Societate

Activitatea de eliberare a pașapoartelor la Motru, suspendată un an

 | 06 februarie 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

Conducerea Serviciului Pașapoarte Gorj a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că activitatea desfășurată de punctul mobil la Motru va fi suspendată timp de un an. Această decizie a fost luată din cauza numărului redus de solicitări din partea cetățenilor din zonă.

Semnatura eletronica CertDigital

Comisarul șef de poliție Valeriu Surupăceanu, şeful Serviciului Paşapoarte Gorj, a confirmat faptul că activitatea desfășurată la Motru se suspendă, el explicându-le jurnaliștilor și motivele care au stat la baza luării acestei decizii. „S-a suspendat, timp de un an de zile, activitatea desfășurată la punctul mobil din Motru, unde se preluau cereri pentru eliberarea pașapoartelor și erau eliberate aceste pașapoarte. Motivul acestei suspendări a fost faptul că numărul de cereri primite era destul de redus; ca o medie pe tot anul, am avut doar câte 14 cereri primite pe deplasare. Activitatea implica deplasarea la Motru a doi lucrători din cadrul serviciului nostru, cu aparatură și cu tot ce era necesar pentru a putea înregistra și elibera un pașaport în acel punct. Deci resursele umane și materiale nu erau folosite eficient, iar activitatea la sediul serviciului era puțin vitregită în perioada estivală, de acest fapt”, a precizat comisar șef de poliție Valeriu Surupăceanu, şeful Serviciului Paşapoarte Gorj.
Cu toate acestea, dacă se vor înregistra solicitări din partea motrenilor, activitatea punctului mobil va fi reluată. „În funcție de interesul ulterior al cetățenilor, această activitate poate fi reluată. De aceea s-a suspendat doar pe un an de zile”, a confirmat Surupăceanu.
Cât privește activitatea Serviciului Pașapoarte Gorj, Valeriu Surupăceau a precizat că săptămâna trecută s-a înregistrat o medie de 50 de cereri pe zi, plus cele care vin pe misiunile diplomatice, însemnând cel puțin 10 cereri pe zi. Potrivit sursei citate, se simte o creștere a solicitărilor venite din partea gorjenilor, față de aceeași perioadă a anului trecut.
Minodora Sucea

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL