Au trecut 10 ani de la denominarea leului

793

Miercuri, 1 iulie 2015, s-au împlinit 10 ani de la introducerea leului nou. La data de 1 iulie 2005, moneda natională a României, leul, a fost denominată, 10.000 lei vechi au fost preschimbaţi pentru 1 leu nou.

Reporter: La împlinirea a 10 ani de la denominarea monedei, vă rog să îmi explicaţi dacă a ajutat denominarea economia şi în ce fel?

BNR: Motivele denominării au fost simplificarea operaţiunilor monetare şi diminuarea expectaţiilor inflaţioniste. Ambele obiective au fost îndeplinite. E evident că operarea cu bancnote sau monede cu mai puţine zerouri este mai simplă, un semnal de maturitate monetară şi consolidare a aşteptărilor. În ceea ce priveşte aşteptările inflaţioniste pe care cifrele mari le pot induce mai degrabă psihologic decât direct, din nou efectele au fost benefice. Măsura a contribuit, pe lângă celelalte decizii de politică monetară, la diminuarea acestor expectaţii, din perspectiva aşteptărilor legate de creşterea preţurilor. Din 2005 inflaţia măsurată prin Indicele preţurilor de consum a coborât de la cifre mai mari de 10% la sub 1% anul trecut. În plus, pentru convertibilitatea monedei naţionale în euro sau dolari, acest proces a reprezentat o aşezare pe repere similare a monedei noastre cu celelalte monede din regiune, aşa încât să semnalizăm şi prin cursul de schimb perioada de stabilitate şi normalitate în care au intrat economia şi finanţele României.

Rep.: În acea perioadă din 2005 şi după acel an s-a simţit vreo creştere a preţurilor, ca urmare a denominării? Dar o scădere?

BNR: Evoluţiile au fost clar descendente dacă privim ultimii 10 ani. Sigur, nu a fost o evoluţie liniară pentru că am străbătut o perioadă extrem de agitată din punct de vedere economic. Încă o dată se dovedeşte cât de inspirată a fost măsura, pusă în practică înainte de perioada agitată de după 2008. De menţionat ca în ultimii zece ani nu au mai fost creşteri de preţuri de două cifre ca în decada anterioară, iar acum inflaţia este consolidată în cifre comparabile cu mediile europene.

Rep.: De ce credeţi că încă mai există români care vorbesc în leii vechi, cu patru zerouri adăugate, şi nu folosesc leii noi, denominaţi, la 10 ani de la declanşarea acestui procedeu?

BNR: Obişnuinţele se modifică greu. Şi în Europa, la mai bine de zece ani de la adoptarea euro, încă se mai vorbeşte în monede naţionale. Asta se întâmplă, în general, în cazul persoanelor care nu sunt extrem de prezente în tranzacţii monetare, aşa că şi-au setat obiceiurile în funcţie de perioadele lor mai active. Nu veţi vedea niciodată tineri care vorbesc în lei vechi.

Rep.: Există tendinţa ca foarte multe firme şi persoane să folosească expresia ”RON”, în timp ce moneda naţională este leul. De ce credeţi că este din ce în ce mai uzitată denumirea de RON şi nu se foloseşte ”leu”?

BNR: Da, aceasta este o realitate, din păcate. Ea vine din schimbarea de reper care opera pe piaţa bancară internaţională din ROL (Romanian leu) înainte de denominare, în RON (Romanian New leu). Deşi era o prescurtare specifică lumii bancare internaţionale, cum majoritatea băncilor româneşti sunt cu capital internaţional, expresia a ieşit din bănci prin clienţii lor şi s-a răspândit chiar şi în limbajul colocvial. Vă recomand să spuneţi LEI de câte ori aveţi ocazia. Avem un nume foarte interesant pentru vechea noastră monedă naţională şi e păcat că nu îl utilizăm.

Rep.: Credeţi că procedurile prin care au trecut românii la denominarea leului vor fi utile românilor atunci când România va trece la euro?

BNR: Trecerea la euro este un fenomen mult mai complex decât o schimbare a unor bancnote şi monede cu altele, fie ele cu cifre ceva mai puţine înscrise pe ele. Din aceasta perspectivă, schimbarea prin denominare poate constitui doar o experienţă extrem de limitată. Cu siguranţă procesul de trecere este însă mai uşor cu un leu denominat decât cu un leu vechi. Suntem pe repere monetare corecte şi populaţia a înţeles importanţa procesului.
Serviciul Relaţii Mass- Media Direcţia Comunicare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here