Concurs pentru postul de manager al Spitalului de Pneumoftiziologie

642

Consiliul de Administraţie al Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică. Concursul va avea loc la sediul unităţii la datele de 12.09.2014– testul grilă şi 18.09.2014 – susţinerea Proiectului de management şi a interviului de selecţie.

Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu este, începând cu data de 15 aprilie 2014, Cornel Fîcea, fostul şef al Serviciului Aprovizionare, Achiziţii Publice, Contractare, Transport, Întreţinere, PSI, Protecţia Muncii şi a Mediului. Funcţia pe care acesta o ocupă în interimat a fost scoasă la concurs, termenul limită pentru depunerea dosarului fiind 4 septembrie.

Datele concursului
cornel ficeaConcursul va avea loc la sediul unităţii, la următoarele date:  12.09.2014, ora 10:00 – testul grilă – şi 18.09.2014, ora 10:00 – susţinerea Proiectului de management şi a interviului de selecţie. La concurs pot participa persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă; sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ organizat de o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii sau sunt absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin OMS 1113/2012; au o vechime de cel puţin 5 ani în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, potrivit legii; nu sunt condamnaţi penal sau în curs de urmărire penală; sunt apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic); nu îndeplinesc cumulativ condiţiile de vârstă standard şi a stagiului minim pentru pensionare.
Structura proiectului de management trebuie să cuprindă: descrierea situaţiei actuale a spitalului; analiza SWOT a spitalului: puncte forte, oportunităţi şi ameninţări; identificarea problemelor critice; selecţionarea unei probleme prioritare cu motivarea alegerii făcute; dezvoltarea planului de management pentru problema prioritară.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here