Societate

Guvernul a aprobat înființarea Avocatului Copilului

 | 13 octombrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Executivul a adoptat, în ședința de miercuri, un proiect de lege care modifică și completează Legea nr.35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului și dă posibilitatea copiilor să facă plângeri direct Avocatului Copilului.

Semnatura eletronica CertDigital

Până în prezent, problematica drepturilor copilului era inclusă într-un domeniu mai larg care viza copiii, familia, tinerii, pensionarii și persoanele cu handicap. Astfel, noua structură va putea primi și soluționa plângerile individuale făcute de copii sau de reprezentanți ai acestora față de instituții publice din domeniul sănătății, educației și protecției speciale a copilului. Ulterior, Avocatul Copilului va verifica instituțiile publice reclamate.
Mai mult decât atât, acesta va realiza studii sau evaluări pentru a stabili gradul în care autoritățile administrației publice centrale sau locale, dar și specialiștii sau persoanele fizice din România respectă, în fapt, drepturile copilului.

Se înființează noi posturi
Actul normativ adoptat săptămâna trecută prevede înființarea a 18 noi posturi în cadrul noii structuri, începând cu 1 ianuarie 2018, dintre care patru posturi în aparatul central al Avocatului Poporului și câte un post pentru fiecare birou teritorial. Persoanele respective vor instrumenta exclusiv dosarele și cazurile care vizează problematica drepturilor copilului.
Prin adoptarea acestui act normativ, Guvernul respectă recomandarea de țară făcută României de Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului de la Geneva, având în vedere că instituția Avocatului Poporului este organizată și funcționează în conformitate cu Principiile de la Paris, conform cărora statele membre sunt încurajate să creeze sau să consolideze instituțiile naționale, cărora să le confere un mandat cât mai amplu posibil în promovarea și protecția drepturilor omului.
M.S.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL