuția apei potabile, în valoare de peste 17 milioane euro din Fondul de coeziune, vor fi derulate în județele Constanța, Gorj, Ialomița, Ilfov și Suceava, potrivit unui comunicat de presă a Reprezentanței Comisiei Europene în România. Peste 17 milioane euro din Fondul de coeziune vor fi investite în patru proiecte de infrastructură pentru gestionarea şi distribuţia apei potabile în România. Din această sumă, 2,5 milioane euro vor contribui, în judeţele Constanţa şi Ialomiţa, la finalizarea reabilitării şi extinderii infrastructurii de gestionare şi distribuţie a apei în 19 comune, având ca rezultat creşterea cu 24.000 a numărului de locuitori ce vor beneficia de lucrările de îmbunătăţire.

Semnatura eletronica CertDigital

7 milioane euro pentru Gorj
7 milioane de euro vor finanţa finalizarea lucrărilor de la reţeaua de distribuţie şi colectare a apei în aglomerările urbane din judeţul Gorj, inclusiv în reşedinţa de judeţ Târgu-Jiu, în sud-vestul ţării. Potrivit comunicatului Comisiei Europene, 2,8 milioane euro vor fi folosite pentru finalizarea renovării şi extinderii reţelei de distribuţie a apei şi de canalizare din 8 zone urbane situate în judeţul Ilfov, din vecinătatea Capitalei. De asemenea, 5 milioane euro vor fi investite în nordul ţării, în judeţul Suceava, în extinderea sistemului de gestionare şi tratare a apei, numărul locuitorilor ce au acces la apă curată urmând să crească cu 7.766 de persoane la finalul lucrărilor. „Asigurarea accesului la apă potabilă de calitate este un exemplu concret al solidarităţii europene, ce va aduce beneficii unui număr important de români. Prin noile investiţii din politica de coeziune, cetăţenii din România şi din întreaga Europă vor avea acces la apă curată, rezultatul fiind protecţia atât a sănătăţii lor, cât şi a mediului înconjurător”, precizează comisarul european pentru politică regională Corina Creţu.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL