Societate

Două proiecte din judeţul Gorj participă în Campionatul de Bine 2017

 | 11 decembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Campionatul de Bine, organizat de singura platformă online din România unde donaţiile sunt necomisionate – Bursa Binelui, debutează anul acesta cu 140 de proiecte sociale înscrise de către 101 de organizaţii nonguvernamentale.

Semnatura eletronica CertDigital

Sferturile reprezintă prima etapă a competiţiei ajunsă anul acesta la cea de-a V-a ediţie şi se desfăşoară în perioada 5-18 decembrie. În cadrul acestei etape fiecare proiect trebuie să atragă suma de 300 de lei de la 5 donatori distincţi pentru a se califica în Semifinala Campionatului de Bine. În ordinea numărului de iniţiative înscrise pe categoriile de domenii au fost depuse: Social – 45 de proiecte, Educaţie – 41 de proiecte, Sănătate – 36 de proiecte, Antreprenoriat Social – 8 proiecte, Cultură – 3 proiecte, Drepturile Omului – 3 proiecte, Mediu – 2 proiecte şi Sport – 2 proiecte.
De la nivelul judeţului Gorj, în cursă au intrat două proiecte intitulate: „Aleg să donez un zâmbet” şi „Fondul pentru Democraţie FpD”. La finalul Campionatului de Bine vor fi recompensate primele 3 proiecte în funcţie de numărul donaţiilor atrase şi al numărului de donatori distincţi. Premiile constau în dublarea sumei strânse pe toată perioada Campionatului, în limita a 5.000 Euro pentru fiecare proiect câştigător. În cadrul celor patru ediţii anterioare, donaţiile au depăşit suma de 275.000 Euro, valoarea totală a premiilor acordate câştigătorilor de către Bursa Binelui şi BCR fiind de încă 60.000 Euro.
Prin intermediul Campionatului de Bine, Bursa Binelui încurajează organizaţiile neguvernamentale să stabilească o relaţie constantă, pe termen lung, cu publicul larg, donaţiile individuale reprezentând în acest moment instrumentul de fundraising social cu cel mai mare potenţial de creştere în România.
Campionatul de Bine este o competiţie pentru strângerea de donaţii adresată ONG-urilor din România, urmărind să transforme organizaţiile în fundraiseri, în vederea atragerii de donaţii. Campionatul este găzduit, organizat şi implementat de Bursa Binelui, unica platforma online de donaţii necomisionate. Bursa Binelui este singura platformă online care permite donaţiile fără comisioane, încurajând astfel donatorii care vor să participe cu sume mici (5, 10 lei) pentru susţinerea financiară a unei cauze. Suma minimă care poate fi donată este de 5 lei. Toată tranzacţia este 100% securizată şi nu se percepe niciun fel de comision.
Izabella Molnar

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL