Bazele Salvamont Gorj, inaugurate oficial

830

La sfârşitul săptămânii trecute a fost inaugurat Postul Salvamont Runcu, unul dintre cele nouă posturi salvamont intrate, din acest an, în dotarea salvamontiştilor gorjeni. Prin inaugurarea acestui post s-a marcat simbolic şi inaugurarea noilor posturi salvamont din Padeş, Tismana, Stăneşti, Schela, Bumbeşti-Jiu, Rânca II, Baia de Fier şi Polovragi, posturi ce se adaugă celor doua existente, respectiv Baza centrală Târgu-Jiu şi Baza de intervenţie Rânca.

Vineri, 26 septembrie, a fost inaugurată Baza Salvamont Runcu. Realizată pe fonduri europene, aceasta este dotată cu maşină de intervenţie, cabinet medical, echipamente de intervenţie de ultimă generaţie, precum şi dormitoare. „Am inaugurat, vineri, simbolic, cele 9 baze de salvare montană, realizate la nivelul judeţului Gorj printr-un proiect cu finanţare europeană, din care 2% reprezintă contribuţia Consiliului Judeţean. Cele 9 baze sunt în principalele salvamontzone turistice ale judeţului. Odată cu inaugurarea celei de la Runcu, noi considerăm că le-am inaugurat pe toate şi le dăm în folosinţă atât pentru turişti, cât şi pentru echipele de salvare montană”, a menţionat Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.
Panglica inaugurală a fost tăiată de primarul comunei Runcu – Adi Câmpeanu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj – Ion Călinoiu şi directorul Salvamont – Sabin Cornoiu. „În cadrul acţiunii de promovare a turismului cultural din Gorj am făcut şi această inaugurare a bazelor Salvamont realizate pe Programul Operaţional Regional, fonduri nerambursabile care sunt dedicate tocmai acestei acţiuni de promovare a turismului. Pe lângă potenţialul nostru turistic clasic montan, turismul cultural, monahal, speologic, turiştii au nevoie de siguranţă”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele CJ Gorj.

Runcu, importantă zonă turistică
salvamont (1)Despre necesitatea şi utilitatea unei baze salvamont la Runcu a vorbit şi primarul Adi Câmpeanu, care a menţionat că mii de maşini ajung anual în această zonă, fiind una dintre cele mai căutate destinaţii turistice din judeţ. „Este foarte utilă o astfel de investiţie, având în vedere faptul că Runcu este o localitate turistică şi foarte mulţi turişti tranzitează salvamont (3)Cheile Sohodolului. Anual, în baza statisticilor pe care le avem, sunt în vizită pe raza comunei Runcu aproximativ cinci mii de autoturisme. Este foarte binevenit un astfel de post pe raza comunei Runcu, având în vedere traseele turistice de pe raza localităţii noastre, fiind vorba despre 27 de trasee turistice, locuri de escaladă. Bineînţeles că în colaborare cu Salvamont şi Consiliul Judeţean, vom încerca să fim în slujba cetăţeanului pentru a putea fi salvaţi în salvamont (5)timp record turiştii care au anumite probleme”, a declarat primarul comunei Runcu.
Bazele Salvamont construite cu fonduri europene se află în localităţile: Padeş, Tismana, Runcu, Stăneşti, Schela, Bumbeşti-Jiu, Rânca, Baia de Fier şi Polovragi, investiţia fiind începută în urmă cu trei ani de zile. La ora actuală, toate bazele Salvamont sunt funcţionale, fiind dotate cu echipamente de ultimă generaţie.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here