În Gorj / A început utilizarea cardului de sănătate

557

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) informează asiguraţii şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente din judeţul Gorj, că începând cu data de 25.11.2014 a debutat utilizarea sistemului cardului naţional de sănătate în paralel cu platforma informatică utilizată până în prezent pentru validarea serviciilor medicale şi farmaceutice.

Această etapă confirmată de CJAS Gorj este una premergătoare momentului în care cardul naţional va deveni obligatoriu în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Având în vedere acest aspect, utilizarea cardului naţional de sănătate în această perioadă este necesară pentru realizarea unui sistem cu funcţionalitate optimă în momentul în care acesta va deveni obligatoriu. “În această perioadă, furnizorii de servicii medicale şi medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu C.A.S.J. Gorj vor valida serviciile medicale şi farmaceutice cu ajutorul acestui instrument, atunci când asiguratul va prezenta cardul de sănătate, la solicitarea unui serviciu medical”, confirmă Daniel Bondoc, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj.

Utilizare paralelă a sistemelor
Utilizarea în paralel a celor două sisteme de validare a serviciilor medicale şi farmaceutice se va derula până când vor fi eliminate toate disfuncţionalităţile tehnice şi administrative depistate în utilizarea sistemului cardului de sănătate. După această etapă cardul naţional de asigurări de sănătate va deveni obligatoriu la o dată ce va fi stabilită prin hotărâre de guvern.
Până la această dată, la nivelul judeţului Gorj au fost distribuite asiguraţilor un număr de 231.562 carduri naţionale de asigurări de sănătate dintr-un număr total de 245.485, ceea ce reprezintă un procent de 94,33%.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here