Societate

După vacanță, Copiii instituţionalizaţi au revenit în centrele DGASPC Gorj

11 ianuarie 2017, 00:01 | 0 comentarii  |  420 vizualizari

În acest sezon, aproape cincizeci de copii din centrele subordonate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj au petrecut sărbătorile de iarnă în sânul familiilor. Ca de fiecare dată, după vacanță, ei au revenit în centrele din care au plecat în decembrie.

Anual, zeci de copii instituționalizați petrec sărbătorile de iarnă în sânul familiei și revin în centre imediat după terminarea vacanței. La fel s-a întâmplat și în acest an. „În jur de 50 de copii și-au petrecut sărbătorile în familie. Cu toții au revenit în centre și au început școala”, a confirmat Corina Drăgan, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj.
Copiii instituţionalizaţi pot fi luaţi acasă în orice perioadă a anului de către familiile care solicită acest lucru reprezentanţilor DGASPC Gorj. Specialiştii din cadrul Direcţiei efectuează anchete la domiciliul solicitanţilor pentru a se asigura că sunt îndeplinite condiţiile de securitate pentru micuţi. Dacă totul se dovedeşte a fi în regulă, se aprobă plecarea copiilor din centre pentru perioada cerută de familia solicitantă. Atât copiii, cât şi familiile vor continua să fie monitorizate de către reprezentanţii DGASPC Gorj, până la revenirea minorilor în centre. Trebuie precizat faptul că și copiii care au rămas în centrele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj au beneficiat de condițiile necesare pentru a simți din plin spiritul sărbătorilor de iarnă.
Minodora SUCEA

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL