A început să crească numărul virozelor şi pneumoniilor

2948

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a centralizat situaţia cazurilor de viroze şi pneumonie din ultima perioadă. Pe parcursul săptămânii trecute s-a înregistrat o uşoară creştere a numărului persoanelor diagnosticate cu aceste afecţiuni. În recenta statistică a DSP figurează 973 de gorjeni cu viroze şi 455 cu pneumonie.

De şapte săptămâni, Direcţia de Sănătate Publică Gorj monitorizează situaţia îmbolnăvirilor cu viroze şi pneumonie. Astfel, în ultima săptămână, la nivelul judeţului nostru au fost diagnosticate cu viroze 973 de persoane şi 455 cu pneumonie. A crescut şi numărul internărilor, ajungându-se la 193. „973 de persoane au fost diagnosticate cu viroze, în ultima săptămână, 64 de bolnavi necesitând internare. Numeroase cazuri au fost în rândul copiilor, pe categorii de vârstă situaţia virozelor prezentându-se astfel: 0-1 an – 108 cazuri, 2-4 ani – 196, 5-14 ani – 283, 15-49 ani – 276 cazuri, 50-64 de ani – 67 de cazuri şi la persoanele de peste 65 de ani au fost 43 de îmbolnăviri. Cât priveşte pneumoniile, am avut un total de 455 cazuri şi 129 internări”, a precizat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.

Măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii
Specialiştii în sănătate publică atrag atenţia populaţiei asupra necesităţii luării unor măsuri pentru evitarea îmbolnăvirii. Printre aceste măsuri se regăsesc cele de igienă personală, precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, acestea fiind esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă. De asemenea, este recomandat să se evite zonele aglomerate şi expunerea prelungită la frig. În cazul în care este necesară deplasarea în spaţii deschise, este indicat să se folosească mijloacele de protecţie adecvate. Vârstnicii şi, în mod deosebit, cardiacii, este bine să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele îmbolnăvirii sau a apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here