Societate

Dezvăluiri din culisele istoriei: destinele unui document, în preajma desprinderii României din orbita Germaniei Naziste (1940-1944)

29 noiembrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  287 vizualizari
Photo prise en septembre 1939 de l'armée allemande entrant en Pologne après avoir attaqué le pays, le 1er septembre, à l'aide de six divisions blindées et de plus d'un million de soldats allemands. Le 17 septembre, la Russie attaquait à son tour la Pologne et deux jours plus tard la partition du pays était signée à Moscou.
Picture dated September 1939 showing German troops entering Poland after a "blitzkrieg" 1.25 million men and six armoured divisions which swept into Poland, 01 September. On the 17th Russia invaded the eastern region of Poland, and two days ago the partition of the country was agreed in Moscow.

Întregirea națiunii române la 1 decembrie 1918, după multe secole de lupte și jertfe, avea să fie, din păcate, din nou amenințata după doar două decenii de libertate și integritate teritorială, mai exact după ce în Germania și Italia au fost instaurate regimurile nazisto-fasciste(1933-1940), secondate îndeaproape de Ungaria hortystă. Deopotrivă, astfel de regimuri au dus o politică externă extrem de agresivă pentru cucerirea și suprimarea libertății popoarelor, cu precădere în Europa, iar țara noastră a avut neșansa de a intra și ea în orbita statelor fascisto-revizioniste amintite, momentul critic fiind marcat în septembrie 1940, când puterile democratice occidentale-Franța și Anglia abandonează sprijinul politic, diplomatic și militar acordat României, ceea ce va determina fără îndoială, izolarea acesteia, evident și neputința apărării independenței și unității sale naționale.
Altfel spus, intrarea țării noastre în sfera de dominație a Reichului nazisto-fascist s-a făcut împotriva voinței și intereselor poporului român, ceea ce avea să determine o puternică stare de spirit anti-fascistă, concretizată prin manifestări publice și cu diferite Platforme- program prin care principalele forțe patriotice și democratice din țară denunțau regimul de dictatură germano-nazistă și îndemnau întreaga națiune la unitate și luptă pentru libertate și independență națională. A fost și motivul pentru care la nivelul Reichului german, în special prin serviciile secrete și de spionaj, s-a luat hotărârea supravegherii îndeaproape ale oricăror mișcări ostile românești. Cu atât mai mult cu cât valurile de frustrări și nemulțumiri ale poporului român au fost declanșate de amputările teritoriale suferite de țara noastră în vara anului 1940 (vezi Diktatul de la Viena-30 aug.1940), dar și de jefuirea sistematică a bogățiilor țării și împingerea României în război(în oct.1940, transformată într-o adevărată cazarmă militară pentru trupele germane). Dar să vedem și câteva aspecte mai concrete din culisele istoriei acelor vremuri, mai ales în condițiile intensificării mișcării de rezistență antihitleristă din România și anume ce aflăm dintr-o însemnare din 16 oct.1944 făcută de Rudolf Semmler, secretarul lui Goebbels (ministru german al propagandei), acesta din urmă ostil pe fața ministrului de Externe J.V.Ribbentrop, la postul căruia râvnea. Prin urmare, din relatarea cu pricina, șeful diplomației Reichtului era etichetat a fi “un incapabil”, iar la rându-i Goebbells, ca răspuns, îi transmite lui Semmler ca; ” în mai 1944, un memorandum despre evenimentele politice care aveau să se desfășoare, probabil în România, a fost întocmit de către un expert economic, ce lucra în afaceri de petrol în București și care de ani de zile studiase situația de acolo”. Și mai spune în continuare că ”el indică diverse cercuri care lucrau în țara împotriva Germaniei, îl denunța pe generalul Antonescu ca pe un trădător“ și prin urmare “prezicea că dacă în politica germană nu se produce nici o schimbare și dacă ministrul Killinger (este vorba de reprezentantul Germaniei în România) continuă să-și neglijeze îndatoririle, în trei sau patru luni, românii vor trece de partea Aliaților” (Coaliția antifascistă).
Mai departe, se știe că, prin intermediul șefului grupului român din Asociația Germanilor din Străinătate, memorandumul respectiv va ajunge la un anume Bohle, care era șeful secției “Germanii de pretutindeni” din partidul nazist, de aici la unul din lideri, pe numele de Borman, care în calitate de secretar la cancelaria lui Hitler, oferă la rându-i documentul cu pricina chiar Fuherului. Evident că iritat de gravitatea situației din România, acesta îl avertizează dur pe Ribbentrop și-i ordona să ia măsurile care se impun “pentru normalizarea” situației, asfel încât Germania să aibă siguranța că se va putea bizui pe România în continuare. Iritat la rândul său, că alții îi încalcă atribuțiile din sfera politicii externe, Ribbentrop nu a considerat că prin memorandumul respectiv se dorea un avertisment la adresa Germaniei, ci mai degrabă o imixtiune a altora în treburile sale de politică externă. Prin urmare, în loc să-l convoace pe Killinger pentru a-i cere explicațiile de rigoare, se încăpățânează în a derula el o anchetă, cu scopul de a se lămuri cine este autorul memorandumului și prin ce filieră ajunsese acest document în mâna lui Hitler. Or acest demers s-a dovedit nepotrivit la acel moment dat pentru interesele Germaniei, pentru care unele lămuriri în plus sunt absolut necesare.
Mai exact, relatarea consemnată în înscrisuri de către R. Semmler, provine de fapt de la un rival al lui Ribbentrop (este vorba de Goebbels) care avea tot interesul să-l compromită pe acesta în demersurile politicii sale externe (am relatat și motivele). Dar în același timp, există dovezi că despre situația critică din România vorbește și un oarecare Andreas Schmidt- șeful nazist al grupului etnic german, numai că Hitler, preocupat de probleme externe mult mai importante, refuză să-l primească în audiența pe A. Schmidt, în schimb se va întâlni cu Ribbentrop (iulie 1944), care avea să-i scrie lui Killinger (reprezentatul diplomatic al Germaniei la București, următoarele:…”din diverse surse s-a raportat Fuhrerului despre o iminentă defecțiune a României (era vorba de manifestările de nemulțumire și ostilitate, în primul rând față de ocupația militară germană din țara noastră). Vă rog să-mi comunicați părerea dumneavoastră în această privință, precum și o evaluare a situației”. Numai că, Killinger, din prea multă aroganță “nemțească” răspunde printr-o telegramă că în România situația este ținută sub control, ținând a-l asigura pe șeful lui direct (Ribbentrop) că “Germania nu avea nimic de temut din partea României”. Și totul se întâmplă, paradoxal, cu aproximativ o săptămână înainte de 23 August 1944, când printr-un act patriotic și cu multe jertfe pe teatrele de război antifasciste și antihitleriste, poporul român a reușit nu doar eliberarea țării de sub ocupația germană, ci și-a adus contribuția și la victoria finală de la 8-9 mai 1945, a Coaliției antifasciste împotriva Germaniei. Cu alte cuvinte, ieșirea țării noastre din Alianța forțată cu Germania și întoarcerea armelor împotriva acesteia, a însemnat de fapt destrămarea întregului dispozitiv german din S/E- ul Europei, dar și privarea economiei și evident a armatei Germaniei de resursele materiale și strategice ale României, la care, până la acea dată aveau acces nelimitat ca mare putere de ocupație teritorială. Așa se și explică scurtarea celui de-al Doilea Război Mondial cu aproape 200 de zile, iar de aici gravele consecințe asupra Germaniei. De aici și furia lui Adolf Hitler, care, după neașteptata întoarcere a armelor de către România împotriva țării sale, ordona o anchetă împotriva vinovaților pentru starea gravă creată, mai precis asupra acelora care au ignorat cu infatuare acel memorandum cu privire la valul de nemulțumiri și mișcări politice și sociale din România. Un astfel de demers, printr-un document aparținând Fuhrerului se păstrează și astăzi în arhivele statului german, iar printre cei care au avertizat asupra desprinderii României din orbita Germaniei hitleriste se numără și un anume inginer Verdross, proprietar al unei importante întreprinderi din București, care a plecat anume la Berlin pentru a informa la nivelul celor mai înalte autorități germane (între alții, pe Himmler- șeful SS), despre “fapte concrete și o ”evoluție extrem de periculoasă în România, contrară intereselor Reichului german”. În consecință se solicită o intervenție militară rapidă în România, care să împiedice cursul și escaladarea unor astfel de evenimente cu urmări grave, imprevizibile.
În continuare, prin ancheta care invocă și mărturiile de la acea vreme a directorului Institutului științific german din București, un anume Ernst Gamillschegg, care revenit de la Berlin în România, dă “asigurări” celor interesați de situația creată, că autoritățile germane au luat măsurile necesare pentru stabilizarea “relațiilor” româno-germane. Iar pentru respectarea adevărului în derularea anchetei ordonate de Hitler și în ciuda unor abordări diferite pe relația Fhurerului cu Goebbels, se pare că totuși autorul memorandumului cu pricina a fost chiar inginerul Verdross. Dar cel mai important lucru, din toată această “istorie” privind destinul acelui document, va fi în cele din urmă, ca o urmare firească a mersului evenimentelor, actul național și patriotic de la 23 August 1944. Și într-un fel unic poate că performanța, acel eveniment istoric a scos în evidență nu doar spiritul de libertate și mândrie națională a poporului român, ci și contribuția majoră a țării noastre la înfrângerea și capitularea Germaniei hitleriste. Din păcate, a urmat o perioadă la fel de nefavorabilă României, care dincolo de unele teritorii pierdute și încă nerecuperate după actul de la 23 august 1944, avea să intre din nou în sfera de interese a marilor puteri, fiindu-i impuse măsuri coercitive, cu precădere politico-economice ce au afectat grav independența și suveranitatea noastră națională. Și ne întrebăm de fiecare dată, de ce acest nesfârșit blestem pe seama României, având în vedere că și astăzi plătim cu vârf și–ndesat străinilor pentru libertatea noastră și chiar mai mult, devenind chiriași și slugi la diverși stăpâni în țara noastră. Până când și de ce oare? Sau marele păcat constă în faptul că România nu are conducătorii capabili, adevărați și demni care să țină cu poporul, apărându-i interesele, ci mai degrabă sunt supuși la Înalta Poartă și fac jocurile străinilor, sacrificându-și de fiecare dată țara și neamul strămoșesc.
Prof. Vasile Irod

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL