Duminică se trece la ora de iarnă

585

România va trece, în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2015, la ora oficială de iarnă, ora 04.00 urmând să devină ora 03.00. Ziua de 25 octombrie va fi cea mai lungă din an, având 25 de ore. Potrivit specialiştilor, efectul schimbării de oră în ultimul weekend al lunii octombrie nu durează şi avertizează că bucuria unui somn prelungit dispare în câteva zile.
Ora de iarnă este ora oficială a oricărui stat de pe glob, ora de vară fiind cea vinovată pentru “dereglarea” ceasurilor. Astfel, când trecem la ora de iarnă revenim practic la ora oficială. În noaptea de 24 spre 25 octombrie 2015 trecem la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00. Ziua de 25 octombrie va fi cea mai lungă din an, având 25 de ore.
Majoritatea oamenilor se adaptează cu uşurinţă la modificarea orei, modificările adaptive ale organismului făcându-se complet în circa cincisprezece zile. „Teoretic, se petrec nişte modificări pe care organismul le percepe. În această perioadă am putea resimţi o stare permanentă de oboseală şi vom fi lipsiţi de energie. Din fericire, trecerea la ora de iarnă se face în week-end. Adaptarea organismului la noua oră se face în câteva zile”, explică medicul de familie Mihai Moisescu.

Influenţele trecerii la ora de iarnă
Modificarea orei de trezire duce la un stres la care organismul reacţionează prin creşterea activităţii sistemului nervos simpatic şi a nivelului citokinelor proinflamatorii.
Acestea se asociază expunerii prelungite la lumină şi modificări în secreţia melatoninei cu efect asupra reglării ritmului circadian (somn-veghe).
Specialiştii spun că noaptea mai lungă nu înseamnă altceva decât o predispunere la depresie, iar cei care suferă deja de pe urma acestei afecţiuni devin şi mai sensibili.
Tocmai de aceea, numărul sinuciderilor creşte în perioada imediat următoare schimbării orei. Pe de altă parte, medicii susţin că în primele zile de la modificarea orei creşte riscul de infarct, cu până la 10 la sută. De aceea, există ţări care au renunţat la schimbarea orei, Rusia şi Ucraina în 2011, iar Georgia şi alte state din Asia Centrală au renunţat încă din anul 2000.
Ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie. Pentru trecerea la ora oficială de iarnă, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că duminică, 25 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă zi a anului.

„Timp legal român”
Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.
Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2.
România se afla în fusul orar 2 (GMT + 2), iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită „timpul legal român”.
Convenţia a fost semnată de România în 1979, iar în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene.
În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here