Peisajul, ce-l poate oferi ochiului o excursie prin spaţiul subcarpatic gorjean, în aceste zile, este de neuitat. Iar dacă cel ce se hotărăşte să întreprindă o tură pe drumurile de sub munte fie pe sub poala Parângului ori Vâlcanului, şi are noroc de vreme clară, poate vedea măreţia culmilor montane albite înşiruite pe linia orizontului la fel ca într-un atlas şcolar.
Ce m-a întristat şi parcă am mai spus-o a fost bogăţia de fructe ale pădurii ce stau neculese, veritabile izvoare de sănătate nu numai pentru copii, dar şi pentru cei mari. Puzderie de măceşe, păducel, coarne 
ori porumbe rămase neculese şi în loc să ne ofere vitaminele necesare acestei perioade se degradează devenind până la urmă hrană păsărilor cerului. Odată cu apariţia şi în cel mai modest magazin sătesc a omniprezentelor „sucuri naturale”, de fapt aşa cum am mai spus-o veritabile combinaţii chimice fără nici o proprietate a fructelor, ce sunt prezente probabil numai pe etichetă şi unde în opinia unora singurul element natural din combinaţia asta este apa, fructele de pădure au căzut în uitare.
În anul ce se apropie de final am avut ocazia să merg la mai multe cabane ori pensiuni de „peste munte”. 
Pe lângă siropurile, dulceţurile şi gemurile făcute din fructele pădurii şi păstrate în cămări la loc de cinste, în fiecare cabană erau rachiurile de casă, afinată, zmeurată şi nu mai puţin cunoscuta palincă să nu mai punem la socoteală vinul de măceşe un veritabil antioxidant, care băut cu măsură are efecte benefice asupra organismului uman.
Modestele mele impresii se vor o pledoarie pentru aportul benefic al consumului de fructe de pădure la orice vârstă. Şi pot să spun că există fructe de pădure din abundenţă prin locurile noastre, trebuie doar să le culegem şi să le folosim. Pentru că efectele benefice ale acestor veritabile oaze de vitamine şi antioxidanţi sunt binecunoscute. Îmi spunea cineva de un accesoriu folosit în IT numit bluetooth că în 
traducere s-ar numi dinte albastru şi ce este mai interesant că denumirea ar veni de la un cunoscut conducător al vikingilor, care pentru faptul că toată ziua mânca afine dinţii lui erau veşnic coloraţi în albastru-violet.
De aceea era și denumit Harald Dinte Albastru. Şi astăzi apetenţa popoarelor scandinave pentru consumul fructelor de pădure este binecunoscută. La fel sănătatea şi speranţa de viaţă a lor spun specialiştii nutriţionişti ar fi în directă legătură cu consumul acestor adevărate comori ale pădurii prea puţin folosite la noi de când invazia „sucurilor şi nectarelor naturale” a pus stăpânire și parcă ne-a luat mințile la toţi.
Mugurel Petrescu
