Daruri de sărbători, de la Clubul Rotary Târgu-Jiu

609

A devenit o tradiție ca înaintea sărbătorilor de iarnă Clubul Rotary din Târgu-Jiu să dăruiască bucurie. La fel s-a întâmplat și de această dată. Clubul Rotary Târgu-Jiu a reușit să aducă zâmbetul pe fețele a 100 de elevi.

Anul acesta, reprezentanții Rotary au hotărât să meargă în școli pentru a aduce zâmbete copiilor. Au pregătit 100 de pachete de sărbătoare pentru copii, cu multe dulciuri, dar și cu jucării.

Luni, 18 decembrie, Moșul de la Rotary Club a fost la Liceul de Arte din Târgu-Jiu oferind pachete cu dulciuri celor mai mici și talentați copii de la această școală.

Miercuri, 20 decembrie, au fost la Școala Generală din Ștefănești-Târgu Cărbunești, împreună cu un Moș Crăciun darnic, ce a pregătit tuturor copiilor ce învață acolo cadouri. Copiii au fost cuminți, au susținut o frumoasă serbare de sfârșit de an și au primit cu bucurie cadourile oferite. “Am încercat și în acest sfârșit de an să aducem bucurie în sufletul copiilor. Suntem convinși că fiecare bucurie pe care o putem aduce copiilor ne va face viața mai frumoasă”, a declarat Ștefan Ghimiși – președintele Clubului Rotary din Târgu-Jiu.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here