-VG Domnule Președinte, Adrian Gorun, la sfârşitul acestei săptămâni, mai exact, în zilele de 24 şi 25 noiembrie 2017, Senatul Universităţii «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu, va onora cu înaltul titlu academic de «Doctor Honoris Causa» două mari personalităţi care întregesc «zestrea» extrem de bogată a numelor prestigioase care s-au bucurat de recunoaşterea instituţiei pe care o conduceţi, aşa că v-aş ruga să ne oferiţi unele date despre CV-ul acestor două nume prestigioase, adăugând şi câteva dintre rezultatele care au marcat activitatea şi viaţa acestora!
-AG În zilele de 24 și 25 noiembrie 2017, Institutul de Politici Publice, Administrație și Științele Educației organizează o conferință științifică pe o problematică de actualitate și de maximă relevanță – Criza demografică și pericolul pierderii identității naționale – conferință cu participare internațională. În cadrul acestei conferințe, Senatul Universității «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu conferă titlul de Doctor Honoris Causa domnilor Mircea Beuran și Gheorghe Avornic – personalități de primă mărime ale domeniilor în care activează. Atât Mircea Beuran, cât și Gheorghe Avornic au CV-uri impresionante, mărturie a performanțelor obținute în cariera profesională și în viață, primul în domeniul medicinei și științelor medicale, cel de-al doilea, în domeniul științelor juridice. Ambii au o carieră universitară de excepție și o operă prin care au reușit să se facă respectați în mediul academic european. Și când vorbesc de operă, nu am în vedere doar lucrările științifice publicate, ci și valorile circumscrise condiției umane pe care le-au promovat în întreaga carieră, domnul Beuran, la Vest de Prut, domnul Avornic, în spațiul «hărții noastre însângerate», cum spune Nicolae Dabija, adică, la … Est de Prut. Nu doresc să dezvălui amănunte din viața domniilor lor, înainte de a le prezenta în LAUDATIO. Dar, participând la festivitățile de decernare a înaltului titlu academic, puteți să aflați lucruri deosebite.
-VG Ce v-a impresionat, cu deosebire, în biografia marelui chirurg şi gorjean de-al nostru, doctorul Mircea Beuran?
-AG Pentru a rămâne consecvent celor afirmate mai sus, voi invoca o calitate tot mai rară azi: aceea că, indiferent de rangul social la care – prin muncă și dăruire – a avut acces, marele chirurg a rămas un mare OM, respectându-și menirea și dăruindu-le celorlalți din priceperea și știința de carte.
“Problema educației românești actuale, nu stă în justificarea rolului școlii, ci, în limitele majore ale învățăturilor oferite de școală”
-VG Care consideraţi că sunt acele «cosmetizări» de conjunctură, despre care vorbiţi în «Tratatul despre educaţie», menite să acutizeze şi să amplifice criza sistemului de învăţământ românesc şi care au un impact asupra calităţii actului educaţional?
-AG Vă mai amintiți o poezie a lui Arghezi, prin care ni se dezvăluie tabloul Coanei Mari? Cosmetizările de conjunctură sunt operații de același gen, care încearcă să contureze o imagine agreabilă asupra unui domeniu aflat în comă profundă. Partea bună a situației, dacă e să căutăm și «ceva pozitiv» în dezastrul creat și adâncit zi de zi, este aceea că nimeni, sau aproape nimeni nu mai crede în efectele benefice ale cosmetizărilor. Partea rea este că aceste cosmetizări succesive și multiplicate agravează criza educației românești: criza de identitate, criza instituțional-funcțională, criza calității, criza de viziune etc. Asemenea operații de cosmetizare, deși, de suprafață, alterează educația în profunzimea ei, o fac să-și piardă «busola», iar în loc să fie decelate cauzele, se gestionează efectele izolate, în loc să se stopeze declinul invariabil, se caută justificări pentru inevitabilul destructurant, în loc să fie elaborate politici curriculare sustenabile, se propune multiplicarea sesiunilor de bacalaureat pe parcursul unui an, se «cântăresc» ghiozdanele elevilor, se creează conflicte artificiale în care sunt implicați părinții, elevii, profesorii. Problema educației românești actuale, nu stă în justificarea rolului școlii, ci, în limitele majore ale învățăturilor oferite de școală. Astfel spus, nu trebuie pus sub semnul întrebării rolul școlii, ci aspecte privitoare la ce-i învățăm pe elevi, cum îi învățăm și cât de util le este în viață ceea ce învață în școală. O discuție privitoare la rolul eminamente social al școlii, prin redefinirea misiunii ei este necesară, dar insuficientă, dacă nu este completată cu o discuție serioasă privitoare la conținuturile învățării școlare și la calitatea educației. Azi, am percepția – care mi se consolidează cu fiecare zi ce trece – că formele fără fond, atât de aspru încriminate de Titu Maiorescu, sunt mai actuale decât în anii’80 ai secolului al XIX-lea. Fecunda contaminare prin imitație ne-a adus aici, iar «foamea» de reformă ne-a făcut să considerăm că și antireformele fac parte din … reformă.
-VG Iată că prezenţa fraţilor şi a prietenilor noştri din Basarabia este vizibilă şi de această dată, pentru că va primi înaltul titlu academic şi un multiplu DHC de talia domnului Gheorghe AVORNIC, un jurist de o înaltă clasă internaţională şi care se bucură de apreieri deosebite, de aceea, aş dori să ne spuneţi, ce înseamnă pentru noi, românii din România, o multiplicare a legăturilor cu fraţii noştri români din Basarabia?
