Elevi gorjeni, la concursul „Juvenes Translatores”

534

32 de licee din România au fost selectate anul acesta să participe la concursul de traduceri „Juvenes Translatores” al Uniunii Europene.  Printre aceste 32 de licee se numără şi un liceu din Gorj – Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Motru.

Concursul „Juvenes Translatores”, lansat în 2007 pentru a-i încuraja pe tinerii care vor să înveţe limbi străine, a ajuns anul acesta la ediția a opta şi este programat să se desfăşoare în data de 27 noiembrie, simultan în toate liceele selectate prin tragere la sorţi. Pe lângă Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Motru, pe lista celor 32 de licee selectate mai figurează: Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” (Suceava), Colegiul Economic „Pintea Viteazul” (Cavnic), Colegiul Național „Avram Iancu” (Ștei), Colegiul Național „Carol I” (Craiova), Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil” (Brașov), Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” (Brașov), Colegiul Național „Dragoș Vodă” (Sighetu-Marmației), Colegiul Național „Emanuil Gojdu” (Oradea), Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” (Rădăuți), Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci” (Brăila), Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” (Ploiești), Colegiul Național „Iulia Hașdeu” (București), Colegiul Național „Mihai Eminescu” (Suceava), Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” (Galați), Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” (Arad), Colegiul Național „Vasile Goldiș” (Arad), Colegiul Silvic „Bucovina” (Câmpulung Moldovenesc), Liceul cu Program Sportiv „Viitorul” (Pitești), Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” (Iași), Liceul Tehnologic „Dimitrie Filișanu” (Filiași), Liceul Tehnologic Sanitar „V. Voiculescu” (Oradea), Liceul Teoretic „Báthory István” (Cluj-Napoca), Liceul Teoretic „Buziaș” (Buziaș), Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” (Săveni), Liceul Teoretic „Ioan Slavici” (Panciu), Liceul Teoretic „Ion Cantacuzino” (Pitești), Liceul Teoretic „O. C. Tăslăuanu” (Toplița), Liceul Teoretic „Spiru Haret” (Moinești), Liceul Teoretic „Tamási Áron” (Odorheiu-Secuiesc), Liceul Teoretic „Traian” (București) şi Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” (Iași).

Testul, pe 27 noiembrie
Şcolile selectate vor trebui să aleagă între doi şi cinci elevi şi să introducă în baza de date numele concurenţilor şi combinaţiile de limbi alese de aceştia, până cel târziu la data de 20 noiembrie 2014. În ziua testului, 27 noiembrie 2014, elevii vor trebui să traducă un text de o pagină în funcţie de alegerea exprimată pentru oricare dintre cele 552 combinaţii posibile între cele 24 de limbi oficiale ale UE. Anul acesta, textele care urmează a fi traduse vor avea ca temă identitatea europeană. Acestea vor fi notate de traducători din cadrul Comisiei Europene, care vor selecta câte un câştigător pentru fiecare ţară. Se va ţine cont de: acurateţea traducerii, capacitatea de a scrie corect (alegerea expresiilor potrivite, respectarea regulilor gramaticale), capacitatea de a scrie fluent şi creativitatea soluţiilor găsite. Lista celor 28 de câştigători va fi publicată la începutul lunii februarie 2015.

Câştigătorii, premiaţi în aprilie, la Bruxelles
În aprilie 2015, toţi câştigătorii vor fi invitaţi să participe la ceremonia de premiere, care va avea loc la Bruxelles. La ediţia precedentă, faza naţională a fost câştigată de o elevă a Colegiului Naţional „Radu Greceanu” din Slatina.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here