Cadre medicale din judeţ şi din ţară, la cea de-a doua ediţie a simpozionului susţinut la Spitalul Novaci

552

Spitalul Orăşenesc Novaci este în aceste zile gazda cele de-a doua ediţii a Simpozionului “Provocări în practica medicală curentă a unităţilor sanitare cu paturi”.

Spitalul Orăşenesc Novaci, în parteneriat cu Colegiul Medicilor din România filiala Gorj şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – filiala Gorj, organizează, în perioada 8-9 iunie 2017, cea de-a doua ediţie a Simpozionului medical multidisciplinar “Provocări în practica medicală curentă a unităţilor sanitare cu paturi”. “Vor fi prezentate lucrări medicale pe diferite specialităţi, fiind acoperită o tematică vastă. Medicii invitaţi să susţină prezentări în cadrul acestui simpozion profesează în spitale şi clinici de renume din centre universitare precum Timişoara şi Craiova. Îi vom avea alături pe: conf. univ. dr. Bogdan Marian Cazacu şi prof. univ. Vere Cristian, precum şi alţi medici de renume din Gorj şi nu numai”, a transmis managerul unităţii spitaliceşti, Emil Grigore.
Vor fi prezenţi la evenimentele de joi şi vineri medici de renume, profesori universitari, precum şi alţi specialişti din sistemul sanitar. Astfel, joi, 8 iunie, evenimentele vor debuta de la orele 09:00 cu prelegeri susţinute de doctori specialişti în Recuperare medicala, medicina fizica si balneologie (RMFB), continuând cu teme dezbătute de specialişti în Medicina Internă, iar de la orele 16:15, timp de două orele, dr. Gabriel Buciu le va vorbi participanţilor despre “Protezarea de şold şi genunchi la Spitalul Novaci” şi”Material nou deoateosigmatism pentru fracturile diafizare de tibie”.
În cea de-a doua zi a manifestărilor, evenimentele vor debuta cu teme complexe în Chirurgie, susţinute de doi medici din Timişoara. Simpozionul va continua în ziua de 9 iunie cu dezbateri în specialitatea Ginecologie, susţinute de doctori din Gorj şi de dr. Bogdan Şorop din Timişoara. La orele amiezii, participanţii vor asista la discuţii ce privesc provocările în practica medicală, iar de la 16:15 medici specialişti în Pediatrie şi Planificare Familială vor aduce în atenţia participanţilor la simpozion teme precum: “Importanţa diagosticului precoce al bolilor severe la copii – prezentare de caz”, “Familia în dificultate” şi “Obezitatea la copil”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here