Sătui până peste cap de partid și tătuci unici și biruitori în toate cele, românii aveau a-și descătușa sufletele și conștiințele spre sfânta libertate de crez și exprimare de opinie abia după căderea comunismului, din acel sângeros decembrie 1989. Dar, pentru că buna rânduiala a țării cerea imperios și diriguitori pe măsură- politicieni și demnitari de o altă ținută morală și mai ales de bună- credință, avea să devină operabil și pluripartidismul, dând posibilitatea la tot-amăreșteanul, să-și exprime neîngrădit votul și să-și aleagă “juzii” doriți în fruntea obștilor.
Altfel spus, românii au avut impresia, după cum spune o vorbă populară, că “le-a pus Dumnezeu mâna în cap” și că noua democrație va surâde peste țară, unde va curge laptele și mierea. Numai că, din păcate, nu a fost să fie așa, nepotrivindu-se, până la urmă dorințele norodului cu stările de fapt rezultate după votul la urne, din ultimii 27-28 de ani.
Adică, din buna-credință, dar și în naivitatea noastră “am ales până am cules” și iată unde și cum am ajuns ca neam și entitate statală în lumea de astăzi, România trecând prin momente dificile de subdezvoltare, de instabilitate și insecuritate națională. Or, exceptând vina stăpânirii venită dinspre prea falnica Uniune Europeană și mai toata biruitoare Alianța Nord-Atlantică, care ne-au facilitat obținerea statutului de “chiriași și slugi” în propria țară, vom putea să nu punem pe tapet profilul și rolul politicianului și demnitarului român, post-decembrist, covârșitor dăunător în mersul, mai degrabă înapoi al societății românești?
Pentru că dacă tragem concluziile verificabile în fapte concrete, marea majoritate a politicienilor și demnitarilor români, din ’90 încoace, fie și la un sumar sondaj de opinie, vizavi de moralitate, competență și competențe, management și pregătire într- ale științelor politice și doctrinare, dar mai ales al contribuțiilor aduse în folosul țării și al comunităților în general, nu obțin nota minimă de trecere. Și totuși, în mod paradoxal, electoratul român i-au mandatat prin vot să se ocupe de treburile țării, unii dintre ei, aleși ani în șir, în Parlamentul României, sau în structurile locale de putere și decizie, fără să fi “rupt gura târgului” pentru mai binele public. Evident că poate fi vorba aici și de naivitatea și credulitatea “boborenilor” care au căzut mereu în plasa politrucilor demagogi, a campaniilor electorale murdare și alegerilor adeseori cu iz de fraudă, dar nu în ultimul rând al imixtiunilor străine prin care s-au dictat, din motive lesne de înțeles, cine să aibă și cine nu puterea dintre “aleșii” poporului.
Din păcate, au fost implicate de fiecare dată în luptele sau în mișcările electorale și instituțiile de forță, justiția, o bună parte a societății civile și mass-mediei, care servind unor interese oculte, aveau să dea peste cap, de fiecare dată societatea românească. De altfel, statul de drept în România, avea să fie înlocuit cu altul de tip polițienesc, fiind înlăturată ordinea democratică și odată cu ea oamenii de bună credință. Sau altfel, cu”plevușca” trimisă în pușcării pentru micile găinarii, în vreme ce tot felul de gogomani politici, vanitoși și ticăloși sunt mereu protejați de către sistemul de proastă reputație mai sus amintit, ajutându-i prin încălcarea flagrantă a legii, să se cocoțeze la butoanele puterii. De aici ei “taie și spânzură”, înseală și fură pe rupte, provocând grave prejudicii țării, deja lovită de o boală lungă, ce pare a se îndrepta spre o sucombare sigură în aceste vremuri de restriște. Acum se pune întrebarea, dacă România mai are vreo șansă spre normalizare, desprinzându-se din marasmul în care se află-politic, civic, moral și nu în ultimul rând economic și financiar. Cu atât mai mult cu cât această țară pare să fie blestemată, de vreme ce, de atâția amari de ani continuă să fie condusă de lideri anoști și incompetenți, dar preocupați doar de interesele lor meschine- personale sau de grup, în nici un caz demni și cinstiți cu poporul, pentru mai binele României. Cât, despre cum se alege ori ba la noi, am văzut și ne-am lămurit, poporul având și partea lui de vină, având până la urmă conducătorii pe care-i merită. Dar ce facem, continuăm să mușcăm din momeala unor astfel de personaje, afundându- ne definitiv ca entitate statală în turbulentele instabilității și nesiguranței ființei naționale, pentru că așa își doresc inamicii României și că de 28 de ani încoace, au năpădit scena politică, precum păduchii pe frunte, tot felul de neaveniți, de perverși și ticăloși-pungași de meserie care, urmărindu-și interesele oculte, au ajuns să dispună cum doresc de soarta acestei națiuni creștine? În plus, astfel de indivizi au creat o stare de spirit extrem de nocivă, alimentând cu o ură nemăsurată și iz de răzmerită vrăjmașă în rândul populației, ceea ce vedem și mai ales simțim cu mare îngrijorare astăzi în România.
Or, trăgând o concluzie la cele ce se întâmplă pe scena politică și în viața publică din România, ne dăm seama că marea majoritate cetățenească este total nemulțumită, fără cuvinte de laudă, cu atât mai mult la adresa demnitarilor care sunt departe de a-și îndeplini obligațiile pentru mai binele țării. De unde și necesitatea urgentă de a se “umbla” la profilul, dacă nu ideal, măcar uman al politicianului și demnitarului român. Mai exact, un cod de etică general-obligatoriu pentru cei care vor să acceadă prin vot popular la demnitățile publice. Iar acesta să stipuleze, între altele: loialitate față de țară și de comunitatea pe care dorește s-o reprezinte, integritate morală și civică, dar să facă și dovada valorii intrinseci a faptelor benefice comunității și statului român. De asemenea, profilul candidatului trebuie marcat printr-un dialog cinstit pentru adevăr și dreptate, vizavi de interesele legitime ale cetățenilor. Nu în ultimul rând, profilul demnitarului cere o bună pregătire profesională și cu multiple competențe manageriale, o stare de sănătate robustă (în primul rând psihică!), corectitudine și echilibru în aplicarea legii, înțelepciune și un model de conduită, de bun simț în societate. La capitolul- ideologii și doctrine- să aibă la fel o acoperire corespunzătoare, dobândită printr-o continuă pregătire sociologică și politică. În fine, disputele politice să aibă obligatoriu un format de dezbatere pe proiecte, soluții și măsuri care să vină în sprijinul interesului public și nu să fie dirijate spre încrâncenări și scandaluri nesfârșite. Pentru că este nepermis ca într-o societate democratică să-ți consideri competitorul un dușman și chiar mai mult un vrăjmaș de opinii, stare extrem de nocivă și până la urmă, transformată într-un spirit public de reacțiune, de ură, și vendetism între diferite generații de vârstă și categorii sociale. Și din păcate, cel mai elocvent exemplu de incitare și de a-i pune-n coarne pe români” vine chiar de la vârful statului, fiind greu de digerată public atitudinea de parti-pris politic, dar mai ales de gena revansardă a președintelui K. Iohannis față de actuala coaliție de guvernare, rezultată legitim prin vot popular. De aici, decurge și un permanent scandal, cu ieșiri în stradă, în loc ca fiecare să pună vârtos umărul pentru instaurarea unei stări de normalitate, de pace și liniște socială în țară. Or, o astfel de atitudine de hegemon, cu rânjet și privire de stăpân, de tupeu și aroganță, care merge până la umilirea poporului român, poate să marcheze și altceva mult mai grav-intenția ascunsă, de dezbinare și slăbire a coeziunii naționale, în folosul unor interese externe, de instabilitate și destrămare teritorială a României. Iar semnalele sunt evidente, existând deja cuiburi organizate de propagandiști și provocatori care să pună în mișcare masive acțiuni de stradă, dar nu numai, menite să destabilizeze ordinea publică și să adâncească criza internă în care ne aflăm, amplificându-se panica și o ură deșanțată printre oameni. Așadar, iată cum a reușit să ne păcălească și cel care, ajuns prin votul nostru în fruntea țării, paradoxal, se dovedește potrivnic intereselor României, apărându-le pe ale altora din afară. Se încăpățânează și refuză orice dialog și compromis permisibil cu noile instituții alese ale statului, dovedind că este contaminat și de microbul absolutismului de putere, ceea ce ridică evidente semne de întrebare privind loialitatea și buna credință față de națiunea română. Norocul României a fost că nu l-a avut președinte pe acest personaj ursuz, fără străbatere pentru interesele țării, la sfârșitul anilor ’90. Cu el la timonă, România ar fi fost de mult o entitate statală dezmembrată și pierdută. Iată ce a însemnat și care au fost până la urmă consecințele bunei noastre credințe, de a ne alege prin vot demnitarii în fruntea instituțiilor statului, mandatându-i emoțional și prea puțin în funcție de profilul lor moral și uman. Și istoria, dar mai ales generațiile care vin după noi, nu ne vor ierta. Pentru că nu trebuie să uităm cum înțelepciunea a învins adesea răutățile și megalomania celor care, cocoțați vremelnic în scaunele decizionale, nu au avut altceva de făcut decât să-și schilodească țara și neamul, în multele lor clipe de nebunie și prostie, care, băgăm de seamă, și astăzi ne înfioară. Cu atât mai mult cu cât, cei ce conduc își creează și un sistem bazat pe injustiție și instituții de forță care nu au nimic în comun cu democrația adevărată și cu statul de drept, dar pe care îl invocă cu atâta perversitate pentru a acoperi fărădelegile și abuzurile, apărând interesele unor grupări de tip mafiot, în detrimentul statului român. Adică, ce să mai crezi? Sau altfel spus, încă mai pot exista speranțe, perspective și soluții pentru a ne scoate țara dintr-un asemenea marasm, bunăoară, fie și prin rezolvarea unor studii de caz oferind și un exemplu, pe relația: K.Iohannis-Soros-Macovei-DNA și SRI, câtă vreme, așa cum ne-a dovedit viața, peștele de la “tărtăcuță” se-mpute. Cu o condiție, ”boborimea” să se trezească la realitate, din somnul din care s-au născut monștrii neamului, găsindu-și doar astfel calea adevărată pentru adevăr și dreptate.
Vasile Irod
