Recent am participat pentru a doua oară la aniversarea Zilei Marinei Române desfăşurată nu la malul mării nici în Herestrăul capitalei ci într-un veritabil port fluvial respectiv la Drobeta Turnul Severin. Chiar dacă programul nu a fost poate la fel de spectaculos ca la mare evocarea marinarilor precum şi a primelor lupte date de Marina Fluvială în cursul Războiului de Independenţă din 1877 atunci când şalupa Rândunica a torpilat monitorul (vas de război fluvial) otoman Duba Seifi deschizând drumul acţiunilor militare moderne pe fluviu au captivat atenţia celor prezenţi.
Procesiunea religioasă cu depunerea de coroane la monumentul marinarilor din port, activităţile specifice, ieşirile pe Dunăre efectuate cu navele şi prin grija agenţilor din cadrul Poliţiei de Frontieră ce nu au precupeţit să vină din ziua lor liberă pentru deliciul prichindeilor şi nu numai, jocurile de-a mersul pe bârnă pentru prinderea purcelului ori a raţelor aruncate în Dunăre şi nu în ultimul rând vizitarea 
Cetăţii Medievale a Severinului recent restaurată ce la această oră arată impecabil pentru a primi vizitatorii având în interiorul ei chiar o modernă cafenea litarară întocmai ca o componentă fusion au întregit tabloul unor manifestări reuşite spunem noi chiar dacă nu de calibrul celor de la Marea Neagră.
Iată un bun prilej de a creiona pentru cititorii nostrii câteva repere legate de cel mai lung defileu aflat la graniţa noastră cu Serbia, particularităţile sale şi nu în ultimul rând ariile protejate înfiinţate pe aceste locuri cu scopul prioritar de a proteja factorii ambientali locali precum şi ecosistemele unele chiar unicat în Europa.
Bătrânul Danubiu în drumul său spre mare a dăltuit la trecerea prin munţi un defileu de-o frumuseţe aparte, unic în felul sau în Europa. Intrând in ţară pe la Bazias, el si-a croit cu greu în şisturile cristaline de la Locva primul sector al defileului. Apoi după Moldova Noua începe o lupta titanică cu masivele carcaroase pentru a ieşi in final la Gura Văii din impunatorul jgheab ferestruit în piatră.
Marele defileu cu versanţi inalţi si albia presărată cu stânci a fost săpat de apele batrânului fluviu prin fosta stâmtoare marină formată în miocen, ce lega bazinul panonic de cel ponto – carspic. Caracteristic 
pentru acest defileu este lungimea sa (135 km) precum şi înălţimea mare a abrupturilor de calcar. Volumul uriaş al apelor Dunării, prins în strâmtoarea muntelui, curge printr-o albie cu aspecte variate ca secţiune.
Astfel înainte de formarea lacului de acumulare Porţile de Fier, laţimea Dunării varia între 150m în Cazanele Mici şi 2150m în aval de Greben iar adâncimea de la 6,5m la 45m. In funcţie de rezistenţa masivelor muntoase, portiunile înguste (Bazias, Greben si Cazane) alternează cu lărgiri depresionare (Moldova Veche, Dubova si Orşova), viteza curentului apei pe defileu putând ajunge în unele locuri până la 5m/sec.
În solul şi peşterile defileului se presupune că există incă mărturii arheologice ce aşteapta să fie scoase la lumină pentru a furniza informaţii despre trecutul acestor meleaguri. Cercetările efectuate de Academia Româna, înainte de construirea barajului au scos la iveală ruine de origini diverite. Majoritatea acestora sunt romane, refăcute sau repoziţionate în evul mediu de către turci sau austrieci. Alte dovezi atestă faptul că Defileul Dunării a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Săpături arheologice efectuate în zona Cuina Turcului, au scos la iveală unelte de piatră cioplită precum și obiecte folosite de pescarii ce au venit aici dinspre Marea Mediterană încă de acum 15 – 20.000 ani.
Aceste dovezi ale activităţii umane din neolitic, se păstreaza astăzi la muzeul Porţile de Fier, din Drobeta Turnu Severin.
Tot în acest muzeu se pastrează dovezi conform cărora triburile sciiţilor în drumul lor spre Marea Adriatică au trecut prin defileu în secolele 7 și 6 ien. Dar urmele cele mai importante ni le-au lasat 
romanii. Este vorba despre două tabule sapate în masivul stâncos Gospodin de pe malul drept al Dunării: Tabula lui Tiberiu (33-34 en) pe vremea când s-a construit drumul spre Singidunum (actualul Belgrad) și Tabula lui Domiţian(75-80 en) sub conducerea căruia drumul a fost refăcut și îmbunătăţit. Tot în defileu se mai află şi celebra Tabula Traiana (104 en) dăltuită în piatră la ieşirea Dunării din Cazanele Mici.
Primele lucrări pentru constructia drumului de pe malul românesc al Dunării au început în anul 1833 la Orşova. În jurul anului1848 drumul ajungea până la Baziaș. Prin Tratatul de la Paris din anul 1856 Dunărea capătă statut internaţional iar navigaţia este reglementată prin activitatea Comisiei Europene a Dunării.
Totuşi lucrările executate pe apă și pe uscat nu mai făceau faţă cerinţelor secolului 20. Prin constructia Sistemului Hidroenergetic și de Navigaţie Portile de Fier au fost rezolvate problemele legate de navigatie și transporturi. Barajul peste Dunăre are o lungime de 440m si o înalţime de 60m. Acesta a modificat esenţial peisajul defileului prin formarea lacului de acumulare ce se întinde în amonte până la vărsarea Timişului în Dunăre. Pe tot parcursul său peisajul a căpătat un plus de frumuseţe şi pitoresc. Odată cu crearea acestui lac s-a pus problema ocrotiri naturii şi a vestigiilor arheologice. În acest sens recent a fost creat parcul național Portile de Fier. Acesta are o suprafaţă de 16 000 ha și cuprinde cinci rezervații 
naturale cu peste 100 monumente ale naturii. “Vedeta” parcului o constituie rezervaţia Cazanele Dunării cu o suprafaţă de 116 ha ce reprezintă un centru floristic cu totul particular. Pe versanții abrupți şi în vecinatatea lor se dezvoltă o bogată floră submediteraneeană în amestec cu elemente central-europene. Aici este singurul loc unde creste în stare salbatică Laleaua Cazanelor (Tulipa hungarica).
Rezervațiile naturale constituie locuri de maxim interes ştiinţific şi nu în ultimul rând turistic în cadrul parcului naţional Porţile de Fier.
Mugurel Petrescu
