Ca părinte de copii și ca educatoare, pot spune că angajarea în munca educativă îmi stimulează, seriozitatea interioară, oferindu-mi caracterizări pertinente ale lumii exterioare în care trăiesc! Știu că forţa sangvinicului, când devine unilaterală, se lasă captivată de lucruri imposibile, pentru că sangvinicul este interesat numai de ceea ce urmează, iar acest lucru mă caracterizează prin excelență!
Predominanța temperamentului meu sangvinic, pot spune că nu exclude nicidecum predispoziţiile mele melancolice, care au la bază preponderenţa eului meu. Acest lucru mă face să privesc lumea cu prudenţă şi cu o seriozitate interioară înnăscute, cu multă conştiinţă. Ador să mă cufund în lumea interioară a gândurilor proprii, a sentimentelor și a visurilor mele, îmi iubesc profesia prin această pace interioară secretă, dar şi prin pacea exterioară. De aceea dau dovadă totdeauna de bun simţ şi de fineţe sufletească în educarea copilașilor mei de la clasă. Observ neîncetat şi pătrunzător pe ceilalţi şi mi-ar place să particip sincer şi profund la necazul acestora. Melancolia mă face capabilă să suport dureri, să pot îndura neplăceri şi suferinţe, să compătimesc un om cu adevărat. Îmi place să observ, să selecţionez, să analizez, să pun întrebări simple, grave, profunde, să prelucrez îndelung şi temeinic observaţiile şi impresiile din lumea celor mici. Taina educării copilașilor mei sunt încercările vieții și experiența dobândită în munca mea cu clasa de prichindei. Mă fascinează copilașii aceștia pe care îi încearcă destinul! Uneori, o ambianţă veselă şi plină de bucurie mă face să mă închid în mine și nu mă abate de la gândurile mele decât durerea lumii exterioare. Mă închid în zbuciumul meu sufletesc, caut să depășesc suferinţele peste care trebuie să trec, tragismul unor situaţii sau destine. Dificultățile pe care nu le pot învinge îmi provoacă suferinţă şi durere, iar acestea mă fac să nu mai pot privi cu obiectivitate lumea din jur. Această stare aparent stânjenitoare este izvorul unei mâhniri lăuntrice pe care o resimt ca pe o dispoziţie posacă, iar clipa o vieţuiesc greu, ca pe o durere, ca pe o neplăcere, fiindcă viaţa mă marchează cu uşurinţă în mod sensibil. Anumite gânduri şi reprezentări devin obsesive pentru mine, iar atunci încep să mă întristez și să devin melancolică. Tristețea mă face să las privirea în pământ şi ochiul tulbure mi-este însoţit de paşi măsuraţi, asumându-mi dificultăţi şi obstacole exterioare reale, pentru că îmi place să mă implic deliberat în acţiuni pe care le consider dificile. Examinez cu multă atenție natura greutăţilor şi a dificultăţilor din jurul meu, mă îndrept spre ele, dincolo de propria mea nedumerire profesională. Acest lucru se poate face pe cale raţională. Știu că nu trebuie să trec oarbă pe lângă suferinţele şi durerile vieţii, ci trebuie să le caut rezolvarea, să simt compasiune, astfel încât suferinţa personală să capete dimensiunile normale şi să nu mă copleşească. Suferinţa şi compasiunea melancolicului trebuie să aibă obiective şi motive care îndreptăţesc suferinţa, iar un melancolic trebuie să-şi folosească şi perseverenţa.
Dar, eu mă simt o sangvinică, o ființă care dă poftă de viaţă cu ochii săi strălucitori, cu veselia sa, cu interesul său treaz pentru tot ceea ce se întâmplă în jur. Sunt înclinată deseori să trăiesc în senzaţii şi în sentimente proprii de reprezentare. Simt că interesul pe care îl am și care se trezeşte repede pentru orice lucru dispare neașteptat, se evaporă cu aceeaşi rapiditate, fiindcă nu mă pot fixa pe o singură reprezentare. Mă înflăcărez repede pentru tot ce e nou, dar tot repede mă îndrept apoi spre altceva interesant. Sunt, în esenţa mea, o nestatornică, dar o fire atât de plină de sensibilitate față de copilașii pe care îi formez an de an! Se poate observa că trec uneori cu mare uşurinţă de la un lucru la altul, că am un mod de viaţă nestatornic, plin de neprevăzut. Dar, și pe cale raţională caut situaţii faţă de care merită să fiu îndreptăţită să-mi pierd interesul, mai ales că încerc în mod imaginativ să mă plaseze în diverse situaţii, în care nu voi găsi decât lucruri care nu mă interesează. Dacă eu, personal, provoc situaţii, oricât de neînsemnate, faţă de care e îndreptăţit caracterul trecător al interesului, faptul va avea efectul dorit pentru mine. Cred că e vorba de o epuizare prin saturare a tendinţei mele sangvinice, în anumite situaţii neimportante, o saturare a pierderii interesului pentru lucruri superficiale. Această saturare sau epuizare a tendinţei spre nestatornicie, poate mă face de multe ori ca în situaţii limită să pot dezvolta consecvenţa necesară. Simt nevoia să-mi folosesc, de cele mai multe ori, curiozitatea, pofta de viaţă, capacitatea de a da farmec fiecărei clipe trăite la clasă.
Mi-am dorit să-mi consolidez cariera de educatoare, unde dragostea pentru copii, pasiunea de a forma oameni și caractere înseamnă și curiozitatea şi deschiderea mea spre lumea în care trăiesc!
Educatoare, VOINA NICULESCU Nadia, Școala Gimnazială Dănești, Barza.
