Neamul nostru a coborât din eternitate şi a existat dintotdeauna pe acest spaţiu geografic. Suntem creştini şi avem o cultură proprie. Nu au venit din alte părţi ca alte popoare, au rămas aici neclintiţi, supravieţuind tuturor greutăţilor vremurilor, strâns uniţi în lupta împotriva cotropitorilor şi pentru apărarea gliei străbune.
Nu noi ne-am format, ci alte popoare s-au format plecând de la geto-daci şi ne simţim solidari între noi, moştenind pe înaintaşi şi trâind prin urmaşi, cunoscând originea poporului nostru şi ţinând cont de cultura lui milenară.
Cu toate vrăjmăşiile istoriei ne-am păstrat limba primordială în Europa. Mihai Eminescu, luceafărul poeziei româneşti a confirmat că limba română este „urmaşa celei dacice” limba „cea mai veche”. Avem individualitatea noastră etnică, păstrându-se nealterat la sate graiul popular şi morala românească. Încercările unora de a vedea unele diferenţe între români, au primit răspuns de la înţelepţii care au văzut asemănări acolo unde alţii vedeau doar deosebiri.
Înţelepciunea proprie, de care nu am dus lipsă noi românii s-a manifestat de-a lungul istoriei în mai toate domeniile vieţii. Dacă nu vrem să ne pierdem pe noi înşine ca popor nu trebuie să ne pierdem istoria.
Descoperirile arheologice de pe teritoriul ţării noastre sunt comorile trecutului şi ale identităţii noastre, ale neamului românesc. Pentru a avea ce lăsa moştenire umaşilor noştri trebuie să ne apărăm tot ce ne-a lăsat Dumnezeu.
Împrejurări istorice şi sociale vitrege au obligat poporul nostru încă din cele mai vechi timpuri să-şi apere dreptul la viaţă cu arma în mână. De la formarea de către Burebista, în secolul I î.e.n. a statului dac centralizat, de la epoca înfloririi societăţii dacice a lui Decebal şi apoi de-a lungul a peste două milenii de existenţă, românii au dus lupte grele pentru a-şi consolida fiinţa proprie, unitatea naţională.
Oastea lui Burebista a contribuit la constituirea şi apărarea statului dac. Decebal cu oastea sa s-a opus din răsputeri expansiunii imperiului roman.
Ideea de unitate, de apartenenţă la acelaşi neam a existat întotdeauna în conştiinţele locuitorilor din Moldova, Transilvania şi Ţara Românească ca etapă premedievală şi s-a conturat încă din zorii evului mediu. Este cunoscută conjugarea acţiunilor antiotomane din secolul XV pe timpul marilor voievozi Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare. Domnitorul Mihai Viteazul a reuşit să reunească pentru prima dată cele trei ţări româneşti în anii 1599-1600, constituind un stat centralizat şi independent în hotarele sale legitime, reunind sub sceptrul său toată populaţia din vechea Dacie.
Ideea unirii devine din nou realitate în ianuarie 1859 când are loc Unirea Principatelor şi alegerea unuui singur domn în persoanaa colonelului Alexandru Ioan Cuza, cel care a rămas în conştiinţa românilor Domnul Unirii şi al Reformelor.
Proclamarea neatârnării la 9 mai 1877 şi recunoaşterea independenţei de stat un an mai târziu, precum şi participarea României alături de Antantă în primul război mondial au avut ca scop final constituirea statului naţional, suveran, unitar şi independent. Acest ideal s-a realizat la 1 decembrie 1918 când pe câmpul lui Horea de la Alba Iulia s-au adunat 130000 de oameni, toţi îmbrăcaţi în port naţional. În marea majoritate erau ţărani din toate colţurile Transilvaniei şi care aveau în frunte pe preoţii din satele lor. Trebuie menţionat că preoţii bisericii noastre naţionale şi în alte ocazii nu au ezitat să ia crucea şi să fie în fruntea comunităţilor lor. Stabilitatea neamului nostru a stat în credinţă şi tot credinţa, în continuare, îl va salva.
Mihai Eminescu, poetul care învinge timpul şi nu se perimează, precum un sociolog al României moderne, a exprimat public de la tribuna ziarului „Timpul” că:
„A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate…, ci o datorie pentru orice cetăţean a acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ, care este moştenirea exclusivă şi istorică a neamului românesc”.
Să ne dea Dumnezeu tuturor românilor înţelepciunea necesară pentru a ne iubi ţara, să fim patrioţi.
Col(r) Sorescu Marin
