Societate

Global Entrepreneurship Week 2015 – Proiect JA România “101 antreprenori la clasă” la C.N.T.V.

 | 02 decembrie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Ultima săptămână din noiembrie, la nivel global, e dedicată în fiecare an antreprenoriatului – Global Entrepreneurship Week. În contextul derulării proiectului Junior Achievement România – “101 antreprenori la clasa” în cadrul GEW 2015 am considerat interesant și oportun să continuăm întâlnirile dintre persoane remarcabile și elevii Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu”. Dacă anul trecut a împărtășit din experiența sa într-o mare companie multinațională unul din absolvenții C.N.T.V. – Bogdan Druțu –Senior Software Engineer la Google, în cadrul evenimentului “The Magic Behind Google”, anul acesta am avut plăcerea și onoarea de a-l avea invitat pe domnul ing. Dumitru Mărgeloiu – antreprenor de succes, părinte al unuia dintre elevii remarcabili ai colegiului – Andrei Mărgeloiu, medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică – 2014, în demersul nostru de a desluși ce înseamnă și ce presupune “antreprenoriatul”, pentru mulți dintre noi o zonă ermetică, un labirint ostil cu legi de neînțeles. Dar nu pentru toți și, mai ales, nu trebuie să rămână așa pentru tinerii care acum se formează și care vor porni într-un an – doi, în căutarea drumului propriu, într-o societate dinamică, aspră care te obligă să te repliezi la fiecare pas în speranța de a atinge echilibrul între satisfacția de a-ți urma pasiunea și aceea de realizare profesională – ”Alege-ți o meserie pe care să o iubești și nu vei lucra o zi în viața ta.” (Confucius)
De multe ori, în această căutare, trecând prin companii și firme, prin joburi mai mult sau mai puțin semnificative pentru dezvoltarea personală, se naște ideea de a fi “stăpânul tău” – antreprenor. Și asta presupune, dincolo de educație (economică, financiară, de specialitate) pasiune, dorință de cunoaștere, sesizarea oportunităților, curaj, inteligență. Sunt idei pe care dl Mărgeloiu le-a prezentat elevilor din perspectiva experienței proprii, cu naturalețe și deosebită disponibilitate și amabilitate. Adăugate la toate performanțele de până acum, premiile obținute la Târgul de firme de exerciţiu în cadrul proiectului „Program de asistență antreprenorială pentru elevi” – concurs desfășurat la București zilele trecute unde elevii C.N.T.V. au obținut rezultate Global Entrepreneurship Week 2015-1remarcabile și vor participa la faza următoare desfășurată la Luxemburg, nu fac decât să confirme că tinerii noștri au și dorință de cunoaștere și imaginație și inteligență deci nu ne rămâne decât să-i ajutăm să creadă în ei, să le oferim oportunități și modele (deși părea perimat la un moment dat conceptul) în dorința ca, într-un anumit moment al existenței lor, să-și amintească, să-i inspire, să le fie de ajutor. Și citind opiniile elevilor despre întâlnire se pare că au nevoie de astfel de experiențe, unanimă fiind părearea acestora că a fost mai mult decât interesant – să fie luați în seamă, încurajați, într-un cadru nonformal, relaxat. Se confirmă astfel, o dată în plus – contactul direct cu persoane remarcabile care au reușit profesional îi motivează, le oferă încredere, în ei și în viitorul lor. A le oferi tinerilor astfel de oportunități, a construi conexiuni între elevii de azi și toți cei care-i pot sprijini în formarea și afirmarea lor poate conta la fel de mult, uneori, ca ”transmiterea informației”.
Prof. Gabriela NodeA, C.N. ”Tudor Vladimirescu”

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL