După mai multe clinciuri cu miza electorală între partidele politice, Camera Deputaţilor a reuşit să adopte Legea votului prin corespondeţă pentru românii din străinătate fiind foarte probabil ca şi Senatul să spună ”da”, deşi sunt destule voci în Parlamentul României, dar şi din spaţiul public care vorbesc de numeroase imperfecţiuni în noua lege, chiar unele prevederi anticonstituţionale.
Aşa de faţadă pentru priza la “bobor” atât PNL-ul, cât şi PSD-ul îşi revendică paternitatea şi succesul votării noii Legi, numai ca din aceleaşi raţiuni electorale, ambele partide nu au ţinut cont, fie şi printr-un compromis politic, exact de problema de esenţă a votului popular, alimentând sub presiunile venite din afară, într-un fel sau altul, infidelitatea cetăţenilor români din diaspora faţă de statul român. Mai exact este vorba de cei stabiliţi definitiv într-o altă ţară, dar şi a celor ce au o dublă cetăţenie. Altfel spus s-a încălcat Constituţia României care prevede clar ca ”cetăţeanul român din străinătate trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de statul român, cu excepţia acelora care nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară”.
Adică, Constituţia României defineşte două categorii de cetăţeni-unii care îşi îndeplinesc toate obligaţiile faţă de stat, fiind vorba de toţi cei din ţară, şi alţii care au doar parţial nişte obligaţii, deşi logic ar fi ca toţi cetăţenii români să aibă la fel, aceleaşi drepturi şi obligaţii, mai ales că pe undeva, tot în Legea noastră fundamentală se spune că ”fidelitatea faţă de ţară este sacră”. O formulare care nu are valoare juridică când este vorba despre îndatoririle fundamentale ale tuturor cetăţenilor români, dar cel puţin moral indiferent unde se află, fiecare trebuie să-şi aducă partea, bunăoară financiară (până la urmă tot conform Constituţiei!) prin taxe şi impozite la cheltuielile publice.
Or în acest caz stăruie mereu întrebarea; dacă românii plecaţi “afară” cu domicilul temporar (cei mai mulţi nu se mai întorc în ţară), dar şi cei cu dublă cetăţenie îşi îndeplinesc ori ba astfel de obligaţii, având în România rude de sânge sau eventual se întorc la matcă, în schimb îşi revendică cetăţenia (un lucru legal şi firesc), devenind doar o masă de manevră şi maşină de voturi (vezi alegerile din 2008, 2009 şi 2014) pentru anumite formaţiuni politice din ţară (vezi, între altele voturile pe bandă rulantă pentru T. Băsescu şi K. Iohannis, exprimate pe căi şi prin mijloace nu tocmai ”ortodoxe”). Şi atunci e logic să li se acorde acestora aceleaşi drepturi de vot ca şi celor de acasă ce trăiesc în amarul lor, achitându-se de toate obligaţiile faţă de statul
român, indiferent de situaţii şi de condiţiile lor de viaţă? Este dacă vreţi, precum un amestec al unei rude de sânge din familia ta, care te condiţionează în a-ţi rândui cheltuielile şi folosirea propriilor agoniseli din gospodărie, fără ca intrusul casei să aibă vreo contribuţie materială. Este adevărat că foarte mulţi români nu pleacă de bine din ţara lor spre meleaguri străine, dar statul român, pe cât este posibil se implică, oferindu le prin vot reprezentare în Parlament, finanţare pentru susţinerea unor manifestări culturale, religioase şi de identitate etnică, chiar unele facilităţi şi ajutoare bancare celor ce doresc să se reîntoarcă şi să purceadă în a-şi pune pe picioare diverse afaceri, etc., fondurile alocate venind, evident, în cea mai mare parte de la buget, la care contribuie până la urmă amăreşteanul român de acasă şi care în ciuda greutăţilor vieţii de zi cu zi, nu doreşte să plece “afară”, ci continuă să muncească, cu toată amărăciunea acestor vremuri blestemate, la el în ţară.
