Conflict de muncă, stins şi nu prea, la Spitalul Motru

737

În urmă cu mai bine de două luni,  Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului “Sănătatea” Gorj, a făcut demersuri pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă salariaţii Spitalului Motru, respectiv acordarea unor sporuri. Theodor Zavate, managerul unităţii medicale, susţine că respectivul conflict s-a stins, după ce o parte dintre salariaţi au acceptat un spor de 30%. Pe de altă parte, liderul sindical Ion Măruţă  spune că a angajat un avocat şi că se adresează instanţei pentru că alţi 14 membri ai sindicatului său nu au acceptat oferta managerului Zavate.

Ion Măruţă, liderul Sindicatului “Sănătatea” Gorj a demarat o serie de demersuri pentru a-şi ajuta sindicaliştii din Spitalul Orăşenesc Motru să îşi recupereze sporurile restante. Ion Măruţă susţine că nu a găsit înţelegere la managerul unităţii sanitare. “Managerul de la Spitalul Motru mi-a solicitat să fiu de acord cu acordarea micşorată a sporului de ATI şi CPU, care e prevăzut în sumă fixă în lege şi nu poate fi negociat. Prin urmare, ne vom adresa instanţei şi cerem acordarea retroactiv pe ultimii trei ani; din 2011 nu li s-a mai acordat oamenilor acest spor, în total fiind vorba despre 3 miliarde 600 milioane lei vechi. Managerul consideră că ne îndreptăm împotriva lui personal, ceea ce este fals. Sunt foarte dezamăgit de atitudinea managerului Theodor Zavate şi prin atitudinea lui mă obligă să mă îndrept împotriva spitalului”, a explicat Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului “Sănătatea” Gorj.

Zavate: „Conflictul s-a stins!”
Contactat telefonic, Theodor Zavate, managerul Spitalului Municipal Motru, a declarat că din punctul său de vedere acest conflict s-a stins. „S-a stins conflictul cu cei de la Urgenţă şi cu o parte din cei de la ATI. Am discutat cu ei şi ne-am înţeles să le acord un spor de 30%”, confirmă managerul Zavate.
Deşi unii dintre angajaţii Spitalului Motru au acceptat propunerea managerului, renunţând la ideea de a acţiona unitatea în instanţă, restul continuă să lupte pentru sporul de 50%.

Măruţă: „Din punctul meu de vedere nu s-a încheiat niciun conflict”
Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj îl contrazice pe managerul Theodor Zavate şi susţine că a angajat un avocat care îi va reprezenta în instanţă pe cei 14 angajaţi nemulţumiţi. „Din punctul meu de vedere nu s-a încheiat niciun conflict la Spitalul Motru. Faptul că anumite persoane de la respectivele locuri de muncă au fost şantajate şi ameninţate au semnat că ar accepta acordarea unui spor de 30%, nu reprezintă încheierea conflictului de muncă, întrucât sporurile sunt în cuantumuri fixe, nenegociabile, de 50%, respectiv 75%. Am angajat un avocat şi ne vom adresa instanţei cu 14 procese pentru recuperarea sporurilor retroactiv”, a explicat Măruţă.
În luna iunie, Ion Măruţă s-a adresat şi primarului Dorin Hanu, dar şi Consiliului Local Motru, informând autorităţile cu privire la eşecul discuţiei cu managerul Spitalului Motru. Cum nu a primit niciun răspuns, Măruţă spune că pentru el C.L. Motru nu există.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here