Cuvânt personal cu ocazia lansărilor de cărţi de la Motru – 20-11-2015
S-a vorbit destul de mult despre fiecare persoană care este implicată în lansarea de cărţi şi despre cărţile lansate. Eu o să fiu laconic şi voi spune câteva cuvinte despre cei a căror creaţie o cunosc oarecum. Referitor la poezia D-lui Romulus Iulian Olariu cuprinsă în cartea “Dialog telepathic” am remarcat:
– multă sugerare profundă, paradoxal amăgitoare, ceea ce de fapt cere adevărata poezie,
– o sinteză devastatoare, conexiune fluentă cu marea literatură universală,
– seriozitate împinsă la extremis, spre gravitate chiar,
– curaj – pentru că ne serveşte tuturor pe tavă sufletul său în sfioase metafore,
– foloseşte simboluri intrinseci superbe, minuni integrate în paradox,
– din context transpare o superbie de idei şi imagini chiar cu tente istorice.
Despre cartea lansată “De toate culorile” şi despre personalitatea D-lui Nicolae Dragoş pot remarca:
– un larg orizont de cunoaştere a fenomenului cultural local şi naţional,
– în catrenele sale întâlnim o seriozitate profundă şi hazlie, înnobilând cert pe cel ce-l creionează, prin tandreţea şi francheţea exprimată,
– în catrenele respective prezintă fără răutate metehnele vieţii cotidiene, moravuri socio-politice contemporane, locale sau de aiurea iar autorii menţionaţi sunt prezentaţi cu umor în conexiune cu opera lor,
– iubitor de semeni şi de oameni în general, dotat cu o nobleţe sufletească intrinsecă, ce îl face îndrăgit şi respectat de toţi cei care intră în legătură cu domnia sa, şi-i citesc opera. Opera D-sale cuprinde: poezie gravă, fabule, catrene umoristice şi epigrame pure, eseistică, traduceri, cronică şi chiar critică literară.
Sunt mândru că sunt contemporan cu D-sa.
Întâlnire de gradul „O” între Mihai Eminescu şi Titu Maiorescu
– Eminescu: Şi va să zică tu scriai la un moment dat: „tată vin acasă că nu mai am ce învăţa la Viena”, iar eu frecventam mai multe cursuri într-o perioadă (deodată) de la mai multe facultăţi atât umaniste, cât şi tehnico- ştiinţifice la Berlin, fiind permanent nemulţumit că nu pot – nu am timp să acced la o cât mai multă cunoaştere.
– Maiorescu: Da, dar eu urmăream şi scopuri politice şi cu ce acumulasem era suficient pentru un politician, mai ales de pe Dâmboviţa.
– Eminescu: Aici se pare că eşti sincer, dar infatuarea peste margini şi dorinţa de a fi adulat, ascultat şi respectat, ţi-a cam afectat condiţia de om.
– Maiorescu: În politică, acesta nu este un criteriu de urmărit.
– Eminescu: Dar minciuna şi trădarea faţă de „cel mai bun prieten – mai bine zis protejat – cum îţi plăcea să auzi, este tot un criteriu politic?!… În jocul politic te-ai lepădat de demnitatea umană, de mândria profesională şi naţională şi ai abordat slugărnicia ruşinoasă faţă de un imperiu hrăpăreţ, care ţi se părea asigurator şi care te punea la adăpost de orice complicaţie şi orice risc.
– Maiorescu: Într-un fel – da. Este bună observaţia, veridică şi emanată din suflet.
– Eminescu: Atunci nu mă mai mir că te-ai lăsat manipulat şi ai cedat Imperiului Habzburgic, care ţi-a cerut să-l reduci la tăcere pe Eminescu. Dar acesta nu a fost decât prilejul să mă denigrezi, să mă dai pe mâna unor doctori care să mă declare nebun şi sifilitic, dar acum poţi să recunoşti că nu mă suportai în preajmă pentru că eram îndrituit să te depăşesc intelectual, în inteligenţă, distributivitate, în cunoaştere şi înţelegere socio-politică şi economică şi mai ales în patriotism, fără a avea titluri şi doctorate, ci doar o pură şi superioară conştiinţă valorică.
– Maiorescu: N-aş putea zice că nu, dar ce mai putem îndrepta acum?!… timpul istoric a demonstrat că tu dăinui respectat şi adulat, iar eu – ponegrit.
Vasile Ponea
