La 2 anişori, urări de bine sau…tristă comemorare?

611

Imaginea din facsimil, este reproducerea exactă, a unei părţi dintr-un document,  care reprezintă cheltuielile datorate de locatarii unei scări de la unul din blocurile Asociaţiei de locatari, nr. 86, din zona Lido ! Sper că onorabilii cititori, nu se vor întreba din ce localitate, a cărei galaxii, face parte respectiva imagine… Nu dragii mei, nu vă gândiţi la alte zone ale universului, ci la urbea lui Brâncuşi, adicătelea orăşelul nostru drag şi scump, Tg-Jiu.
Ceea ce vedeţi onor dumneavoastră, nu este o imagine scoasă de la arhivele statului, ci a fost, este şi…sigur va mai fi, dintr-un panou găsibil şi palpabil, pentru eventualii neîncrezători în ceea ce văd, la adresa indicată chiar de facsimil. Dăinuieşte acolo de…exact 2 ani, fără posibilitatea de a coborî de-acolo sau a fi-nlocuit, câtă vreme, la cârma aşa-zisei administraţii, se va mai afla doamna Aurelia Şalapă. În ciuda faptului că legea (care, ca orice lege, în ţărişoara noastră, este făcută spre a nu fi respectată), prevede şi obligă, ca sumele ce reprezintă  obligaţiile fiecărui locatar, să fie afişate OBLIGATORIU, în fiecare lună calendaristică! Aş, te umflă râsul, când vezi că la doamna administrator(de fapt…casieră), luna calendaristică se întinde pe durata a cel puţin…2 ani! Că au avut loc nenumărate discuţii, mai mult sau mai puţin principiale, pe această temă, cu ’mneaei, nu este mai puţin adevărat, numai că acestea au avut efectul unei frecţii la piciorul de cireş, sau injecţie la un cadavru!! Mai important pentru distinsa funcţionară a unei asociaţii, rămasă în blocstarturile…vechii civilizaţii, adică tot de…locatari, nicicum de proprietari, este ca să se respecte zicala: timpul trece, simbria merge! Privind programul afişat pe geamul coşmeliei sau gheretei în care, zice-se, ar fi sediul fantasmagoricei Asociaţii, te freci la ochi şi-ţi vezi de alte lucruri mult mai puţin supărătoare.  Prin ceea ce scrie acolo, dumneaei nici la part time, nu ar avea dreptul ca retribuţie. Doar câteva ore pe săptămână, aşa, de ochii lumii. În rest, atunci când vrea să mai părăseacă Turcineştii, unde îşi are de fapt domiciliul, mai vine prin Târg. În ipoteza că nu va citi articolul, dacă dintre cei care îl citesc, o cunoaşte careva, s-o-ntrebe când se va organiza tăiatul moţului, mortăciunii care împlineşte 2 ani, de la…născare!
Un grup de locatari, doritori de o agapă, în numele cărora semnează: N. Datornicu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here