Şi în aceste zile cu instabilitate a vremii m-am abătut într-o altă zonă a judeţului mai precis perimetrul carstic Şuşiţa Verde pentru a vedea în ce măsură activităţile omeneşti pot influenţa (de cele mai multe ori negativ) factorii ambientali şi de ce nu ecosistemele locale în această perioadă de tranziție a anotimpurilor.
„Cheile Şuşiţei Verzi la prima vedere nu prezintă aspectul fenomenelor asemănătoare din zonă, deoarece în mare parte acestea sunt largi, iar în amonte delimitarea lor nu este precisă.
Acestea sunt marcate la est de masivele Sturi, Feţîia şi Cioara, iar la vest de muntele Borzi. Şuşiţa Verde
ce se formează sub vârful Straja prin unirea mai multor pâraie (cele mai importante fiind Amarul și Cartianul) parcurge în prima parte o porţiune de şisturi cristaline şi granite specifice zonei de creastă a Vâlcanului, ca mai apoi pierzând altitudine să străbată perimetrul calcaros cuprins în zona platformei de eroziune Gornoviţa.
Şuşiţa Verde curge de regulă pe toată lungimea cheilor, dar debitul ei scade sever în perioadele de secetă prelungită, prin infiltraţii, precum şi printr-o puternică penetrare a apei în carst. Deoarece debitele 
pierdute nu se mai regăsesc în aval analizându-se condiţiile specifice din acest perimetru hidrologii
români au ajuns la concluzia că aceste ape se deplasează prin subteran pe o direcţie de la NE spre SV, direcţie determinată de structura locală, precum şi de diferenţele de cote existente. „Acesta era începutul prezentării din cadrul unei campanii de mediatizare a potenţialului turistic desfăşurată cu ceva timp în urmă.
Mai sunt însă localnici (din păcate în ziua de azi) în perimetrul mai sus menţionat ce trebuie „traşi de mânecă” pentru a nu-şi mai arunca resturile menajere ori din construcţii în albia Şuşiţei Verzi ori în apropierea acesteia ştiut fiind faptul că pe o importantă porţiune a albiei mai precis din Vaidei şi până în
Curpen există mai multe puncte de infiltraţie a apei în carst ce au corespondenţă (în opinia hidrologilor ce au efectuat în aceste locuri determinări cu trasori clasici şi speciali încă de acum trei decenii) tocmai în zona Nările – Cuptor – Gâlciomiţa (Vâlceaua) de pe Sohodol.
Iată de ce resturile de materiale de construcţii, materiale plastice şi PET- uri cărora li s-a dat foc, şi nu în ultimul rând, grămezi de bălegar (ce ar putea fi folosit mult mai eficient ca îngrăşământ bio) aruncat nu
au ce căuta în acele locuri indiferent de cum au ajuns acolo. În condiţiile unor averse toate acestea vor fi duse în albia Şuşiţei, iar prin punctele de penetrare a apei în carst pot ajunge pe traseul subteran format 
datorită construcţiei geologice (calcare carstificabile) şi contamina întreaga reţea subterană.
Aici trebuie făcută menţiunea că pe Cheile Sohodolului mai precis în perimetrul Nările – Gârla Vacii –
Cuptor a fost determinată cu mai mult timp în urmă (după coeficientul de diluare al trasorilor speciali folosiţi în experiment) de către hidrologii români o acumulare subterană de apă ce adună apele pierdute în carst pe Şuşiţa Verde şi Şuşiţa Seacă.
De aceea este nevoie de acţiuni reale pentru conştientizare şi nu numai, (chiar localnici din mai multe zone recunosc faptul că numai nişte amenzi consistente aplicate şi se cam cunoaşte cine aruncă
deşeurile) ar putea limita ori de ce nu stopa fenomenul. Locuitori de pe malul cursurilor de ape ar cam 
trebui să ştie că aruncarea la întâmplare a deşeurilor menajere ori din construcţii (din care unele pot fi periculoase cum ar fi plăcile de azbociment ce conţin cunoscutul azbest clasificat drept cancerigen, iar folosirea acestuia reglementată printr-un H.G.) pot cauza prejudicii atât lor, cât şi comunităţilor aflate în aval.
Mugurel Petrescu
