Atleţi juniori, în cursa spre Campionatul Naţional

635

În urmă cu o săptămână, a avut loc la Râmnicu Vâlcea faza pe zonă la atletism. Clubul Pandurii Târgu-Jiu a deplasat la Vâlcea trei sportivi care au obţinut rezultate remarcabile. Este vorba despre Lucian Renghea – grupa copii II, care a alergat la proba de 500 m liber terminând cursa pe locul II şi la 150 m plat terminând pe locul III. De asemenea, la faza zonală de la Râmnicu Vâlcea, a participat şi gorjeanca Isabela Şandru – grupa copii III, care a ieşit a doua la proba 150 m fete. Şi Patricia Mihuţoiu, cea mai promiţătoare atletă a reuşit să participe la cea mai grea probă din concurs, aceea de 800 de metri fete, unde târgujianca de doar nouă ani, a obţinut locul al treilea şi apoi alergând şi în proba de 150 m plat, unde a terminat tot pe cea de-a treia poziţie calificându-se la Finalele Campionatului Naţional de Atletism care se desfăşoară în această vară la Bucureşti.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here