Buget mai mare pentru sănătatea gorjeană

443

Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a organizat, luni, o conferinţă de presă pe tema bugetului alocat sănătăţii în acest an. Din fericire, în 2014 sunt alocaţi mai mulţi bani sănătăţii, comparativ cu anul trecut. Cât priveşte numărul contractelor încheiate cu furnizorii de servicii medicale din judeţul nostru, preşedintele CJAS a precizat că există o diferenţă provenită, în mare parte, din contractarea de servicii stomatologice.

Veşti bune pentru sănătatea gorjeană. Bugetul alocat în 2014 acestui domeniu este mai mare faţă de cel de anul trecut. „Avem un buget total, iniţial, al anului 2014 de 189.966 mii de lei. Pe cele mai importante capitole, avem 63.490 mii lei la medicamente, la programe naţionale 14.449 mii lei, la spitale avem un buget de 87.321 mii lei, servicii medicale în ambulatoriu 38.643 mii lei, iar la asistenţă medicală primară avem 25,254 mii lei. Anul trecut, bugetul final a fost de 220.369 de mii lei. Diferenţa este, practic, de 30.403 mii lei. La spitale, spre exemplu, anul trecut a fost un buget de 104.731 mii lei, iar anul acesta este 87.321 mii lei. Diferenţele provin din faptul că vorbim despre un buget la nivelul lunii octombrie 2014, deci spitalele vor avea contractate prin Casa Judeţeană inclusiv luna octombrie 2014, urmând ca în luna septembrie să vină fondul de rezervă de la Casa Naţională, prin care se va contracta şi luna noiembrie 2014, urmând ca luna decembrie, ca în fiecare an, să fie contractată pe bugetul anului 2015”, a confirmat Daniel Bondoc, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj.
Potrivit aceleiaşi surse, la un buget pe 9 luni există o creştere faţă de anul trecut într-un procent de 4% la nivelul bugetului judeţului Gorj pe partea de spitale.

Mai mulţi furnizori în relaţie contractuală cu CJAS
În privinţa contractării, numărul contractelor încheiate de către furnizori cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate este mai mare. Acest lucru se datorează, în principal, intrării stomatologilor în relaţie contractuală cu CJAS. „Ca şi număr de contracte, faţă de anul trecut am avut un număr de 425 de furnizori, iar anul acesta avem 462 de furnizori. Este o diferenţă care provine de la asistenţa medicală dentară – un număr de 35 de furnizori; de asemenea, a fost un număr de şase furnizori care nu au mai încheiat contract cu noi la paraclinice: 2 din afara localităţii, care făceau acele investigaţii PET-CT, care nu se mai finanţează prin casele judeţene, ci direct prin Casa Naţională; mai sunt şi 4 laboratoare locale care nu au mai încheiat contract. Restul furnizorilor au rămas cam la fel: la asistenţă medicală primară – 197, spitale – 8, îngrijiri la domiciliu – 10 furnizori; la farmacii sunt 3 furnizori care nu au mai dorit încheiere de contract cu noi şi de la 81 de farmacii au rămas 78; de asemenea, la dispozitive medicale au rămas 65, majoritatea fiind din alte judeţe, dar fac contract cu noi pentru că la dispozitive medicale se pot face în toată ţara”, a explicat Daniel Bondoc, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here