Din păcate pentru noi, toţi românii, şi Constituţia actuală este ambiguă şi cu tot felul de formulări juridice vagi, încât majoritatea populaţiei trăieşte într-o mare confuzie de articole şi interpretări, în consecinţă permiţându-i-se legiuitorului să aplice adeseori legea după ”ochi şi sprâncene”, atât în detrimentul dreptului individual la adevăr, cât şi a interesului public, naţional. Sunt confuzii mai ales în ceea ce priveşte sensul noţiunile de: naţiune-patrie-patriotism, cetăţenie-etnie, fidelitate şi dragostea de ţară, iar de aici şi definirea drepturilor şi obligaţiilor faţă de statul român. De aceea, nimeni nu trebuie să fie împotriva votului cetăţenilor români din străinătate, fie şi prin corespondenţă, mai complicată fiind însă mentalitatea, şi o anumită ciudăţenie care dă naştere la unele opinii contradictorii, vizavi de “statul cu fundul în două luntri” atunci când este vorba de obligaţii în egală măsură, de vreme ce voturile venite din afară pot deturna o stare de fapt, incompatibilă cu realităţile din ţară, crezându-se suspiciunea în cazul românilor din afară, că ar fi mai puţin fideli statului român. Şi, în primul rând poate fi vorba despre cei stabiliţi definitiv în altă ţară, dar şi de cei cu dublă cetăţenie, care având şi cetăţenie europeană, au dreptul să candideze şi la alegerile locale din ţara unde stau. Şi iată acum consecinţele; România-o ţară buimacă în care fiecare din cei ce ne conduc şi ne guvernează fac ce-i taie capu’, încât se încalca într-o veselie atât legile ţării, cât şi regulile fireşti ale democraţiei, învârtidu-ne astfel de atâţia ani în acelaşi cerc vicios al fărădelegii, minciunii şi demagogiei, cu lideri politici mediocri mandataţi pe cele mai înalte funcţii în stat, asişderea cu valenţe morale îndoielnice. Iar ceea ce se întâmplă în ultima vreme în România este dovada jocurilor murdare, relelor intentii şi mizerelor interese până la vârfurile de putere şi decizie, forţându-se haosul şi datul ţării peste cap prin manevrarea şi mobilizarea la ”revolta populară”, exact când meschinăriile politice şi pohta nemăsurată de putere ale unor indivizi dubioşi ne împing astfel de scenarii oculte. Iată şi acum cum strada a amuţit brusc, adică o altă dovadă că “turma” a fost manipulată atât cât a fost nevoie pentru a da jos un guvern ce pusese cât de cât ţara pe picioare. Cine sunt cei care au făcut jocurile şi au lucrat cu motoarele în plin pentru instaurarea guvernului-marionetă impus de Bruxelles, Wasinghton şi Berlin, ale căror scopuri sunt legate în principal de asigurarea cu orice preţ a controlului de tip colonial de către Occident şi SUA? Păi, actorul principal este chiar preşedintele Iohannis, care cu pohta lui de măsurată pentru putere, a aplicat chiar modelul lui Carol al II-lea cu aşa-zisul “partid al renaşterii naţionale”, în realitate a fost dată o lovitură extrem de puternică democraţiei din România. În plus e bine să se ştie cine l-a ajutat şi cine conduce la vârf principalele instituţii de forţă-serviciile şi DNA-ul, pentru a ne da seama ce s-a petrecut prin “subteranele” acestora, lucrându-se la foc continuu pentru dărâmarea guvernului, ce avea susţinere populară de peste 60% şi impunerea unui guvern, după chipul şi asemănarea imperatorului Iohannis şi a stăpânilor trans-atlantici şi FMI, cu evidenta intenţie de a-i arunca pe români într-o altă cumplită stare de austeritate, din motive deja foarte binem cunoscute de fiecare dintre noi.
Aşadar, este de prisos să mai vorbeşti astăzi de o democraţie adevărată în România, întrucât au avut grijă alţii, cu perfidia şi jocurile lor oculte din culise, s-o arunce pe ”apa sâmbetei”, iar pe români tot un fel de cobai pentru interesele şi condiţia lor de stăpâni, mai exact de menţinere a ţării noastre cu statut de semi-colonie, adică exploatare de resurse şi piaţă de desfacere. Nu în ultimul rând şi un “cap de pod” militaro-strategic american în Estul Europei, motiv pentru care asupra României planează permanent avertismentele şi ameninţările Rusiei făcând posibilă orice ripostă-armata în actualele condiţii extrem de tensionate, ce îngrijorează întreaga omenire. Dar oare îi pasă cuiva de soarta ţării, sau mai degrabă prin cozile hidoase de topor, este împinsă tot mai mult într-un război fără sfârşit, romano-român? Inclusiv, sau poate că în primul rând prin canalele mass-media este intoxicată şi manipulată ”prostimea” de către tot felul de slugi vândute diverselor grupuri de interese, de alţi mitomani şi online-şti, ce simt o placere paranoică de a ţine mereu în priză scandalurile publice, dar şi pentru că sunt plătiţi de anarhiştii interesaţi a menţine România în dezbinare şi haos, lăsând apoi pe alţii să scoată din foc castanele fierbinţi, spre desfătarea bărzăunilor şi intereselor obscure ale mafiei din interior, precum şi ale stăpaânilor din afară. Şi atunci nu este firesc a ne întreba iarăşi, dacă mai avem vreo speranţă ca România să redevină o ţară normală şi mai bună de vreme ce, dincolo de ingerinăţele mârşave venite din exterior, noi, românii, ne facem rău unii la alţii suferind cumplit în necazurile noastre, dar refuzăm din hăbăucia şi nesăbuinţa noastră să vedem şi mai ales să imprimăm în propria conştiinţă toate cele ce înseamnă până la urmă, adevărata responsabilitate şi demnitate românească, înţelepciunea, echilibrul şi pacea sufletească, iubirea şi dragostea de neam şi de ţară. Altfel vom continua doar să fim slugile şi cozile de topor ale altora, cârcotind pe la colţuri doar pentru ca pe unii, în demenţa lor, îi doare fix în cot de toate nenorocirile ce se întâmplă în România. Şi atunci este atât de greu să înţelegem rosturile noastre ca naţiune şi de cetăţeni în această parte de lume, amanetând astfel prin nepăsare şi trădare viitorul copiilor şi urmaşii copiilor noştri?
Vasile Irod
