Societate

Inspectorii DSP au găsit 130 de copii cu păduchi

13 octombrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  253 vizualizari
control paduchi

În urma controalelor efectuate de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, cu ocazia începerii noului an şcolar, 130 de elevi gorjeni au fost depistaţi cu păduchi. Majoritatea cazurilor s-au înregistrat în mediul rural. La recontrol au mai fost confirmate doar 29 de cazuri, acestea fiind eradicate ulterior.

Nu mai puţin de 130 cazuri de pediculoză (păduchi) au fost depistate la controalele efectuate de către inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, la început de an școlar. „La nivelul judeţului nostru, la controalele efectuate în şcoli la început de an au fost descoperite 130 cazuri de pediculoză, majoritatea fiind în mediul rural, respectiv 70 de cazuri”, a precizat Elena Piţian, purtător de cuvânt al DSP Gorj.
Cei care au fost depistaţi cu pediculoză au fost deparazitaţi cu substanţe speciale. După aplicarea acestor măsuri, au fost reverificaţi toţi cei depistaţi cu păduchi. „În urma recontrolului au mai fost depistate 29 cazuri de pediculoză, acestea fiind eradicate ulterior”, susţine Elena Piţian, purtător de cuvânt al DSP Gorj. Mai mult decât atât, tot la aceste controale au fost depistate și 170 de viroze, în rândul elevilor, 29 de cazuri fiind în mediul urban și 141 în mediul rural. În total, la acest început de an școlar, au fost înscriși și verificați 49.457 elevi, 32.893 dintre ei învățând în mediul urban.
Minodora Sucea

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL