România se află în anul Centenarului Marii Uniri și poate mai mult decât oricând avem nevoie de unitate, redescoperind patriotismul și unitatea de neam. Și cât de frumos sună poezia “Hora Unirii’, celebra creație a poetului Vasile Alecsandri, cântată și ca imn și glas al Unirii de la 24 ianuarie 1859, dar în același timp atât de actuală, având în vedere situația prezentului, extrem de dificilă prin care trecem ca tara și popor. Or, într-o astfel de cumpănă națională, de dezbinare și fărâmițare pornită din interior și alimentată cu atâta cinism din afară, trăind deja drama de a fi înrobiți în propria țară, chiar să nu înțelegem ce se întâmplă cu țara noastră? Sau, altfel spus, refuzăm a înțelege ce se întâmplă cu România, nereunindu-ne energiile pentru a glorifica vrednicia înaintașilor? Ne-am pierdut idealurile și conștiința națională, singurele în stare să ne mai țină uniți în jurul propriilor nevoi și interese naționale, pentru a readuce țara la starea ei de normalitate? Să fi uitat atât de ușor versurile alecsandriene: “Iarba rea din holde piară! /Piară dușmănia-n țară!/ Între noi să nu mai fie/Decât flori și omenie!”, sau “Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română/ Să învârtim hora frăției/ Pe pământul României!”, devenind tot mai indiferenți la cele ce se întâmplă cu România de astăzi și de mâine? Altfel, continuând să mergem pe un drum greșit, din păcate croit după chipul și asemănarea actualei clase politice, vom risca a nu fi niciodată stăpâni în țara noastră, or împlinirile noastre depind, în primul rând, de iubirea și unitatea de neam, de unde și curajul de a privi cu speranță și încredere spre viitorul nostru comun și al fiecăruia în parte, dar mai ales pentru urmași și pentru urmașii urmașilor noștri. Acesta a fost până la urmă și idealul fundamental al înaintașilor din teritoriile românești reunite. Și cât de frumos vorbea ilustrul nostru istoric, dar și mare patriot-Nicolae Iorga în unul din discursurile sale de neuitat, după înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918: “…un popor întreg a voit-o și ea nu înfățișează decât îndeplinirea unei idei pe care au păstrat-o ca o sfântă comoară a veacurilor…” și astfel “Unirea a venit firesc și națiunea a făcut-o ”!… “Acum ea va dăinui, în ciuda invidiei și a urii pe care le trezește și le va hrăni la dușmanii noștri seculari”. În același timp, marele savant atrăgea atenția și asupra acelor conducători și fruntași politici care, prin înfăptuirea unirii tuturor românilor, cântăreau și avantajele pentru ei sau partidele lor, dezbinând, din păcăte, nația română, în multe din momentele dificile ale existenței sale. De aici și marile necazuri care au apărut ulterior, când România “dodoloață’ se va rupe din nou din încheieturile ei, în ciuda faptului că steagul nostru românesc a fost de atâtea ori udat de sângele ostașilor români și până la urmă a întregului neam românesc. În același timp, vrem sau nu, Marea Unire a românilor de la 1918 a fost posibilă, creându-se la foarte puțină vreme România Mare și ca urmare a jocului marilor puteri din timpul și după terminarea Primului Război Mondial, iar dacă România reîntregită nu a avut un viitor mai lung, din moment ce au fost atâtea generații care au trăit animate de idealul de a vedea toate teritoriile românești unite, atunci trebuie să privim cu atenție și la faptul ca în urma Primului Război Mondial încă mai rămăseseră probleme internaționale ilegitime nerezolvate. Or, consecințele noilor confruntări între fostele state beligerante, dar nu numai, aveau să afecteze grav și interesele, de altfel legitime, ale României, în primul rând datorită reînvierii și implicit pericolul revizionismului, deopotrivă, cu noile pretenții ale marilor puteri pentru reîmpărțirea sferelor de influență prin expansiuni teritoriale. În același timp, trebuie să spunem că durata scurtă a existenței României Mari, adică, până la urmă, un eșec dureros pentru întreaga noastră națiune, s-a datorat indiscutabil lipsei de idealuri și frământări neîntrerupte din interiorul clasei politice românești, în perioada interbelică. Și regretatul istoric Florin Constantiniu, în lucrarea sa: O istorie sinceră a poporului român definește foarte bine răspunsul la înfăptuirea mărețului act național de la 1 Decembrie 1918, dar și adevăratele cauze ale ruperii României Mari, în fatidicul an al diktatelor externe-1940. Căci subliniază autorul: “Marea Unire nu a fost opera unui anume om politic, guvern sau partid, ci un act de voință și forța unică a națiunii române”. Dar, în același timp, pune cauzele eșecului politicii externe românești și implicit ruperea României Mari după numai douăzeci de ani de existență a reîntregirii neamului, fără niciun fel de îndoială pe seama partidelor politice, care “nu au fost în stare să întrupeze marile idealuri naționale și să le ducă mai departe pentru a ține națiunea unită”. Or, dacă facem legătura cu aceeași criză și lipsă de idealuri prin care trece România astăzi, putem să spunem fără a greși, că este vorba, indiferent de culoarea politică, de culpabilitate, egoism, incompetență și de rea-credință în a servi interesele vitale ale țării. Astăzi în România vraiștea este generală, iar soluțiile sunt departe, dacă nu imposibile, pentru ca starea de lucruri existată în țară să mai poată fi îndreptată. Pentru că, am ajuns o țară de cârcotelnici și mincinoși, de ignoranți, cinici și manipulatori, împărțindu-ne după cum ne duce capul între buni și răi, ne dăm că suntem democrați și anticomuniști, dar avem mintea încorsetată în precepte de tip bolșevic și neofascist, dezbinăm sau ne lăsăm dezbinați, acceptând din păcate, tristețea unei națiuni aflată iarăși, foarte aproape de pragul de fracturare teritorială, nu avem prezent și cu atât mai mult speranța unui viitor mai bun în propria noastră țară. Acum, națiunea română se pregătește să sărbătorească o sută de ani de la Marea Unire. Iar în acest sens sunt lăudabile doar inițiativele locale și personale, dar în același timp constatăm cu mare durere lipsa de implicare a autorităților centrale, a clasei politice, a partidelor aflate la putere, sau în opoziție. Practic, asistăm la o indiferență cvasi-totală, în schimb profitorii de meserie se folosesc de acest memorabil eveniment național, subordonându-l propriilor interese meschine și chiar mai mult decât atât, pozând în salvatorii României, dar și unii și alții nu fac altceva decât să adâncească ura și dezbinarea dintre români, în niciun caz să țină națiunea unită. Și atunci, cum poți să-i privești decât cu disprețuire și indignare pe cei care au fost mandatați să conducă și să rânduiască treburile țării, iar în cazul de față, întâmpinarea Centenarului Marii Uniri, să însemne eforturi comune pentru unitatea și reîntregirea neamului românesc, nu sporirea animozităților și contrelor politice, semănându-se continuu o ură viscerală până la cele mai înalte instituții și demnități ale statului roman? La ce fel de unire se raportează, al de Iohannis, Dragnea, Cioloș, L.Orban, Băsescu, Barna și ceilalți lideri politici, așișderea parlamentarii, indiferent de culoarea lor politică, dacă în loc să-i unească îi dezbină pe români, manifestându-se cameleonic în funcție de interesele lor egoiste, de clan, sau ca anexe al stăpânilor din afara țării. Cine îi judecă pe acești farisei care de amari de ani țin România în criză, refuzând să-și asume cu buna credință gloria trecutului, curajul și vrednicia înaintașilor noștri, reașezând astfel țara pe drumul ei firesc de normalitate, credință și unitate de neam? Oare, să nu se mai termine niciodată cu ignoranța și prostiile acestor conducători și guvernanți anoști, primitivi în gândire, iar noi, românii, să nu ne regăsim gena de sânge, adevăratul patriotism, rațiunea și curajul de a ne reclădi unitatea de neam, privind cu încredere și spre viitor? Așadar, generațiile trecute ne-au dat o Românie unită și până la urmă legitimă prin latinitatea noastră, multă vreme dusă mai departe de generațiile următoare, mai ales de elitele diriguitoare și de marii cărturari, într-o permanentă asumare de idealuri, unitate, voință și credință a