Societate

Brâncuşi – Ansamblul Monumental de la Târgu-Jiu şi demersul pentru includerea sa în Patrimoniul Mondial UNESCO

 | 01 august 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Vineri, 28 iulie 2017, la Muzeul Judeţean Gorj «Alexandru Ştefulescu», din Târgu-Jiu, a fost prezentat în faţa publicului şi a autorităţilor administraţiei locale, reprezentate prin domnul Primar, Marcel Romanescu şi prin domnul viceprimar, Adrian Tudor, dosarul de nominalizare a Ansamblului Monumental «Calea Eroilor», un adevărat sanctuar al artei moderne, realizat în secolul trecut de către Constantin Brâncuşi, pentru că într-o acţiune conjugată s-au intensificat acum eforturile în vederea includerii celor trei capodopere ale marelui sculptor în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Semnatura eletronica CertDigital

Au fost consultări cu experţii Centrului Patrimoniului Mondial UNESCO şi cu «ICOMOS Internaţional»
A fost detaliată, cu acest prilej, concepţia de revizuire a dosarului şi stadiul elaborării acestuia, au fost explicate şi ilustrate detaliile procesului defalcat pe etape, de către echipa Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) alcătuită din Ştefan Bâlici, director general INP, Irina Iamandescu, «Focal Point» naţional pentru Convenţia Patrimoniului Mondial, Iosef Kovacs, Şef Serviciu Patrimoniu Mondial şi domnul Barry Gamble, coordonator al dosarului, expert internaţional în patrimoniu mondial, om cu vastă experienţă în stabilirea de nominalizări şi înscrierea de situri în Lista Patrimoniului Mondial, aşa cum au fost cele din Marea Britanie, Polonia, Japonia ş.a., o persoană abilitată să acorde consultanţă de specialitate pe acest subiect. Să precizăm că dosarul de nominalizare anterior, a fost retras de România în 2015, ca urmare a recomandării de neînscriere venită din partea «International Council on Monuments and Sites» (IOOMOS), şi realizat în limba franceză, de data aceasta a fost integral tradus în limba engleză, pentru a permite evaluarea sa de către experţi internaţionali dintr-o plajă profesională şi regională mai largă, majoritar de limbă engleză, deci, o alternativă utilă, pentru o evaluare cât mai obiectivă. Întreaga redactare a noului Format pentru lista indicativă, în conformitate cu cerinţele UNESCO, a fost definitivată de INP, cu asistenţa de specialitate a domnului Barry Gamble! Aşa cum sublinia domnul viceprimar, Adrian Tudor, în cadrul aceluiaşi demers a fost achiziţionat domeniul «web brancusi.world» care urmează să găzduiască site-ul dedicat nominalizării, aflat în construcţie, iar ansamblul a fost promovat în revista internaţională «World Heritage» sau «Patrimoine Mondial», numărul din iulie 2017, distribuit la reuniunea Comitetului Patrimoniului Mondial de la Cracovia. În aceeaşi perioadă, a spus domnul viceprimar, au fost consultări cu experţii Centrului Patrimoniului Mondial UNESCO şi cu «IOMOS Internaţional» (Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor), pentru clarificarea aspectelor care au dus la recomandarea de neînscriere din anul 2015, mai ales că termenul propus pentru reînaintarea dosarului la Centrul Patrimoniului Mondial al UNESCO, în vederea evaluării, este februarie 2018, precedat de o depunere preliminară, pentru verificarea conformităţii, chiar din toamna acestui an.

Brâncuşi, printr-o «naraţiune simbolică a materiei» a revoluţionat relaţiile tradiţionale între sculptură şi bază
Prin luările sale de cuvânt la manifestarea de vineri, dar, în acelaşi timp răspunzând unor întrebări adresate din sală, domnul Barry Gamble, coordonator al dosarului, a spus printre altele: “Sunt de 25 de ani membru al Institutului Mondial al Patrimoniului şi lucrez în România de aproape 18 luni, aceasta fiind a treia mea vizită la Târgu-Jiu. În dosarul Brâncuşi, am schimbat mai întâi titlul nominalizării, fiindcă mesajul de conţinut rezultă chiar din titlu. Ne concentrăm pe influenţa pe care Ansamblul Monumental a avut-o în decursul timpului, dar dorim să accentuăm importanţa mondială a Ansamblului, deoarece Brâncuşi a revoluţionat arta sculpturii, iar printr-o «naraţiune simbolică a materiei» a revoluţionat relaţiile tradiţionale între sculptură şi bază, dintre artă şi comunitate. Acest Ansamblu Monumental este prototipul simbolurilor moderne! Brâncuşi a adus oraşul în Ansamblul său, lucru ilustrat prin includerea bisericii în Axa «Calea Eroilor», motiv pentru care vorbim de cea de-a patra dimensiune, perpetuarea Ansamblului în timp, mai ales că la Brâncuşi, nu moartea şi sacrificiul sunt subliniate, ci, viaţa şi energia de a răzbate mai departe, iar din operele sale rezultă influenţa atrasă, ca şi influenţa exercitată. Este înţelept să includem «Calea Eroilor» în Ansamblul Monumental şi nu ne dorim să eliminăm calea ferată şi alte elemente «parazitare» care obturează vizibilitatea. În jurul Ansamblului Monumental vrem să existe un oraş «viu», nicidecum un spaţiu izolat şi rupt de viaţa comunităţii” a încheiat domnul Barry Gamble. Luni, 31 iulie, a fost încheiat un parteneriat între Primăria Târgu-Jiu și INP, prin care se stabilesc foarte clar obligaţiile şi responsabilităţile celor două părţi. Periodic, Primăria TârguJiu va organiza şedinţe publice de informare, pentru ca oamenii să cunoască însemnătatea introducerii Ansamblului brâncuşian în patrimoniul UNESCO, mai ales că este aproape finalizat proiectul de modernizare a Căii Eroilor, proiect care nu trebuie să afecteze dosarul pentru UNESCO. În prezent, în țara noastră se află pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO: Rezervaţia Biosferei «Delta Dunării», înscrisă în 1991, ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), Mănăstirea Horezu (1993), bisericile din nordul Moldovei (1993), cetăţile dacice de la Orăştie (1999), bisericile maramureşene din lemn (1999) şi centrul istoric al oraşului Sighişoara (1999). Apreciem optimismul celor care lucrează la înaintarea acestui dosar, ca şi demersurile care se fac, dar, dincolo de optimismul declarat, poate că mai avem de «umblat», cum spunea domnul prof. dr. Ion Mocioi, remarcabil brâncuşiolog şi om de aleasă cultură!
Profesor, Vasile GOGONEA

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL