Cămara bunicii, ce loc misterios şi plin de surprize pentru toţi copiii, câte arome şi parfumuri aşezate frumos pe rafturi, ce delectare pentru papilele gustative şi ce păcat că nu aveai acces tot timpul la comoara din cămară.
Amintirile din copilărie legate de vacanţe şi casa bunicilor de pe un picior de plai gorjenesc unde basmele se confundau adeseori cu realitatea şi mirosul fânului cosit cu parfumul merelor, perelor şi caiselor, se estompează treptat între asfalturi, sticle şi betoane. Şi cu toate astea, nu se pierd, ele reapar la întâlnirea cu un gust sau un miros cunoscut şi din senin îţi aminteşti de tocana bunicii însoţită de o strachină mare plină cu murături de tot felul şi de gogoşile cu magiun de prune.
Timpul nu îţi permite să dai curs pornirilor nostalgice, ai vrea, totuşi, când te întorci acasă după o zi plină, să găseşti undeva pe un raft dintr-un magazin, un borcan zdravăn cu murături de casă, poate o dulceaţă de vişine sau un compot de struguri cu gusturile copilăriei tale. Şi când, în sfârşit crezi că le-ai găsit, constaţi dezamăgit că gustul nu se aseamănă nici pe departe cu ce ţi-ai dorit, eticheta e plină de „E”-uri şi de alte date care nu pot da gust conţinutului.
Dealurile Gorjului sunt pline de pomi fructiferi care abia îşi mai duc povara, exceptând anii „răi”, cum le zic ţăranii, începând cu cireşele de mai şi terminând cu gutuile rămase să îmbrace bruma, pe luncile râurilor şi în zonele mai joase, legumele se simt bine şi recoltele de roşii, ardei, castraveţi, vinete, ceapă, usturoi, cartofi, dovlecei, varză, fasole se dezvoltă alături de o serie de plante aromatice, prietene bune cu conservele de legume. În concluzie, terenurile agricole ale judeţului nostru ar putea asigura materie primă suficientă şi de calitate pentru mai multe firme care ar putea alege iniţierea unui asemenea tip de afacere, respectiv conservarea fructelor şi legumelor în mod tradiţional.
Întrucât materia primă utilizată de investitor nu este întotdeauna ecologică (nu are siguranţa aceasta, chiar dacă furnizorul o susţine), produsele ambalate vor purta marca de produs tradiţional, ceea ce depinde exclusiv de metodele şi tehnologiile de prelucrare ale investitorului. Tipurile de produse pe care firma va putea să le obţină prin prelucrarea simplă a materiei prime, fără conservanţi artificiali, sunt: murăturile, gemurile, jeleurile, dulceţurile, compoturile, legumele şi fructele congelate, zarzavaturile şi legumele în saramură, legume în sos de roşii, bulioane diferite,etc.
Pentru desfăşurare activităţii este nevoie de un spaţiu de producţie de aprox. 30-40 mp. iluminat, alimentat cu apă şi racordat la canalizare şi de unul de depozitare de 50-60 mp., întunecos şi rece,cu rafturi din lemn pe conturul încăperii şi încastrate în pereţi, condiţii de bază pentru păstrarea produselor pentru o perioadă mai mare. De asemenea, pentru produsele care necesită fierbere este nevoie de recipienţi de inox cu capacitatea de 20-100 l şi de o plită cu gaze şi cuptor.
Prima etapă din procesul tehnologic este alegerea fructelor şi legumelor, urmată de curăţirea şi spălarea lor precum şi de opărirea acestora. O parte dintre legume şi fructele vor fi supuse operaţiunilor de fierbere (terilizare), pentru împiedicarea proliferării bacteriilor), altele vor fi aşezate fără a se forţa în borcane, bidoane, butoaie sau pungi vidate, după ce au fost porţionate. În compoziţia pentru murături se adaugă sare gemă, zahăr, oţet din vin de 90C şi (sau) plante aromatice, conform reţetei fiecărui produs. Produsele obţinute prin fierberea fructelor vor respecta reţetele adoptate pentru fiecare produs, respectând cantităţile şi etapele de parcurs, după care se vor umple borcanele, lăsând loc 2-3 cm pentru fierbere. După sterilizare, borcanele se ţin la cald (în cuib) şi se lasă să se răcească treptat. Legumele şi fructele congelate, după porţionare şi aşezare în pungi vor fi ţinute la o temperatură de – 200C. După obţinerea produsului finit, acesta va fi depozitat în încăperea special amenajată, până la comercializare. Produsele se vor vinde fie prin magazine de specialitate, fie printr-o unitate proprie la care se va apela după o perioadă în care firma se va pune pe picioare, trecând într-o etapă superioară de dezvoltare.
Cheltuielile necesare investiţiei sunt: cheltuieli pentru înfiinţarea firmei, avize – 2000 lei; cheltuieli amenajare- 20000 lei; cheltuieli dotare spaţii producţie- 10000lei; rafturi, luminatoare cu grilaj- 7000 lei; recipiente pentru produse – 1000 lei; cheltuieli cu personalul prima lună – 6000 lei; cheltuieli cu chiria prima lună (cuantumul chiriei va fi mai mic, întrucât încăperile se află la demisol, într-o zonă periferică) – 3000 lei; cheltuieli primă aprovizionare (se ia o medie anuală, valorile lunare fiind diferite, după sezon) – 10000 lei. Profitul lunar la 10000 lei va atinge o medie de 25000 lei, cu fluctuaţii în funcţie de sezon, în lunile în care nu se fac prelucrări de materie primă se vor vinde produsele din stoc. Câştigul anual va ajunge la valoarea de 300 000 lei în condiţiile unor produse de calitate şi a unui management eficient şi va duce la amortizarea in vestiţiei din primii doi ani. Suma totală de 60 000 lei necesară investiţiei va fi obţinută de la o bancă interesată de planul de afaceri amănunţit al investitorului gorjean. Să combini dulcele cu acru, iată o idee de succes.
A.Pop
