Societate

Deschiderea Simpozionului Internaţional de Sculptură de la Târgu-Jiu

 | 07 august 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Deschiderea Simpozionului Internaţional de Sculptură din cadrul Atelierelor Brâncuşi din acest an a avut loc pe 1 august, de această dată într-un nou spaţiu ales de organizatori (Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu, având ca parteneri Filiala Gorj a Uniunii Artiștilor Plastici din România şi Institutul Cultural Român). Este vorba despre Centrul multifuncţional Bârseşti, în curtea căruia sunt amplasate pietrele de andezit care vor fi transformate în opere de artă de for public, de către sculptori din cinci ţări, care pot găsi aici toate condiţiile necesare desfăşurării muncii lor. Mai precis, în perioada 1 august – 3 septembrie 2017, vor lucra aici şase artişti plastici profesionişti: Gheorghe Zărnescu, Mihai Ţopescu (România), Colin Figue (Anglia), Rumen Dimitrov (Bulgaria), Shan-Chi Teng (Taiwan) şi Yoshin Ogata (Japonia). Curatorul taberei de sculptură este, ca şi în anii trecuţi, Vlad Ciobanu, sculptor profesionist, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
La deschiderea evenimentului au participat, pe lângă artişti, şi oficialităţi care au luat cuvântul: Marcel Romanescu, noul primar al municipiului Târgu-Jiu, Adrian Tudor, viceprimarul municipiului, Sorin Arjoca, subprefectul judeţului Gorj, Gheorghe Nichifor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj. A fost prezent şi domnul Costel Mitruţ, reprezentantul firmei Triton, unul dintre sponsorii manifestării. Au fost invitaţi să participe la eveniment şi scriitori, artişti, actori, profesori şi reprezentanţi ai presei.
Moderator a fost Doru Strîmbulescu, managerul Centrului Brâncuşi, care a ţinut să mulţumească autorităţilor, pentru că sunt mereu prezente alături de instituţia pe care o conduce în realizarea activităţilor sale şi, de asemenea, Institutului Cultural Român. Primarul Marcel Romanescu a mulţumit tururor instituţiilor implicate, sponsorilor şi curatorului Vlad Ciobanu, care se ocupă de acest atelier în ultimii ani, urând, totodată, succes artiştilor pentru a crea opere valoroase pentru oraşul nostru.
Subprefectul Sorin Arjoca a urat un “warm welcome” artiştilor, felicitând primăria şi Centrul Brâncuşi, care anual şi pe o lungă perioadă de timp au organizat această manifestare (inclusiv prefectura a beneficiat de acest simpozion anual, deoarece în imediata ei apropiere sunt amplasate mai multe lucrări de sculptură valoroase). Vicepreşedintele Gheorghe Nichifor (care a fost şi consilier municipal în comisia de cultură) s-a arătat încântat de faptul că oraşul “arată mai bine” şi a căpătat o individualitate aparte datorită existenţei operelor de artă din piatră plasate în diverse locuri şi a făcut observaţia că acest “mediu nou” din zona Bârseşti are darul să stimuleze fantezia creatoare a artiştilor.
Curatorul Vlad Ciobanu (care încearcă şi speră ca „încet, încet să mă recunoaşteţi de gorjean”) a ţinut să spună, referitor la organizarea acestui simpozion anual, că “noi, cei aflaţi aici, facem un act elementar de omagiere al unui om, al unui loc, al unei creații, iar noi, artiştii, venim anual în pelerinaj la Brâncuşi”. A apreciat că în România sunt două simpozione speciale prin natura lor: cel de la Târgu-Jiu (unde este obligatoriu, pentru a participa, să fii un artist reputat, cu o cotă internaţională) și cel de la Oarba de Mureş.
La Târgu-Jiu, dincolo de a omagia un om, este la fel de important că se lasă în urmă un patrimoniu. Iar fiecare lucrare va trebui evaluată de specialiştii de la Ministerul Culturii. Dincolo de aspectele tehnice, este esenţial faptul că “se investeşte în ceva şi se obţine ceva”, a continuat curatorul. Sibiul este un exemplu de urmat, mai ales că “faptul cultural” a produs un salt economic.
În final şi-a exprimat mulţumirea că “este un crescendo” şi că prin acest simpozion “vom reuşi să ducem lucrurile acolo unde dorim: adică să ridicăm această manifestare la nivelul Festivalului Enescu şi al Festivalului de teatru de la Sibiu”.
Sorin Buliga

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL