Horă mare la Frâncești, la Festivalul Cântecului, Jocului și Portului Popular din Peștișani!

785

Ediția a VI-a a Festivalului Cântecului, Jocului și Portului Popular din Peștișani, organizat, duminică, la intrarea în Frâncești, a fost un succes pentru organizatori, vremea excelentă adunând numeroși participanți la această manifestare. Doamnele și domnișoarele și-au scos din lăzile de zestre portul popular gorjenesc și s-au prezentat astfel gătite în locul de desfășurare al evenimentului organizat de Primăria Peștișani, Obștea Peștișani, Liceul Tehnologic “Constantin Brâncuși” din localitate, Asociația “Fiii satului din Frâncești, Gorj”, Asociația “Tradiții de pe Valea Bistriței”, Fundația “Casa Brâncuși” Hobița și SC Larturs București.

“Dacă ştii să cânţi, joci sau ai un costum popular de la bunici VINO ŞI TU! Duminică, 14 mai, începând cu ora 11.00, în Deleţ, Frâncești, comuna Peștișani”, a sunat invitația organizatorilor, iar numeroși localnici s-au conformat.
În Deleț s-a încins, ieri, o horă de sărbătoare, primarul localității, Cosmin Pigui, fiind, de asemenea, invitat să participe la aceasta.
La festivalul de la Peștișani au fost prezente și reprezentantele OFSD Gorj și președinta organizației, deputata Elvira Șarapatin.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here