Societate, Turism

Astenii – Paradisul de lângă noi

 | 06 iulie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

În zilele noastre, când „Zeul” Televizor ne guvernează viaţa, când aproape în fiecare zi „pe sticlă” se descoperă „marele nimic”, când toate cele spuse ori văzute acolo stau sub imperiul raitingului întocmai ca Sabia lui Damocles, este suficient ca la o televiziune să apară o ştire cum că la nu ştiu ce clasament ori sondaj a apărut informaţia potrivit căreia unul dintre cele mai pitoreşti locuri din lume (!!!), dacă nu chiar primul ar fi Cascada Bigăr de la noi din ţară şi toţi „iau foc”. O fi nu zic, nu mai ales după cum ne spune respectiva realizatoare, sondajul a fost făcut de o societate ori asupra unor grupuri de turişti ori cetăţeni americani (sincer să fiu nu pricep o iotă, dar te pui cu americanii ?). Întâmplător am văzut Izbucul şi Cascada Bigăr nu de acum (cu sondajul), ci mai demult dinainte de Revoluţie (ori ce-o fi fost). Este frumoasă cascada prin care respectivul curs de apă se varsă în râul Miniş nu zic nu, dar până să spui că locul are cel mai frumos peisaj din lume (nu o spun eu) este cale lungă şi mă abţin să nu mă apuce râsul. Am auzit la radio că administratorii perimetrului cu cascada bucuroşi nevoie mare că odată cu sondajul „le-a pus Dumnezeu mâna-n cap” au şi stabilit „mintenaş” tariful de vizitare la 10 lei. N-am înţeles bine dacă de persoană ori maşină, dar ce mai contează. Vorba aia: trăiască cei cu sondajul că nu ne-au stricat pavajul!
„Prestigioşii” realizatori de sondaje ori clasamente ar putea merge, dacă tot vor să descopere locuri de excepţie în câteva locaţii de pe teritoriul gorjean prin ţinutul montan al Jiului de Sus şi nu vor regreta deloc. Unul din aceste locuri, din păcate, prea puţin mediatizat şi implicit cu puţine şanse de a apărea în clasamente este perimetrul Izvarna- cătunul Sohodol şi, nu în ultimul rând, Cheile Sohodolului de Izvarna, ce administrativ fac parte din Tismana, cel mai nou oraş gorjean.
Pentru cei ce doresc să facă o incursiune în acest perimetru le-aş propune prima dată un popas de fapt câteva minute de meditaţie privind la Izvarna salba de izvoare ce ies din coasta muntelui, unele bolborosind uşor (de aceea se numesc bolboroase), altele făcând să fiarbă nisipul de la baza lor (fierbători de nisip în vocabularul localnicilor). Mulţi dintre cei ce au stat urmărind în linişte bolboroseala ori fierberea nisipului de pe fundul izvoarelor mărturisesc „cu mâna pe inimă” că s-au simţit apoi mai încărcaţi energetic.
Cătunul Sohodol se află aşezat ca într-un crater de vulcan cum vedem doar la televizor pe canalele de călătorii. Drumul ce pleacă din Izvarna străbate pădurea, iar apoi după ce urcă într-o succesiune de curbe ajungând în creasta dealului ne dezvăluie panorama sătucului întocmai ca din avion. Capătul de jos al clădării, unde este aşezat sătucul, îl constituie locul de unde pornesc cheile pârâului numit Sohodol (nu este vorba despre cel de la Runcu), ce în lupta sa cu calcarele din zonă formează pe parcursul a 1,5 km nişte chei de o frumuseţe şi un pitoresc aparte.
Foarte puţin cunoscute şi, din păcate, aproape deloc parcurse ori explorate acestea pot oferi în cadrul unor programe turistice ori de aventură senzaţii unice participanţilor la activităţi. Deşi nu au tot timpul apă pe ele (de fapt Sohodol se spune că ar fi de origine slavă şi ar însemna vale seacă – indicator al faptului că prin aceste locuri sunt calcare carstificabile şi teoretic poate exista chiar un curs subteran al pârâului săpat în aceste calcare), atunci când datorită ploilor ori a altor fenomene curge apă pe el, acesta părăseşte furtunos cheile, trece pe sub drumul ce leagă Izvarna de Pocruia pentru ca la final să se verse în Orlea.
Iar dacă de pe drumul ce leagă Tismana de Baia de Aramă, după ce trecem de Salca Pocruii şi până la intrarea în Celei avem norocul de vreme limpede putem vedea Cheile Sohodolului de Izvarna în toată splendoarea lor, întocmai ca o tăietură făcută parcă de paloşul unui uriaş în munte. Şi de vom da crezare legendelor cum că în apropiere (la Ponoare) ar fi trăit giganţi ce în legende erau numiţi pelasgi, iar Podul Natural de la Ponoare ar fi opera acestora, iată cum avem şi o legendă pe lângă peisajele de excepţie ce, din păcate, sunt prea puţin cunoscute şi puse în circuitul agroturistic gorjean.
Mugurel Petrescu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL