DSP Gorj distribuie peste 1.100 cutii de lapte praf

573

În prima lună a acestui an, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj distribuie lapte praf gratuit unui număr de 138 de bebeluşi. Fiecare copil primeşte câte opt cutii cu lapte praf. Cei mai mulţi beneficiari sunt în Târgu-Jiu, la Motru şi la Rovinari.

Legislaţia actuală prevede că laptele praf este distribuit gratuit numai pe criterii medicale, pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 12 luni ale căror mame prezintă contraindicaţii ale alăptării (boli grave: TBC pulmonar activ, neoplazii, caşexie, septicemie, boli psihice grave, scleroză în plăci, insuficienţă renală sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză, mamă infectată cu HIV, tratamente cu citostatice, diazepine, anticoagulante, radioizotopi, eclampsie). În plus, beneficiază de lapte praf copiii ale căror mame au decedat şi copiii instituţionalizaţi sau daţi în plasament.

Mai mulţi beneficiari în ianuarie
În luna decembrie, la nivelul judeţului Gorj au fost 129 de beneficiari de lapte praf. În prima lună a noului an, numărul acestora a crescut, ajungând la 138. „Pentru această lună avem un total de 138 copii. La Văgiuleşti sunt 13, la Glogova sunt 10, la Târgu-Jiu – 21; la Rovinari sunt 16 beneficiari, la Motru – 17, la Turceni – 12 şi la Ţânţăreni – 9”, a confirmat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.
Stocul de lapte praf al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj a fost refăcut în luna decembrie, la ora actuală aflându-se în depozit în jur de şase mii de cutii. Astfel, DSP va putea onora solicitările din următoarele cinci luni, cel puţin.
Prescrierea laptelui praf se va face gratuit, pe reţetă, de către medicul de familie. Fiecare bebeluş primeşte câte opt cutii pe lună.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here