Despre panglicari şi povestea cu protestul, mămăliga, baba şi mârţoaga

531

În Bălceşti, am oprit cât să luăm două, trei sticle cu apă minerală, câteva cornuri şi nişte ciocolată. Cel care a intrat în magazin a fost Avi. Eu şi Maria am rămas pironite pe canapeaua maşini. Priveam amândouă parcă spre acelaşi loc.
– Când eram eu mică, uite, acolo, era o gogoşerie. Nu ştiu cum Dumnezeu le făceau, dar aveau gust.  Gust şi miros de grâu şi flori de câmp! Salivez şi acum. …Însă, scumpe! Un leu gogoaşa! Pe vremea aia un leu… Ce vorbeşti, domnule?! Doi lei primeau ţăranii pentru o zi de muncă… Doi lei şi un pumn de boabe! Dacă-l primeau şi pe ăla?! Doamne, prin ce a mai trecut şi poporul ăsta!
– Mamaie zicea altfel!
– Mamaie?!…  Ce-i drept, trecutul are o altă dimensiune.
– Parcă Blaga zicea ceva de genul… Însă şi prezentul e cu nuanţă. Întrebă-mă pe mine cam cât e şi ce însemnă o zi în puşcărie?
–  Timp şi timpuri!…
– E, şi cu tine! Parcă ai fi  moş Gheorghe când povestea despre ăla… Of, uite că am uitat… Gata, ştiu! Dode!  Mda, Dode ăla care, drept protest la colectivizare, a plecat călare. Se zice că şi-a lăsat mârţoaga în Craiova, legată de barieră, la calea ferată. …Apoi el s-ar fi dus în lumea largă. Mda!… Gloaba ar fi murit spânzurată, însă cică femeia lui l-ar fi aşteptat, ghemuită, pe vatră, o viaţă întreagă, tot mestecând la câte o mămăligă… Când o învârtoşea, ieşea pe prispă, lua seama pe drum la vale, apoi o arunca în mijlocul curţii, un fel de vrajă. Păstra doar mestecăul, făcut dintr-o creangă de jugastru. Mă rog, nu prea imi vine a crede, dar… Şi după ani, când Dode s-a întors acasă, evident, fără gloabă, pentru femeia lui, atunci, o babă, viaţa ar fi fost, nimic mai mult decât o clipă. O clipă în care…
– Ştiu! Povestea cu protestul, mămăliga, baba şi mârţoaga!
– Aaa..  L-am prins!  Am să-l trag de mustăţi! M-a păcălit! Îmi spunea că doar eu am aflat acest secret.
– Păi, secret, că altfel cum l-ai mai fi ştiut tu acum şi doar de ieri, alalteri, lumea toată?! Ce n-ai aflat e că imediat după `98, Dode, întors acasă de pe unde o fi stat îngenuncheat de sistem, altfel spus, făcut un fel de gură -cască, a fost, de noul regim, cu fast, în văzul lumii, decorat.
– Da?! – m-am mirat eu.
– Da! Iar el, pentru o clipă, îndepărtat de moarte, a uitat de sine şi… a acceptat! Păcat!  A făcut, iarăşi, jocul de milenii a celor ce au şters trecutul cu prezentul, apoi au amestecat chiar şi viitorul, într-un fel de terci. Adică  au făcut totul tot una cu pământul, încât să nu mai priceapă mai nimic, din toate, omul!
– Se vede! Da, se şi simte, se şi vede! Dumnezeule, cât de actual mi se pare versul: ,,Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,/Măşti cu toate de renume din comedia minciunii? Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,/De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?/Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,/Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele./Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,/Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,/Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,/La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;/Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,/Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă./Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,/Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…/Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!/Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,/În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,/Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.’’
– Bravo! Ar trebui să te înscri la un concurs de recitări. Panglicarii, după cum ştiţi şi voi, în campanii promit că o să facă şi o să dreagă, încât chiar şi pământul cumva altfel o să se învârtă şi altfel o să pară! Totul e să luaţi o gură de apă. E rece, e de la frigider! …Şi, ascultaţi-mă pe mine, să nu-i băgaţi în seamă. Undeva, răul, minciuna are un capăt, iar acolo-i pentru ei sfârşitul. Degeaba se vor zbate, degeaba o să strige… Cu siguranţă n-au scăpare!  –  Zic şi eu. După câte se pare, aproape în versuri. Voi? – ne-a înveselit parcă, pentru o clipă, Avi.  –  Ştiţi ce? Până la Căciulata, eu zic să punem de un cenaclu… – s-a amuzat el în timp ce am pornit iarăşi la drum. Cine o să cânte primul? Ăla eu, ăla eu…
– ,,Doamne, muiculiţă’’, ar zice mamaie, ,,şi eu care-l credeam un mutulică!’’. Bă, tu ai băut ceva?
– Eu?! Ba!… Era în prăvălie o babă care număra nişte boabe de tămâie şi tot socotea: un bob pentru al meu, ăsta pentru fie-mea, ăstea două, trei, pentru morţii de acum şi pentru moartea mea, ăstelalte, pentru viii care vor mai rămâne’’… Iar ăla cu tămâia: ,,,hai, muică, odată, că uite acuş vine Învierea! ,,Ăăă?!’’- s-a mirat mătuşa. ,,Păi, dacă e aşa, mumă, să iau şi pentru judecata de apoi.’’  ,,Lumânări?’’ – întreabă negustorul.  ,,Că bine zici, să-mi dai şi dintr-ăstea vreo două, trei, că, gata, s-a sfârşit cu pensia.
De, ăstea-s vremurile! Luna viitoare, om mai vedea… Poate până atunci mor şi scap. Măcar dac-ar avea cine să-mi aprindă lumânarea!’’
– Las-o, Doamne, iartă-mă, că am plecat de acasă să uit şi cum mă cheamă. Nu-mi mai arde nici de tămâie şi nici de babă.  I-auzi: „Şapte văi şi-o vale-adâncă/ Şapte văi şi o vale-adâncă… Daolică, Leano, şi-aici lupii mă mănâncă./Daolică, Leano, şi-o potecă mititică,/Daolică, lică, lică, lică/ Dodă, fă,/Daolică, lică, lică, lică, /Dodă, fă !’’ –  Bine zic? – am întrebat eu fără cine ştie ce chef.
– Tineretul!… Îi fierbe sângele în vene. Melodia asta o cântam şi pe vremea noastră, dar era mai cu tâlc, că de unde lupi?! Haitele erau ce şi ce…
– Ca să priceapă şi ea, zii-o pe şleau: ce şi ce pe la cece şi judeţenele de partid.
– La fel şi acum, numai că ăştia şi-au schimbat blana, sunt ecologişti sau te miri ce piţifelnici. Pe ici, pe colea… Că majoritatea, tot cu… ,,hei, rup! Hei, rup,! cad stânci de fier…’’
– Mă, voi vorbiţi un fel de păsărească şi eu nu pricep nimic.
– Vezi, ţi-am spus! Zii tu pe-aia cu: ,,Partidul, Ceauşescu, România!’’  – Că ăsta era pe vremea noastră, când cu culturalizarea, şi-ai să vezi cum pricepe fata! – i-a amintit Maria.
– Zic, dar stai să ajungem şi să degustăm din ţuică. Ce zici, o fi de prună?
– Aia de la mamaie? Află! Păi altfel cum? Îţi cam lasă gura apă!
– Ca la muierea borţoasă!
– Mi-e milă de tine…
– Păi, dacă ai un suflet aşa de bun, ia treci tu la volan şi lasă-ne pe noi, aci, în spate, pe scenă. Şi ai să vezi râs de râsul lumii! Un alfel de preludiu, la vremurile de acum.  Reluăm Cântarea României.  Că scenariul e acelaşi. Doar panglicarii alţii! Păi, nu? – i-a zis Avi Mariei, în timp ce a tras maşina pe marginea drumului cât să facă schimbul şi să-şi ia din porbagaj o sticlă cu băutură.
Nicolae Bălaşa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here