Societate

Copiii de la Casa de tip familial Răchiţi şi Scoarţa, la colindat alături de elevii Liceului Tehnologic Bâlta

 | 18 decembrie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Cei 19 copii din Casele de tip familial Scoarţa şi Răchiţi, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, s-au implicat şi în acest an în activităţi specifice sărbătorilor de iarnă. Coordonaţi de educatori şi de responsabilii celor două case de tip familial, copiii au reuşit să pregătească un program de colinde şi cântece populare. În perioada următoare aceşti tineri vor participa la tăierea porcului, la piţărăi şi la alte acţiuni de sezon.

Semnatura eletronica CertDigital

Magia sărbătorilor de iarna creează mereu prilejul de a ne deschide larg sufletul, de a fi mai bun cu ceilalţi şi cu noi înşine. Un astfel de prilej a fost creat şi de proiectul de parteneriat dintre Liceul Tehnologic Bâlta şi Casa de Tip Familial ,,Răchiţi”, din structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, iniţiat de Valentina Stroe. Puntea de prietenie care a legat copiii celor două instituţii a fost deschisă prin intermediul activităţii de voluntariat ,,Copiii dăruiesc copiilor de Moş Nicolae”, prin care elevii Liceului Tehnologic Bâlta, coordonaţi de prof. Liliana Andreescu au oferit copiilor instituţionalizaţi haine, dulciuri, fructe, jucării şi cărţi. Cea de-a doua activitate, intitulată ,,Să colindam împreună”, s-a desfăşurat în data de 16 decembrie 2015 i-au adus împreună pe copiii celor două instituţii, precum şi pe cei de case tip familial (1)la Casa de Tip Familial ,,Scoarţa”, prilej cu care aceştia au prezentat colinde şi dansuri populare. Copiii de la Casa de tip Familial ,,Răchiţi”, coordonaţi de educator Daniela Motoc, au impresionat prin dansurile şi costumele populare, dând dovadă că pot să-şi lărgească orizontul de socializare cu cei din jurul lor. Darul de suflet pe care copiii l-au primit, l-au apreciat şi au învăţat să-l ofere a fost emoţionant, mai ales pentru oaspeţi, care au văzut bucuria copiilor care nu ştiu ce înseamnă: ,,acasă”, bucuria cadourilor de sub brad şi dragoste a mamei.

Program de sărbători, ca în orice casă normală
Copiii de la Casa de tip familial Răchiţi şi Scoarţa au posibilitatea să simtă din plin spiritul sărbătorilor de iarnă, chiar dacă nu le vor petrece alături de părinţi. Ei sunt deja o mare familie, în care fiecare membru este implicat în activităţile casei.
Tocmai de aceea, şi aceşti copii vor participa la tradiţiile de sărbători care se desfăşoară în orice casă. Într-o seară vor vizita centrul municipiului Târgu-Jiu pentru a admira bradul de Crăciun instalat de autorităţi.
De asemenea, în zilele ce vin, copiii din casele de tip familial Scoarţa şi Răchiţi vor colinda primăriile din comunele pe raza cărora funcţionează, vor merge la biserică şi chiar vor da piţărăi, conform tradiţiei creştine.
De sărbători ei vor servi preparate tradiţionale, după cum confirmă reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.
Minodora Sucea

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL