Campanie de informare derulată de Asociația Română de Oncologie „Sfânta Ana”

611

Asociația Română de Oncologie „Sfânta Ana” a desfășurat în municipuiul Târgu-Jiu, pe parcursul lunilor martie și aprilie 2018, campania de informare în masă referitoare la prevenirea și diagnosticarea precoce a cancerului de intestin gros.

Martie a fost Luna Internațională de Luptă Împotriva Cancerului Intestinului Gros, boală care dacă este descoperită din timp, poate fi vindecată. Pentru ca această campanie să aibă un și mai mare impact, voluntarii AROSA au desfășurat acțiuni și în weekend-urile din luna aprilie. Pentru o și mai bună desfășurare a acestei campanii de informare, reprezentanții AROSA au încheiat un protocol de colaborare cu SC Medgast SRL din Târgu-Jiu, cabinetul medicului Ion Gheorghițoiu- doctor în științe medicale. Prin acest protocol voluntarii AROSA și dr. Ion Gheorghițoiu și-au unit eforturile pentru a organiza campania și a promova drepturile și interesele persoanelor bolnave de cancer, pentru creșterea calității vieții acestora prin activități integrate de tip social, psihologic și medical. Datorită protocolului, mai mulți pacienți ai AROSA au beneficiat de consultații medicale gratuite la cabinetul medicului Gheorghițoiu-competență: endoscopie digestivă. Pacienții au discutat îndelung cu medicul specialist, primind sfaturi utile de la domnia sa.
În perioada desfășurării acestei campanii, voluntari ai Asociației Române de Oncologie „Sfânta Ana”, precum și elevi voluntari de la diverse unități școlare, au împărțit pliante informative în zonele populate ale municipiului Târgu-Jiu, cetățenii aflând cum pot preveni apariția cancerului colorectal. Majoritatea cancerelor colorectale sunt localizate în colon, iar acestea se numesc cancere de colon. Aproximativ o treime din cancerele colorectale sunt localizate doar în rect, fiind numite cancere rectale. Simptomatologia în stadiile incipiente este foarte vagă. Se poate manifesta prin dureri abdominale, balonări, tulburări de tranzit intestinal, oboseală. Pentru reducerea riscului de cancer colorectal trebuie să schimbăm stilul de viață: consum redus de carne roșie și grăsimi saturat; creșterea consumului de fructe, legume, cereale bogate în fibre alimentare, vitamine și antioxidanți; efectuarea de exerciții fizice pentru a păstra o greutate normală; renunțarea la fumat; efectuarea testului pentru hemoragii oculte în scaun, anual, mai ales la persoanele cu vârsta peste 50 de ani.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here