neamului românesc, sacralizând, de-a lungul timpului, prin imense jertfe, simbolurile națiunii și dreptul acestui popor de a fi liber și stăpân la el acasă. Însă, din păcate, ce se întâmplă astăzi în România, a devenit înspăimântător. Asistăm zilnic la o permanentă gâlceavă, precum țațele pe la uluci și nu oriunde, ci de la rangul celor mai înalte demnități ale statului și până jos la nivelul trepădușilor aruncându-și unii la alții în spațiul public gălețile de lături, doar pentru a-și etala orgoliile, interesele oculte și spiritul de gașcă. Și se întâmplă astfel de ciudățenii și mizerii, pentru că indiferent de culoarea politică, România, din nefericire, nu are conducători adevărați care să tragă cu țara și împreună să o readucă în locul pe care îl merită cu prisosință. Asistăm, de altfel la o secetă de valori, de elite naționale, contrapuse non-valorilor, fiind vorba până la urmă de o răsturnare dramatică, începând din păcate, cu actualul președinte al României – un anost și un slugarnic “european”, mai exact o anexă a celor care ne jefuiesc cu sălbăticie țara, dar “imperator” vanitos și “roman de ocazie” la palatul Cotroceni, de unde intrigă la dezordine și nesupunere civică, dezbinând, plin de otravă și ură, națiunea română. Iar de la un astfel de personaj orgolios care dă în ridicol și până la “onoare” politicienilor noștri, rău-voitori și la fel de încrâncenați în bătălii obscure, se procedează la fel, într-o deplină mizerie morală, alimentându-se vârtos haosul și destabilizarea României. Practic, a fost făcut praf orice fel de dialog civic și politic, înțelegându-se prin democrație anarhie și dezmăț, și atunci ne mai mirăm că am ajuns o țară de ignoranți și pătimași ușor de manipulat în acest colț de lume, dar și mai grav că am devenit chiriași și slugi la noi acasă? Or, suntem chiar atat de blestemați ca nație, încât să nu reușim în niciun fel a ne aduna gândurile și a ne uni eforturile pentru scoaterea României la lumina civilizației și a o ține întreagă, ba mai mult decât atât, să redobândim idealurile pierdute ale Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918? Doar răspunzând și acționând afirmativ la întrebările și nedumeririle noastre, vom reînvăța lecția apărării propriilor interese, lăsând la o parte intrigile și orice fel de complexe ale istoriei care bântuie de secole granițele țării și existența neamului românesc. Și o putem face având ca modele demne de urmat faptele de glorie ale înaintașilor și marilor noștri voievozi. Iar dacă, bunăoară, Mihai Viteazul a fost ucis mișelește tot prin trădare, idealurile lui de unitate adică a celor care știau. că “limba românească e pentru toți fiii neamului”, avea să fie dusă mai departe de generațiile următoare. O spunea cu recunoștință și mândrie ilustrul nostru istoric și patriot Nicolae Iorga, după cum, mult înainte și Miron Costin rostea în iubirea pentru neamul său: “…crezul despre unitatea națională și teritorială românească…cuprinzând ca țări romane, ca frânturi de Dacie, ca moștenire românească, Ardealul și apoi Țara Românească, și în sfârșit Moldova, vechea Moldovă întreagă”. Deci, pentru întregul neam românesc Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, trebuie să rămână o dată sfântă pentru eternitate și blestemați să fie aceia care încearcă să compromită unitatea noastră de neam, între altele, aruncând în derizoriu (ca așa și dușmanii țării?!) marea sărbătoare națională, prilejuită de Centenarul Marii Reîntregiri a tuturor românilor. Iar speranțele redobândirii idealurilor pierdute ale Marii Uniri depind si acum, în baza unei istorii comune, a unei limbi române comune, a tradițiilor și culturii tot de voința comună a celor două țări surori, din stânga și din dreapta Prutului. Căci, este dreptul lor legitim de a fi laolaltă în granițele firești ale Daciei străbunilor noștri și numai așa, România, prin unitate și frăție, va reuși să stea veșnic în picioare. Atât la ea acasă, cât și în cadrul aderării împreună la Uniunea Europeană. LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!
Prof. Vasile Irod