-AG Înseamnă o recunoaștere a identității noastre, o prețuire a ceea ce «internaționaliștii» comuniști ne-au îndemnat să desconsiderăm, o apropiere de ființa noastră națională, o recuperare a valorilor morale îndelung ignorate prin golirea premeditată de conținut, o retrezire a conștiinței apartenenței comune – reper definitoriu al conștiinței noastre de sine. Pentru mine este o mare neîmplinire să sărbătorești 100 de ani de la Unirea din 1 Decembrie 1918, cu două state românești separate!
-VG Cât de legitimă poate să fie prevalenţa normelor şi a regulilor privitoare la minorităţi în raport cu obligaţiile pe care şi le asumă la un moment dat majoritatea în ceea ce înseamnă promovarea drepturilor omului?
-AG Între «jus» și «lex» există multe diferențe. Într-o democrație contează, și majoritatea și minoritățile, normele prevalând obligatoriu și în mod egal tuturor. În toate domeniile, inclusiv în promovarea drepturilor omului! Aceasta înseamnă că, nici majoritatea, nici minoritatea, nu pot avea drepturi suplimentare în privința condiției umane. Ceea ce presupune că «discriminările pozitive» nu trebuie să lezeze majoritatea, pentru că ar deveni «vehicule» pentru exercitarea discreționară a unor drepturi de către cei puțini (sau mai puțini, din punct de vedere numeric) în detrimentul celor mulți (sau mai mulți). Oricum, trebuie recunoscut că – apelând la «religia» drepturilor omului, minoritățile au pus și pun presiune pe majoritate, dereglând balanța legitimității. Vreau să fiu bine înțeles: eu nu pledez pentru îngrădirea minorităților, ci, pentru crearea acelui cadru în care afirmarea minorităților să nu «încarcereze» afirmarea majorităților. Urmăriți ce se întâmplă cu românii din Ucraina, Serbia, Transnistria, chiar din Bulgaria și veți vedea cum înțelegem noi să-i tratăm pe minoritari și cum înțeleg alții …
“Modernitatea târzie a continuat să destructureze mesajul divin din om, anesteziind ritmul natural propice alegerilor raționale”
-VG Cum se defineşte dimensiunea ontologică a societăţii româneşti actuale, în perioada aceasta a postmodernităţii, în privinţa identificării raportului dintre subiectiv şi raţional în viaţa socială?
-AG Am definit această dimensiune ontologică prin conceptul de «noua matrice existențială», pe care l-am lansat și dezvoltat în mai multe cărți. Este o problemă în care, peste planul ontic se suprapune un plan axiologic în care valorile scop sunt substituite prin valori – utilitate. Modernitatea târzie a continuat să destructureze mesajul divin din om, anesteziind ritmul natural propice alegerilor raționale. Alegeri care nu exced valorilor spirituale, dar nu trebuie să aibă nimic comun, nici cu relativismul exacerbat, nici cu subiectivismul desuet. Or, modernitatea târzie, prin lansarea unui îndemn încurajator, fără limite, a pus bazele relativismului cultural și a instituit o cultură a individualismului dezumanizant.
-VG Care este modalitatea definitorie a unei instituţii de învăţământ superior, aşa cum este Universitatea «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu, de a se manifesta şi de a se afirma în spaţiul public?
-AG Prin înțelegerea menirii, prin contribuții serioase la formarea individuală, prin transmitere culturală și integrare socială, prin implicarea ei tot mai frecventă în viața cetății, promovându-și valorile spre a-și întări prestigiul!
-VG Domnule Președinte, prezența la Târgu-Jiu a Domnului Gheorghe Avornic şi a persoanelor de înaltă ţinută intelectuală care îl însoţesc reprezintă şi un prilej de a le prezenta frumuseţile Gorjului şi bogata istorie a meleagurilor noastre, de aceea, vă rog să ne spuneţi, ce le propuneţi să cunoască mai bine din judeţul nostru?
-AG Din păcate, timpul pe care urmează să-l petreacă aici este foarte scurt. Le vom prezenta o listă scurtă de obiective, dintre care nu vor lipsi capodoperele marelui Constantin Brâncuși, Muzeul Curtișoara, Mânăstirile Lainici și Strâmba-Jiu. Și o listă mai extinsă, în care vom așeza Polovragii, Cheile Oltețului, Cheile Sohodolului, Tismana, Cula Glogovenilor, dar și alte minunății pe care Dumnezeu ni le-a dăruit!
-VG Sunteţi un interlocutor cu care îmi face plăcere să intru în dialog! Personal, vă declaraţi mulţumit de ceea ce aţi realizat în acest an 2017 şi ce obiective importante vă propuneţi să mai adăugaţi la activitatea dumneavoastră ştiinţifică şi didactică?
-AG Relativ mulțumit, pentru ceea ce am putut oferi. A fost un an cu bune și … mai puțin bune! Ce gândesc pentru viitor? Nu obișnuiesc să-mi fac publice angajamentele cu mine! Rămâne să vorbim la timpul potrivit. Oricum, așa cum nu am trândăvit până acum, cu atât mai mult, nu voi avea timp să trândăvesc de acum înainte…
Profesor, Vasile GOGONEA
